de fnt.ro

20 de ani de teatru românesc în Scena.ro nr. 6 …şi La mulţi ani!
Scena.ro încheie anul cu aparţia numărului 6 (decembrie/ianuarie) al revistei având-o pe copertă pe actriţa Mădălina Ghiţescu în spectacolul ”mady.baby.edu” regizat de Gianina Cărbunariu, un spectacol-simbol al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. Alegerea este motivată de publicarea în acest număr a unor fragmente din eseurile pe tema ”Teatrul românesc după 20 de ani”. Cum văd străinii teatrul românesc, ce este teatrul comunitar şi care sunt efectele lui, cum s-au transformat spectacolele în funcţie de spaţiile de joc disponibile, care sunt secretele ”revoluţionarului soft” Radu Afrim ş.a – sunt doar câteva dintre temele abordate de colaboratorii revistei în cadrul dezbaterii organizate de Festivalul Naţional de Teatru, ediţia din 2009, în asociere cu AICT-secţia română. Noi intervenţii vor apărea în primul număr din 2010 al revistei. Din sumarul numărului 6 mai fac parte un interviu cu actriţa Delphine Cottu, membră a trupei conduse de celebra regizoare Arianne Mnouchkine, care povesteşte despre munca şi viaţa în comunitatea Theatre du Soleil, un eseu semnat de Dominic Dembinski şi intitulat ”Apocalipsă şi teatru de televiziune” şi intervenţii ale colaboratorilor constanţi ai revistei: Alina Nelega – „Ghici ce vine după postdramatic?”, Visky Andras – ”Efectul Warlikowski”, Ionuţ Sociu – ”Brecht”. Teatrul lumii e prezent în revistă prin articole despre Festivalul Next Wave de la New York, Teatrul Volksbuhne din Berlin, Festivalul de nouă dramaturgie din Kiev, peisajul teatral din Grecia. ”Revista Scena.ro pregăteşte pentru 2010 şase numere noi care să funcţioneze ca o oglindă dublă – pe de o parte pentru teatrul românesc, pe de alta pentru teatrul lumii. Nu întâmplător avem rezumate în limba engleză pentru fiecare articol, ci pentru că ne propunem să scriem despre ce se întâmplă în artele spectacolului din lume, dar şi să informăm lumea despre ce se întâmplă semnificativ în teatrul românesc. Personal, îmi propun să consum în anul ce vine toată energia de care dispun pentru a transforma– împreună cu prestigioşii noştri colaboratori – revista Scena.ro într-o platformă a discursului critic de calitate, de care artele spectacolului de la noi au foarte mare nevoie”, spune redactorul-şef Cristina Modreanu. Echipa Scena.ro le urează tuturor cititorilor şi colaboratorilor săi ”Sărbători fericite!” Vă dorim să aveţi un an în care să vă permiteţi să uitaţi de criză şi să mizaţi pe creativitate! Pret: 18 ron [inclusiv 50% cheltuieli de expeditie]
23 decembrie 2009, Comunicat de Presă
Regizorul Dragoș Galgoțiu, Într-o scurtă pledoarie pentru Kafka, pe care Îl aduce În Festivalul Național de Teatru din acest an În spectacolul „Kafka. 5 vise”.
„Kafka este extrem de teatral și argumentul principal este Kafka. Kafka este intens, radical, avangardist și suprarealist, dadaist, expresionist, hiperrealist, seducător”, spune regizorul argumentând de ce să vedem spectacolul În FNT.
INFO:
Kafka. 5 vise
După texte de Franz Kafka
Traducerea: Gellu Naum, Mihai Isbăşescu
Dramatizarea: Dragoș Galgoțiu
Distribuția:
Josef K.: Ionel Mihăilescu
Inspectorul, Tatăl lui Georg: Radu Amzulescu
Franz: Valentin Popescu
Willem: Laurențiu Lazăr
Procuristul, Berthold, Bătăușul, Ofițerul: Mihai Smarandache
Femeia din tribunal: Anca Dumitra
Gregor Samsa: Gabriel Pintilei
Mama lui Gregor, proprietăreasa lui Josef K.: Ruxandra Maniu
Sora lui Gregor: Sabina Iașchevici
Tatăl lui Gregor, Georg: Silvian Vâlcu
Aprodul: Relu Poalelungi
Târfa: Anda Saltelechi
Cântăreața: Anca Florescu
Dansatoarea: Simona Dabija
Colegii de serviciu ai lui Josef K.: Dan Benga, Dan Cristian Nicolae, Dumitru Neagu, Gheorghe Neagu, Adrian Vasile, Cristian Vasile
Regie: Dragoş Galgoţiu
Decor și light design: Dragoş Galgoţiu
Costume: Lia Manţoc
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Durata: 2h 10 min (fără pauză)
Teatrul Odeon, Bucureşti
În această nouă producţie În care regizorul Dragoş Galgoţiu semnează şi decorul, scenariul său teatral are la bază fragmente din romanul Procesul şi din patru dintre cele mai cunoscute povestiri ale lui Franz Kafka: Metamorfoza, O dare de seamă pentru o Academie, Verdictul şi Colonia penitenciară.
„Există o seducție intensă În povestirile lui Kafka, ele ne trezesc impresii familiare, aparent uitate, dar care se animă În timpul lecturii, sunt ca visele mari ale omenirii, cele pe care le visăm toți, vise care par să dezvăluie și să ascundă În același timp ceva esențial, tulburător. (…) Prin Kafka intuim răspunsuri la Întrebările fără răspuns, dar odată atins, odată văzut, sensul pare să se risipească așa cum dispar dimineața acele vise teribile În care am avut impresia că ni s-a revelat ceva care pare de neatins. Impresia atingerii Însă rămâne, e intensă, tulburătoare. Așa Îl simt eu pe Kafka.”
(Dragoş Galgoţiu)
Foto: Nicu Ilfoveanu / spectacolul „Kafka. 5 vise” (regia: Dragoș Galgoțiu)