class="">FNT 2012 – aproape un bilanț

FNT 2012 – aproape un bilanț

27 mai 2012,  Articole

 

FNT 2012 / aproape un bilanț

 

Dragi jurnaliști și parteneri ai Festivalului Național de Teatru,

Suntem Încântați să vă putem mulțumi acum, când ediția cu numărul 22 face parte deja din istoria FNT, pentru faptul că ați pus umărul, cu profesionalism, entuziasm și promptitudine, alături de echipa organizatorilor, la realizarea/oglindirea unei ediții (sperăm noi) memorabile, În pofida tuturor piedicilor și situațiilor imprevizibile cu care ne-am confruntat. Vă mulțumim că ați Înțeles miza ducerii la bun sfârșit / În ciuda crizei! / a unei manifestări de o asemenea anvergură, că ați fost parcă mai numeroși ca altă dată și că am reușit să păstrăm până la final atmosfera de convivialitate pe care ne-am dorit-o.

Marți seară, la sediul UNITER, echipa restrânsă care a organizat Festivalul Național de Teatru s-a reunit pentru a evalua una dintre cele mai ambițioase ediții ale ultimilor ani. O ediție care, dincolo de neÎmplinirile inerente, a izbutit să aducă În prim-plan cele mai importante nume și trupe ale scenei românești de azi, a generat o stare de dialog Între teoreticieni și practicieni, a creat racorduri Între cultura teatrală autohtonă și cea universală (un singur exemplu: alăturarea celor doi titani Caragiale și Strindberg, celebrați de UNESCO, dar și de FNT În 2012, s-a dovedit cât se poate de justă nu numai datorită unor spectacole excepționale, ci și evenimentelor conexe care le-au fost dedicate / dezbateri, conferințe, ateliere și lansări de carte /, animate de invitați remarcabili).

Nu În cele din urmă, la ediția 2012 am reușit să transformăm În atuuri ceea ce inițial părea a fi un handicap. Astfel, absența regizorului Silviu Purcărete din mijlocul festivalului care Îi consacra o binemeritată secțiune a fost „surmontată” cu brio de programarea dipticului format din documentarul Insula. Într-O furtună: Silviu Purcărete al cineastului Laurențiu Damian, ocazie pentru public de a descoperi laboratorul de creație al unui artist altminteri extrem de rezervat, și Înregistrarea dialogului cu tema Teatrul și sensul comunității, purtat de George Banu și Silviu Purcărete recent, la Nancy (Franța)*, special pentru Festivalul Național de Teatru. Cele două filme au trezit un interes major, dovadă și Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”, plină ochi În timpul proiecțiilor din 1 noiembrie.

O surpriză, ba mai mult, un cadou făcut festivalului a fost propunerea Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC) de a acorda la această ediție, prin juriul format din cei trei membri ai săi, Yun-Cheol Kim, Raymond Bertin și Octavian Saiu, Premiul „Tânără speranță” al criticii de specialitate. Dintre creațiile artiștilor emergenți, incluse În secțiunile „De toate pentru toți” și „Teatrul de mâine”, au fost remarcate spectacolul Casa M În regia Luminiței ȚÎcu, producție a Centrului de Arte Coliseum din Chișinău, și interpretarea Ioanei Manciu, distribuită În dublu rol de Bobi Pricop În spectacolul Jocuri În curtea din spate de Edna Mazya (Teatrul ACT).

Evaluarea Festivalului Național de Teatru nu se oprește Însă aici. Grație tradiției instituite de Cafeneaua critică / proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate dezvoltat din 2008 de criticul și amfitrionul Ion Bogdan Lefter /, echipa FNT va fi prezentă astăzi 8 noiembrie, Între orele 19.00 şi 21.30, la Club A (Str. Blănari nr. 14, Între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de SfÎntul Gheorghe), pentru un bilanț public de astă dată. Organizatori, jurnaliști, critici, artiști și spectatori sunt invitați la o dezbatere sinceră despre fizionomia ediției Încheiate duminică, 4 noiembrie, și, de ce nu, despre starea teatrului românesc de azi.

Cum, În perioada următoare, ne propunem să completăm dosarul de presă al FNT 2012, facem din nou apel la sprijinul jurnaliștilor și al partenerilor media. Vă rugăm, cu alte cuvinte, să ne semnalați ori trimiteți (În măsura posibilităților), fie pe adresa electronică simona@uniter.ro, fie pe adresa poștală UNITER, str. George Enescu nr. 2-4, sector 1, cod 010305, materialele pe care le-ați/ le veți realiza(t) și publica(t)/ difuza(t) despre festival.

 

* Spectacolul de operă Artaserse de Leonardo Vinci, În regia lui Silviu Purcărete, a cărui premieră a avut loc la Opéra national de Lorraine În perioada desfășurării FNT, va fi difuzat În direct de canalul de televiziune Mezzo sâmbătă 10 noiembrie a.c.