class="">Invitaţi străini la FNT

Invitaţi străini la FNT

Ungaria şi Irlanda sunt două dintre ţările invitate ale Festivalului Naţional de Teatru în cadrul Modulului Participare Internaţională. [b]Teatrul “Katona Jószef”[/b] din Budapesta revine la Bucureşti după succesul înregistrat astă primăvară cu spectacolul Troilus şi Cresida în regia lui Silviu Purcărete. Membru al Uniunii Teatrelor Europene, unul dintre cele mai prestigioase teatre ale Ungariei, “Katona Jószef” prezintă în cadrul FNT spectacolul Ivanov în regia lui [b]Tamás Ascher[/b]. Ascher, personalitatea marcantă a teatrului maghiar, este unul din cunoscătorii profunzi ai operei lui Cehov, colaborarea sa cu Teatrul “Katona Jószef” bazându-se pe punerea în scenă a mai multor piese cehoviene. În anul 1986 a montat alături de „Katona Jószef” Trei surori, spectacol prezent în repertoriul teatrului timp de 10 ani. În 1990 regizează Platonov şi peste 14 ani îşi îndreaptă din nou atenţia spre Cehov, mai exact spre Ivanov. Se naşte un spectacol câştigător la MESS Festival (Sarajevo) şi la POSZT Hungarian Theatre Festival. Ascher (câştigător a două premii pentru Cea mai bună regie pentru Ivanov) transpune acţiunea piesei la începutul anilor ’60 şi tratează scrierea lui Cehov cu mult scepticism, disecând fiecare element şi personaj în parte, asemenea unui om de ştiinţa care analizează lumea prin microscop. De-a lungul carierei sale, Tamás Ascher a regizat piese semnate de Beckett, Brecht, Shakespeare, Turgheniev cât şi adaptări ale unor romane celebre precum „Maestrul şi Margareta” sau „Demonii”. Ivanov va avea două reprezentaţii, miercuri, 8 noiembrie, ora 18.30 şi joi, 9 noiembrie, ora 21.00 la Teatrul Bulandra (sala Izvor). Seara de joi a festivalului ar putea fi numită „seara irlandeză”, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (sala Atelier), evoluând [b]Simon Toal [/b]cu spectacolul [b]The Friends of Jack Kairo[/b] şi coregrafii [b]Ursula Lauebli şi Steve Batts [/b]cu spectacolul [b]Resonance[/b]. Miercuri şi joi, Lauebli şi Batts vor susţine un workshop de coregrafie pentru dansatori profesionişti la Centrul Naţional al Dansului. Compania lor, [b]Echo Echo Dance[/b], înfiinţată în 1991, s-a impus ca un lider influent în dezvoltarea dansului şi teatrului-dans pe teritoriului Irlandei. Stilul Echo Echo Dance trece de la îndrăzneţ şi jucăuş la tandru şi poetic, trăgându-şi sursele de inspiraţie dintr-o gamă largă de forme ale dansului contemporan, cât şi ale altor stiluri de mişcare. Spectacolul lor, Rezonanţă, explorează tensiunea dintr-un cuplu, pentru care despărţirea este la fel de chinuitoare ca şi apropierea. Un amalgam de sentimente confuze puse în evidenţă de mişcarea celor doi coregrafi, de muzica originală semnată Daniel Weaver şi versurile năucitoare ale lui Roger Quigley. Prietenii lui Jack Kairo, spectacol gândit, creat şi interpretat de Simon Toal, este un one-man show menit atât să amuze publicul, cât şi să-l umple de energie. Inspirat de atmosfera filmului noir al anilor ’40, Simon Toal compune o serie întreagă de personaje, multiple personalităţi – de la amuzantul Jack Kairo până la o femme fatale necesară în plot-ul poveştii inventate de Toal – care sunt puse în mişcare de o crimă misterioasă. A cincea zi a festivalului include unicul spectacol invitat, [b]Purificare[/b] de Sarah Kane, în regia lui [b]Andrei Şerban [/b]realizat alături de trupa Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj.

12 iulie 2007,  Comunicat de Presă

Actorul Gheorghe Visu vorbește despre spectacolul „Anul dispărut. 1989”, prezentat În cadrul Festivalului Național de Teatru.

Anul dispărut… nu este foarte deosebit de alți ani care dispar din memoria noastră și din care rămân câte unul sau două evenimente mai importante. Numai că anul 1989 e un an mai diferit, e un an care a șters memoria rămânând doar cu amintirea Revoluției și a crimelor din decembrie. Meritul cuplului Ana Mărgineanu – Ștefan Peca este că a știut să concentreze, În câteva fapte mărunte, particulare, care reprezintă general umanul, a știut să concentreze, așadar, lucrurile cele mai importante”, spune actorul.

INFO

Anul dispărut. 1989

de Peca Ştefan

Distribuția:

Gheorghe Visu

Maria Ploae

Mihaela Rădescu

Ilinca Manolache

Isabela Neamţu

Viorel Cojanu

Cuzin Toma/Virgil Aioanei

Regia: Ana Mărgineanu

Scenografia: Anda Pop

Coregrafia: Andreea Duță

Light Design: Cinty Ionescu

Durata:1 h 50 min (fără pauză) / (no intermission)

Teatrul Mic, Bucureşti

Bazat pe amintirile personale ale actorilor și ale membrilor echipei care au lucrat la realizarea spectacolului, Anul dispărut. 1989 este extrem de subiectiv și reconstruiește ficțional anul care s-a Încheiat cu revoluția română din decembrie 1989.

Doi actori ai Teatrului Mic se găsesc Într-o situație kafkiană, deoarece niciunul dintre ei nu a vrut să iasă la aplauze la finalul unei piese În două acte, iar un coleg de-al lor a făcut o plângere la Partidul Comunist pentru a reclama această situație.

Într-o scenă simultană, cinci membri din audiență sunt duși În biroul tovarășei Victoria, care le ține o prelegere despre Aristotel, teatru și despre ceea ce presupune participarea la un eveniment teatral. Se dovedește că aceasta făcea parte din Poliția Politică, fiind responsabilă cu cenzura.

Dispariția unui elev duce la convocarea unei ședințe cu părinții. Pe măsură ce se Încearcă punerea laolaltă a evenimentelor ce au dus la dispariția copilului, apar paranoia, suspiciunea și acuzațiile atât din partea părinților, cât și a copiilor, dezvăluind cruzimea și ipocrizia.

Luminița, o față de 17 ani Încearcă să fugă din țară cu iubitul ei, un student dizident anti-Ceaușescu. Aceasta este și Însărcinată În două luni. O realitate Înfricoșătoare se dezvăluie, familia fetei cheamă miliția și iubitul Luminiței este arestat. Drama fetei continuă, aceasta fiind intoxicată cu alcool de către cei dragi, care Încearcă apoi să aranjeze un avort ilegal, imporiva voinței ei.

Într-o mașină care merge prin București, o mamă este confruntată de băiatul său care descoperă că aceasta mințise spunând că face parte din mișcarea revoluționară.

Este reconstruit sfârșitul anului, incluzând discursurile finale ale lui Ceaușescu și moartea cuplului dictatorial, din pespectiva oamenilor de rând.

Foto: Gheorghe Visu alături de Ilinca Manolache, În spectacolul „Anul dispărut. 1989” (regia: Ana Mărgineanu)