Căutare
Revista Scena.ro - Nr.4

Numărul 4 al revistei de artele spectacolului Scena. ro strânge în Dosarul „Teatrul polonez în Anul Grotowski” mai multe intervenţii care explică cum este aplicat spiritul polonez în creaţia pentru scenă şi care sunt rezultatele curajului asumării riscurilor estetice şi al implicării fără ezitări a oamenilor de teatru, de cultură în general, în modelarea societăţii. Articole despre marele trecut teatral polonez şi despre cele mai puternice voci din prezentul acestuia vin de la George Banu, Dariusz Kosinski (specialist în Grotowski, autor al volumului recent apărut Grotowski. Ghid), Mirella Patureau, Anca Măniuţiu, Cristina Modreanu, Iulia Popovici, Ionuţ Sociu, Iulia David, Vlad Massaci, Jaroslaw Godun.
Celebrul regizor american Richard Schechner, teoreticianul performance-ului, este autorul unui eseu mai mult decât incitant: 9/11 – artă de avangardă? Schechner argumentează de ce vede un exemplu de performance în atacul terorist asupra turnurilor gemene din New York, cunoscut de întreaga lume cu numele de cod 9/11. Richard Schechner va fi prezent la Bucureşti pentru ediţia 2009 a Festivalului Naţional de Teatru, ocazie cu care va susţine trei zile de conferinţe şi va participa la lansarea volumului „Introducere în teoria performance-ului”, din care face parte şi acest eseu.
Din sumarul acestui număr mai fac parte interviurile cu Anamaria Marinca (luat chiar în timpul seriei de spectacole cu „Psihoză 4.48” de Sarah Kane, prezentată de actriţă la teatrul Young Vic din Londra în iulie) şi cu Tompa Gabor, reportajul despre prezenţa răsunătoare a spectacolului „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul de la Edinburgh, în luna august, precum și un eseu despre ediția 2009 a Festivalului de la Avignon – ”Incursiuni în teatrul secolului 21”.
Revista de artele spectacolului Scena.ro apare cu sprijinul UNITER- Uniunea Teatrală din România. Parteneri Media: Şapte seri, Radio România Cultural, Liternet.ro, artactmagazine.ro, metropotam.ro, port.ro.
Pret: 18 ron
