class="">Politizarea culturii – un pericol naţional!

În cei aproape 20 de ani de după schimbarea regimului comunist, un pericol major a pândit permanent cultura din România şi pe cei activi în acest domeniu: politizarea. Continuând un model de colaborare defectuos datând din timpul comunismului, unii dintre operatorii culturali şi organizatorii de evenimente (mai ales cei provenind din fosta elită comunistă) au întreţinut o relaţie de subordonare permanentă cu clasa politică, indiferent de culoarea ei, plecând de la premisa complet eronată moralmente că se asigură astfel de sprijinul politicienilor sau al partidelor aflate la putere. Pe cale de consecinţă, politicienii în cauză – din nou, indiferent de culoarea politică – şi-au arogat merite inexistente, întrucât de fapt, într-o lume normală, e datoria lor firească să investească în cultură, mai ales că o fac din banul public, nu din buzunarul propriu! Cultura şi instituţiile culturale sunt esenţiale pentru dezvoltarea oricărui oraş, mai ales a Capitalei unei ţări. Integrarea europeană ne-a demonstrat – din păcate numai teoretic, deocamdată – că instituţiile culturale trebuie să fie parte integrantă din comunitate şi să ofere, împreună cu şcolile şi organizaţiile non-guvernamentale accesul la cultură. Modelul european de relaţie între operatorii culturali şi stat arată beneficiile imense ale investiţiei pe termen lung în cultură, rezultatul fiind o societate de calitate, cu cetăţeni responsabili, în stare să lupte pentru drepturile lor şi să-şi apere standardul de viaţă, uneori chiar prin presiuni concrete asupra politicienilor iresponsabili care gestionează defectuos banul public. Pe termen lung, instituţiile culturale funcţionale, de tradiţie, educă şi inspiră mii de oameni şi de copii şi le ridică nivelul general de viaţă, ceea ce ar trebui să fie una dintre grijile principale ale unei administraţii responsabile! În plus, cultura şi instituţiile culturale ajută turismul, creează slujbe şi generează, la rândul lor, taxe care se întorc la bugetul administraţiei. Toate acestea sunt argumente pentru buna finanţare a culturii, şi nu pentru ”pedepsirea” ei prin reducere de buget, de către guvernanţi în căutare disperată de surse pentru acoperirea golurilor financiare provocate de incompetenţa aparatului de stat. În aceste condiţii, este cu atât mai revoltător faptul că decidenţii politici au hotărât în acest an de criză să reducă drastic fondurile destinate tuturor proiectelor culturale din toată ţara, alegând în schimb să protejeze de orice dificultate financiară DOAR Festivalul Enescu. Fără să contestăm calitatea acestei manifestări sau să criticăm felul în care este ea organizată, trebuie protestat în mod deschis faţă de o asemenea decizie arbitrară, luată fără nici un fel de evaluare a impactului real al tuturor manifestărilor culturale – cele grav afectate în 2009 prin scăderea bugetului lor – şi cea protejată prin decizie guvernamentală. Bugetul de 7 milioane de euro al Festivalului Enescu este o sfidare pentru toate evenimentele culturale, mari sau mici, de tradiţie sau noi, dar cu impact în comunităţile lor – evenimente care au fost periclitate sau anulate din cauza lipsei de fonduri! Mai mult decât atât, declaraţia din caietul-program al Festivalului Enescu, sub care ministrul Culturii Theodor Paleologu îşi pune senin semnătura – anume că ”era de neconceput ca în numele crizei să amputăm bugetul unui festival care funcţionează perfect” – demonstrează nu numai necunoaşterea modului de funcţionare a unui eveniment cultural (toate sunt departe de a fi ”perfecte” într-un sistem absolut imperfect, ce pune obstacole incredibile bunei desfăşurări a unui eveniment şi ucide iniţiativele), ci şi dispreţul faţă de toate celelalte evenimente culturale. Care, se poate înţelege de aici, nu funcţionează ”perfect”, prin urmare pot fi ”amputate” fără grijă. Este expresia perfectă a unei lipse totale de strategie culturală pe termen lung şi de viziune de care dă dovadă şi acest Guvern, cum au mai dat şi altele. [b]Protejarea unui singur eveniment cultural, nu întâmplător cel mai costisitor dintr-un an întreg – dar şi cel care oferă cea mai strălucitoare vitrină pentru clasa politică într-un an electoral – este o decizie ce trebuie denunţată public, ca fiind un efect al periculoasei politizări a culturii, care se manifestă agresiv în această toamnă electorală în România. Şi căreia ar trebui să-i punem punct, măcar acum, după 20 de ani de la Revoluţie.[/b] Cristina Modreanu, director artistic al Festivalului Naţional de Teatru