de fnt.ro
[i]Hey Girl![/i] în Bucureşti pe 4 şi 5 noiembrie Celebrul regizor italian [b]Romeo Castellucci[/b] este prezent la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru cu [i][b]Hey Girl![/b][/i], spectacol pentru producţia căruia s-au asociat instituţii din Franţa, Austria, Belgia, Olanda, Slovenia, Ungaria şi Italia. Creator cu un stil unic, [b]Romeo Castellucci[/b] combină regia de teatru cu arta plastică într-un mod visceral, iar rezultatul îl plasează în topul mondial al regizorilor. După ce a studiat artele plastice la Universitatea de Arte Frumoase din Bologna, Castellucci a fondat, în 1981, [b]Societas Raffaello Sanzio[/b], companie alături de care lucrează în continuare. [b]Castellucci[/b] nu face teatru în sensul clasic al cuvântului: nu construieşte spectacole pentru un public anume fiindcă nu lucrează într-un teatru şi nici nu alimentează un repertoriu curent, ci îşi prezintă creaţiile – alcătuite în luni de zile de cercetări – aproape exclusiv în circuitul festivalier al lumii, acolo unde la început a fost primit cu rezervă, iar acum este vânat cu ardoare. Considerat un deschizător de drumuri al avangardei teatrale, Castellucci este cunoscut ca autor al unui teatru al percepţiei totale. A creat spectacole pornind de la opere clasice şi epopei, precum: [i]Gilgameş[/i] (1990), [i]Hamlet – vehementa exterioritate a morţii unei moluşte[/i][i] (1992), [i]Orestia – o comedie organică?[/i] (1992), [i]Iulius Cezar[/i] (1997), [i]Călătorie la capătul nopţii[/i] (1999), [i]Tragedia Endogonidia[/i] (2001-04). În 2005 a fost desemnat directorul secţiunii teatrale a Bienalei de la Veneţia, iar în 2008 a prezentat, ca Artist Asociat al Festivalului de la Avignon, [i]Divina Comedia[/i][/i] după Dante. Refuzând logica unui scenariu scris, respingând textul aproape în întregime şi folosind vocea umană numai la nivelul ei sonor (lucrat în colaborare cu muzicianul Scott Gibbons), amestecat cu alte sunete pentru a alcătui un fundal audio potrivit fantasmelor strânse laolaltă de acest magician cerebral şi cinic, spectacolele lui Castellucci ajung să te bântuie mult timp după ce le-ai văzut. Imaginile înşiruite de Castellucci pe firul non-epic al spectacolelor sale au consistenţa visului, iar cei ce le văd construindu-se în direct, sub ochii lor, au senzaţia că participă la o şedinţă de hipnoză colectivă, în urma căreia au ajuns să viseze acelaşi lucru cu sute de semeni. Cu ocazia prezentării celor trei producţii inspirate de [i]Divina Comedia[/i] – evenimentul principal al Festivalului de la Avignon în 2008 – Castellucci declara: ”În fiecare zi trăim infernul, paradisul şi purgatoriul. Fiecare dintre acestea sunt înscrise în structurile mentale ale omului contemporan. Nu mă interesează să lucrez asupra socialului, nu e felul meu de a face teatru. Mă interesează omul, dar la un alt nivel.. mă interesează foamea oamenilor de viaţă, de iubire..” Într-un alt interviu spune: ”Scena europeană este acum într-un moment fecund, fiindcă în fine, figurile marilor maeştri dispar. Ei au vampirizat mai multe generaţii, dar acum scena este mai liberă, iar această libertate este necesară mental. Mulţi artişti tineri au o viziune complet deschisă, ceea ce e foarte important. Publicul e şi el mai deschis, are experienţa expoziţiilor de arte vizuale, deci e pregătit să primească şi noile limbaje din teatru.” Despre [i]Hey Girl![/i], realizat în 2006, şi prezentat de atunci în toate marile festivaluri ale lumii, [b]Castellucci[/b] povesteşte că i-a fost inspirat de imaginea unor adolescente aşteptând autobuzul într-o staţie, în faţa şcolii. Ce a rezultat este un eseu despre momentul inefabil al trecerii unei fete de la starea de copil la aceea de femeie. Spectacolul este o călătorie printre mituri, încorporând ipostazele acestei vârste incerte prin intermediul unor personaje simbolice precum [i]Fecioara Maria[/i], [i]Ioana d’Arc[/i] sau [i]Julieta[/i] lui Shakespeare. Folosind costume suprarealiste, proiecţii de film, explozii de sticlă şi răvăşitoarea apariţie a celor două interprete, [i]Hey Girl![/i] construieşte o lume care se zbate între frumos şi oribil. „O frumuseţe hipnotică, cu o rezonanţă vizuală pe care mult prea rar le găseşti împreună pe scenă” scria [i]Financial Times[/i] după turneul spectacolului la Londra.
6 martie 2011, Articole
Sâmbătă 22 octombrie, În cadrul FNT 2016, a avut loc la ARCUB Gabroveni lansarea volumului colectiv ”Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative” (Editura Timpul). La eveniment au participat coordonatoarea volumului, Oltiţa CÎntec, precum și (live sau prin intermediul unor mesaje video) câțiva dintre criticii de teatru care au contribuit la acest volum. Cu umor și savoare, vorbitorii au lăudat În primul rând inițiativa unei astfel de cărți, care contribuie la o mai buna cunoaștere Între ei a celor care sunt implicați, de partea creativă sau de cea a criticii, În existența actului teatral.
Dincolo de abordările specifice fiecărui critic de teatru față de temele și oamenii de teatru abordați, a fost subliniat firul roșu al acestei lucrări, anume pasiunea autentică și curiozitatea pentru teatru a criticilor, precum și dorința și nevoia de colaborare Între toți cei implicați În lumea teatrului. Unii cronicari s-au aplecat cu precădere asupra teatrului din provincie, alții au urmărit cu constanță parcursul unor oameni de teatru În parcursul lor sau promovează cu Încredere generațiile tineri de oameni de teatru.
Una dintre concluziile evenimentului a fost că toți cei implicați În teatru au de câștigat de pe urma cunoașterii și a comunicării din cadrul branșei, și de asemenea că Teatrul românesc are enormă nevoie nu doar de susținere și promovare, ci și de critici cu o doză optimă de aciditate, care pot amenda și lucrurile care nu duc la o creștere calitativă.
Mai multe imagini de la acest eveniment găsiți aici.