class="">Când “Nopţile picturii, nopţile teatrului” aduc lumină într-o dimineaţă înnorată

Când “Nopţile picturii, nopţile teatrului” aduc lumină într-o dimineaţă înnorată

Prelegerile lui George Banu sunt, de cele mai multe ori, adevărate spectacole. Le organizează astfel ca să imprime, poate, în memoria celor care îl ascultă esenţa frumoaselor eseuri gândite, scrise ca urmare a pasiunii sale pentru o artă sau alta, ca urmare a vastelor sale cunoştinţe sau a experienţei acumulate în zeci de ani.

30 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

Prelegerile lui George Banu sunt, de cele mai multe ori, adevărate spectacole. Le organizează astfel ca să imprime, poate, În memoria celor care Îl ascultă, esenţa frumoaselor eseuri gândite, scrise ca urmare a pasiunii sale pentru o artă sau alta, ca urmare a vastelor sale cunoştinţe sau a experienţei acumulate În zeci de ani.

un articol de Maria Sârbu

Conferinţa „Nopţile picturii, nopţile teatrului”, susţinută la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, a dat spaţiului intimitate, iar auditoriul părea copleşit de frumos şi de lumina pe care le emana acest eveniment Într-o dimineaţă Înnorată.

Un Început de zi cu… un pian, o măsuţă cu un album / „Nocturne”, un ecran cu imagini, lumini care reliefau momente ale acestei frumoase Întâmplări / Întâlnire a teatrulului cu pictura În fapt de noapte.

conferinta banu

Poezia a fost cea care a dat tonul… “Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,/ Pe care trece albă regina nopţii moartă…”.

Actorul Ion Caramitru a spus poemul “Melancolie” de Mihai Eminescu, pe muzică de Rahmaninov cântată la pian de Ioana Lupaşcu. Această introducere, acest poem de fapt, a fost, după cum remarca George Banu, esenţa conferinţei, explicând că În istoria culturii există două nopţi / noaptea clasică, noaptea Încrederii În intervenţia unui miracol: sunt nopţile lui Rembrandt, nopţile lui Caravaggio, nopţi În care personajele sunt reunite, sunt confruntate cu misterul nocturn, dar care sunt Întotdeauna salvate de o intervenţie divină; sunt nopţile shakespeariene, nopţi ale excesului.

conferinta banu

A adus exemple nenumărate, Îmbrăcând ideile sale În imagini. Aşadar, a vorbit despre nopţi tulburătoare În piese de teatru, despre nopţi liniştite, despre nopţi albe, când omul Îşi pierde somnul.

Click pe acest link pentru a vedea o GALERIE FOTO de la conferinţă

Voiajând prin labirintul nopţii, George Banu s-a referit şi la noaptea profană, şi la noaptea ca o şansă, şi la noaptea care poate fi blestem / când cineva invocă urgia divină, cum ar fi: „Îi doresc să-şi piardă somnul!”. Noapte mitică, noapte a pierderii şi a regăsirii de sine, noapte melancolică / În pictură şi În teatru!

„Cortina sau fisura lumii”

Un alt eveniment din FNT a fost prezentarea unei lucrări, cu totul desosebită, pe care George Banu a publicat-o În Franţa şi apărută apoi În variantă românească la Humanitas În 2012: „Cortina sau fisura lumii”. În toamna aceasta, volumul a fost reeditat. Lansarea a avut loc la Librăria Humanitas Cişmigiu, Într-o după-amiază confortabilă pentru mulţi iubitori de teatru.

Din partea gazdei a vorbit Lidia Bodea, care a remarcat că această carte este neobişnuită, e o carte Îndrăzneaţă şi cuceritoare, e o carte de graniţă, pentru că e o carte care se construieşte, de fapt, mizând totul, de la primul la ultimul cuvânt, de la prima la ultima imagine, pe intertextualitate, interdisciplinaritate. În opinia sa, e o carte atât de frumoasă, datorită dialogului Între teatru – cu toate elementele lui – şi pictură.

Click pe acest link pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment

Directorul Festivalului Naţional de Teatru, Marina Constantinescu, spunea: „Seara aceasta este pentru noi, oamenii de teatru, extrem de vibrantă, pentru că lumea noastră este, uneori, şi un fel de insulă a lui Prospero În care reuşim să mai fim solidari, prieteni”.

Ea a remarcat că strângerea În jurul personalităţii lui George Banu este totuşi un semn de normalitate. Despre volumul prezentat, Marina Constantinescu a spus că este de fapt un album de artă, cu o textură de mare eleganţă, că Întâlnirea dintre text şi imagine „este pusă În valoare cu un reflector de mare calitate aşa cum este conţinutul”, că aventura pe text şi imagine pe care ne-o propune George Banu este una de mare ţinută spirituală, de mare anvergură şi complexitate culturală, dar este şi plină de mister, că e o carte despre cortină cu toată greutatea şi conţinutul acesteia.

lansare carte

A fost prezent şi editorul din Franţa Adam Biro, care s-a referit la satisfacţia pe care el a avut-o la contactul cu această carte, la cum a fost sedus George Banu „de ceea ce se vede mai puţin de ceea ce nu este explicit”.

George Banu amintea de o anumită continuitate metaforică care vine de la ideea spectacolului lumii, menţionând dublul discurs / text si imagine. Lucrarea s-a nascut dintr-o pasiune: cortina ca metaforă a fisurii lumii. El afirma: cortina sparge unitatea şi lasă să se vadă tot atât pe cât camuflează; ea Împarte fiinţele În actori şi spectatori; cortina protejează secretul şi Întreţine speranţa Într-o dezvăluire mereu posibilă. Cortina ascunde şi arată! George Banu meditează pe tema cortinei din perspectiva marii metafore theatrum mundi.

Potrivit editorului, textul savuros şi lucrările de artă din diverse timpuri exaltă frumuseţea cortinei, iar dintre pliurile ei scoate la iveală secretele.

La acest eveniment, actriţa Eliza Păuna a citit un fragment de text.

Foto: Maria Ştefănescu / Florin Biolan