de fnt.ro
Citiți un editorial semnat de Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru.
14 august 2015, Articole
Sunt douăzeci şi cinci de ani de când Învăţăm limbajul democraţiei. De la greci Încoace, Însă, ne lăsăm seduşi de puterea teatrului de a ne aduce Împreună. De a ne ajuta să desluşim exerciţiul dialogului. Teatrul este umanitatea profundă din noi şi din societatea În care trăim. Este timpul suspendat În care există „noi”, şi nu doar „eu”. Teatrul vorbeşte acut despre fiecare dintre noi, despre comunitate, despre vremuri. Şi provoacă o Întâlnire. Dincolo de realitate.
un editorial de Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru
Călătorind prin toată ţara pentru selecţia Festivalului Naţional de Teatru, am văzut o Românie halucinantă. Vie şi amorţită, europeană şi provincială, modernă şi conservatoare. Am văzut o Românie despre care, de fapt, nu prea vorbeşte nimeni. Şi pe prea puţini Îi interesează ce este cu ea.
Am descoperit, din nou, că drumul de la realitate spre ficţiune pe care teatrul Îl propune este semnul unei normalităţi. Este calea spre noi Înşine. Teatrul vorbeşte despre ce trăim acut şi variat, despre această ţară şi despre acest moment al istoriei.
Cele peste patruzeci de spectacole sunt, la urma urmelor, peste patruzeci şi ceva de poveşti cu şi despre noi. De acum, de mâine, de ieri. De oricând. O ipostază acută şi puternică a teatrului românesc, dar şi a lumii din care el se naşte. O lume agitată, frământată, tranşată de tot felul de conflicte, pericole, războaie, terorism, minciună, lene, ură, invidie, crimă.
O lume din care iubirea şi adevărul nu au dispărut, Însă. Asta am simţit În călătoria mea de peste zece luni pe urmele teatrului românesc. „Nu este puţin timpul pe care Îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut”. Are dreptate Seneca. Dar teatrul este sărbătoarea care dilată timpul. Acolo, Într-o seară, Încăpem toţi. Şi avem doar de câştigat. Ne pierdem unii În ceilalţi, rătăcim unii prin poveştile celorlalţi, călătorim prin iluzii În cea mai sublimă libertate interioară.
Este tot ce vă propun. Să fim liberi ca să putem să percepem ce ne apropie şi ce ne Îndepărtează. Ca să ne putem bucura de anvergura artiştilor cu nume mari sau de provocările celor mai tineri. Deşi cea de-a douăzeci şi cincea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru este una jubiliară, strategia mea nu a fost una festivistă. Nu am urmărit să fie spectacole de peste tot, nume, cifre, reprezentări. Niciodată nu am fost contaminată de astfel de construcţii.
Este o ediţie amplă În care calitatea, valoarea şi rafinamentul artelor spectacolului demonstrează normal miza Culturii şi a Spiritualităţii din noi. Şi de pe acest pământ. Acest Festival este singurul care spune, În fel şi chip, fascinanta poveste a teatrului românesc. De douăzeci şi cinci de ani.