class="">Dorina Lazăr: „Cred că e un îngeraș deasupra Teatrului Odeon”

Dorina Lazăr: „Cred că e un îngeraș deasupra Teatrului Odeon”

Dorina Lazăr (74 de ani) este, din 2003, directoarea Teatrului Odeon din București, una dintre gazdele tradiționale ale spectacolelor selectate în Festivalul Național de Teatru. Actrița, cu mai bine de jumătate de secol petrecută pe scenă, își deschide, iată, sufletul, într-un dialog necovențional.

13 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

Dorina Lazăr (74 de ani) este, din 2003, directoarea Teatrului Odeon din București, una dintre gazdele tradiţionale ale spectacolelor selectate În Festivalul Naţional de Teatru. Actriţa, cu mai bine de jumătate de secol petrecută pe scenă, Își deschide, iată, sufletul, Într-un dialog necovenţional.

un interviu de Andrei Crăciun

Anul acesta, Teatrul Odeon, pe care Îl conduce Dorina Lazăr, are selectate două spectacole („De vânzare” și „Tipografic Majuscul”, ambele de Gianina Cărbunariu, precum și alte două În categoria specială dedicată Maeștrilor („Gaiţele” și „Șefele”). Totodată, Odeonul este locul unde se vor juca mai multe spectacole aduse de teatre din provincie, inclusiv mult așteptatul „Castingul Dracului”, de Radu Afrim, și „West Side Story”, producţia proprie a Festivalului Naţional de Teatru.

Dorina Lazăr a acceptat cu greu să ne acorde un interviu. Nu-i place să dea. Ne-a primit În cele din urmă În sala de protocol a Odeonului și până la urmă a rezultat un dialog de o directeţe și un curaj extraordinare. Dorina Lazăr acceptă, așadar, greu, dar și când acceptă!

Aţi fost Întotdeauna aproape de Festivalul Naţional de Teatru. Odeonul, pe care Îl conduceţi din 2003, a avut mereu porţile deschise pentru ca spectacolele din provincie să aibă un loc deosebit unde să se desfășoare.

Nu e doar meritul meu. E În primul rând vorba de sala de aici, care e una dintre cele mai frumoase din București. Apoi, poziţia, suntem În centru, În buricul târgului! Atmosfera e aparte.

Mai e și omul, nu doar locul.

Apoi, nu știu, așa o fi, cum zici dumneata.

Aţi tot văzut Festivalul evoluând. Cum vi se pare că e de la an la an?

Cu fluctuaţii, e și sus, e și jos, e foarte greu să menţii doar o linie ascendentă, de fapt ce zic eu că e greu / e imposibil! Nu poate doar să se umfle, că ajungi ca În fabula aceea cu broasca / se tot umflă, dar nu poate să devină vacă și pocnește, Dumnezeule! Faptul că există și alcătuiri mai puţin spectaculoase / nu e nicio nenorocire. E important să fii invitat la acest Festival. Pe de altă parte, au fost ediţii În care Teatrul Odeon n-a fost decât gazdă și eu cred că aș fi avut cu ce să mă prezint.

Anul acesta, Odeonul are patru spectacole.

Da, pentru că sunt mai multe secţiuni. Eu am suferit foarte mult că spectacolul “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, al lui Dragoș Galgoţiu, nu a fost nici selectat În Festival, nu a fost nici În atenţia celor care au dat premiile UNITER. Și eu zic că eu am dreptate și că au greșit. Ionel Mihăilescu merita să fie menţionat măcar. E un actor extraordinar și face un rol excepţional.

Dar spectacolul va fi prezent la noi, la Odeon, pe afiș, chiar În zilele Festivalului, tot așa cum am făcut mai demult cu un spectacol de-al lui Radu Afrim de la Ploiești, care nu s-a aflat În selecţie, și directoarea de acolo m-a rugat dacă Îl pot găzdui În zilele Festivalului. Și așa am făcut. Sigur că nu Înseamnă mare lucru, dar pentru actori e foarte important să existe În această atmosferă a Festivalului. Festivalul e o efervescenţă, un prilej de Întâlniri dintre actorii din provincie și noi, Între cei din teatrul independent și directorii de teatre, care mucegăim pe posturi a la longue, e ceva deosebit.

Eh, nu e chiar așa asta cu mucegăitul În post.

Și anul acesta recidivez: la sala de jos am programat două spectacole pe care vreau să le prezint, În afara Festivalului, dar În aceeași săptămână cu el, “Contra Democraţiei”, un spectacol foarte puternic de Alexandru Dabija, care cred că e pentru un Festival de tipul ăsta, și “Clown pentru America”…

“Viză de clown”, după piesa Savianei Stănescu.

Da, “Viză de clown”, noi voiam să-i spunem iniţial “Clown pentru America” și mi-a rămas așa. E un spectacol extraordinar, Nicoleta Lefter face un rol… Dar nu doar ea, și Alexandru Papadopol și Marius Damian și Ionuţ Kivu și Meda Victor și Relu Poalelungi… Fac toţi niște roluri remarcabile. E un spectacol foarte bun, să dea Dumnezeu să-l joace ei bine. Am vrut să fie văzut.

De ce vă e frică?

Îmi e frică de cutremur sau de foc, mai ales când pe scenă sunt spectacole cu foarte mulţi actori, cu efecte mai speciale, cu…

Aţi avut astfel de incidente de unsprezece ani de când conduceţi Odeonul?

Slavă Domnului, nu. Dar noi am apucat aici cutremurul cel mare, din `77, când o bucată de clădire s-a prăbușit.

Și aici, tavanul, tot de atunci e așa? (n.m. / suntem În sala de protocol a Odeonului, la etaj, iar o bucată, nu mare, dar nici mică, din tavan e căzută.)

Nu. Asta de aici… e ceva defect la sistemul de captare a apei sus. Și noi n-am reparat Încă pentru că așteptăm o autorizaţie de la Primărie, care trebuie să vină chiar zilele astea, azi, mâine, poimâine, ca să ne putem apuca de reparat acoperișul cu totul.

dorina lazar

Odeonul e În subordinea Primăriei. Sunt probleme?

Toate teatrele din oraș sunt, În afara celor independente, desigur. De la Primărie luăm finanţarea, dar și din vânzări de bilete. Odeonul participă la Festivalul Naţional de Teatru de anul acesta cu două spectacole ale Gianinei Cărbunariu, cum spuneam…

Care au apărut În urma unor proiecte internaţionale, asta e foarte interesant.

Primul proiect, “Tipografic Majuscul”, e rezultatul unui parteneriat pe care dramAcum l-a făcut cu Festivalul de la Nitra din Slovacia. Ei aveau nevoie de un teatru și m-am bucurat că au venit la noi. Al doilea parteneriat pentru “De vânzare” a fost cu un teatru din Hamburg. Chiar ieri s-au Încheiat socotelile financiare. A venit auditul În Hamburg și am primit telefon că sunt impecabile actele, ceea ce pentru mine a fost o mare bucurie.

V-au dat mare bătaie de cap?

E prima dată când am făcut noi ca parteneri un proiect european și sunt niște rigori extraordinare. De-asta, acum Înţeleg de ce nu s-au făcut autostrăzi. Dacă vrei să-ţi tragi niște bani, e imposibil! Nu poţi să bagi bani În buzunar, și atunci au preferat s-o lase baltă.

Spectacolele au venit către teatrul dumneavoastră.

Da, cred că e un Îngeraș deasupra Teatrului Odeon.

Dar și dumneavoastră aţi ţinut poarta deschisă, doamnă!

Foarte multe dintre proiecte vin. “Tipografic Majuscul” e cazul unui elev din Botoșani care are de furcă mult cu Securitatea, iar celălalt este un spectacol despre terenurile de vânzare ale ţăranilor, despre problema Înstrăinării pământurilor. Și la premieră au venit câţiva oameni din Pungești. Măi, a fost absolut impresionant! Se făcuse miezul nopţii și nu se mai dădeau plecaţi nici actorii, nici spectatorii, nici oamenii din Pungești! Mai aveam un pic și declaram republică!

Republica Odeon!

Republica de la Ploiești! (n.m. – râde În hohote, sănătos). Bun, În afară de astea două spectacole, anul acesta, Marina Constantinescu a imaginat o secţiune a spectacolelor longevive, a maeștrilor, unde sunt “Gaiţele” și “Șefele”. Am jucat aseară “Gaiţele”. Domnul meu, și pe lampă erau oameni! Se joacă de treisprezece ani și nu-mi vine să cred. M-am uitat: mi s-au rupt pantofii. Lui Marius Stănescu i s-a tocit În fund halatul de mătase În care stă. Ar trebui refăcute costumele! Pentru că spectacolul are toate șansele să mai ducă.

De ce credeţi că are “Gaiţele” succesul ăsta extraordinar?

În primul rând, datorită textului. Textul e impecabil! În al doilea rând, datorită viziunii artistice a lui Alexandru Dabija. E… jos pălăria! În al treilea rând și la fel de important, faptul că actorii joacă la fel ca la premieră. Nu s-au deteriorat relaţiile Între noi. Și asta le spun actorilor tineri: nu ne urâţi, nu ne aruncaţi la gunoi, pentru că voi vă formaţi Într-o anumită structură și În structura asta cu noi aveţi toate șansele să vă formaţi ca niște profesioniști, cu respect faţă de regizor, faţă de scenă, faţă de public.

Apropo de tinerii actori, care mai e situaţia posturilor În teatre? Sunt tot blocate? Cum e?

Dragul meu, există această legiferare că numărul de posturi ocupate pe care le-ai avut anul trecut, același număr trebuie să fie și anul acesta. Poţi să angajezi dacă se pensioneză altcineva, dacă moare sau dacă se căsătorește și pleacă În Occident sau oriunde În străinătate. Și anul acesta, spre durerea lor, părerea mea de rău, fiindcă sunt colegii mei cu care am jucat zeci de ani, s-au pensionat vreo patru.

Gelu Niţu, cine?

Gelu Niţu, Florin Zamfirescu, cu care am avut și scandalul de rigoare, Mugur Arvunescu, Mircea Creţu. S-a mai pensionat un tâmplar, a mai plecat un mecanic, că nu i-a plăcut cum e la muncă.

Și dacă pleacă un tâmplar poate veni un actor?

Trebuie să se potrivească numărul. N-au intrat pe post de tâmplari, Doamne ferește… Eu aveam posturi libere de actori și am angajat. Pot să mă laud că am cea mai bună trupă de tineri din București. Cu Nicoleta Lefter, cu Alexandru Papadopol… E adevărat că sunt oameni care joacă de doi-trei ani la noi În teatru. I-am Încercat, nu i-am luat după o simplă discuţie. Mai am un băiat foarte bun, Silvian Vâlcu, da, am o trupă foarte bună! E o plăcere să-i vezi, e adevărat, sunt tineri și sunt zăpăciţi, eu mă supăr și mă Învolbur, dar Îi iubesc!

Cum vă spun?

Diriga. Sunt ca o dirigintă. Ei mă bombănesc și mă și Înjură, uneori, dar dacă la public iese bine, toţi suntem fericiţi! Cuscra mea, Dumnezeu să o odihnească!, avea o vorbă: dar Dumnezeu trebuie să ne ajute, că doar nu facem nimic rău!

Are noimă.

Da. Așa zicea cuscră-mea.

Spuneţi-ne un pic despre “West Side Story”, marele spectacol anunţat, tot cu Răzvan Mazilu În centru.

Au venit la mine Într-o zi Răzvan Mazilu și Marina Constantinescu să-mi spună că ei s-au gândit să facă ceva deosebit pentru festival / să facă un “West Side Story”, care niciodată n-a fost prezentat În România.

(Vine fotograful / Simion Buia. Când se recunosc cei doi, doamna Dorina Lazăr se Încântă că va lucra cu un așa profesionist: “Oooo, dumneavoastră! Dacă știam, mă fardam!”.)

dorina lazar

Așa, revenind la “West Side Story”…

Da, m-au rugat să le pun la dispoziţie teatrul, mașiniștii, tot ce trebuie. Cum dracu’ să nu-i ajut la chestia asta? Singura problemă era cu banii. Să aibă bani să plătească orchestra. Răzvan voia și decor și costume. Nu se poate, că nu e timp, nu sunt nici bani. Acest proiect e așa: orchestra de tineret, aia condusă de dirijorul Cristian Mandeal, vor fi pe scenă, adunaţi din toată ţara, va mai fi dirijorul Gabriel Bebeșelea, care acum e pe un val, și 22-24 de tineri absolvenţi și masteranzi pe scenă, cântând, dansând, În două spectacole. Am fost și am văzut o repetiţie la Teatrul Naţional și vă rog să mă credeţi că mi-au dat lacrimile văzând cât sunt de buni, cât sunt de dedicaţi. Excepţionali sunt! Sper să iasă bine. Sunt bani pentru două spectacole, urmează să mai facă rost de Încă două anul acesta și Încă două anul următor. Ei așteaptă bani de la Ministerul Culturii. Aseară pe post am văzut că de astăzi nu mai e Kelemen Hunor ministrul Culturii.

E Victor Ponta interimar la Cultură.

E Ponta? E clar.

Oamenii politici vin și pleacă, dumneavoastră, teatrul, rămâneţi.

Știi cum suntem noi cu politicienii noștri? Cum era finalul de la “Zorba Grecul”: “Vino, boss, să vezi o prăbușire cum n-ai mai văzut niciodată!”. Vai de cozonacul nostru! Teatrul rămâne aici, da. Dar acum vorbim În speţa asta concretă / de acest spectacol, care are nevoie de bani. Pentru Festivalul Naţional de Teatru sunt bani, sunt bătute În cuie spectacolele. E complicat / trebuie să cazezi orchestra, să hrănești orchestra, sunt o sută de oameni per total. Eu sper să fie o chestie exciting.

Dintre celelalte spectacole selecţionate, aţi mai văzut vreunul?

Nu. Și nici n-am să mă pot duce acum În multe locuri să văd. Vreau să văd spectacolele lui Radu Afrim pe care Îl aștept de doi ani să vină să pună la mine și nu vine. Nu știu de ce, că noi ne iubim foarte tare, dar În orice cuplu care se iubește, unul dintre parteneri Înșală. Ei bine, Radu Afrim mă Înșală cu toată provincia!

Într-un interviu, Radu Afrim Îmi spunea că la FNT cele mai așteptate spectacole sunt cele ale teatrelor din provincie. E adevărat?

De bună-seamă. E adevărat, e perfect adevărat. Pe celelalte le poţi vedea mai ușor, așa e.

E o oportunitate mare pentru cei din provincie?

Da, domnule. Uite ce e… eu ador să joc În provincie! Ador să plec. Publicul din provincie, pentru că tu te duci o dată pe an la el să joci, e atât de dornic să te vadă. E gata să te mănânce de drag În sală! Și atunci nu ratez niciun festival În ţară. Anul trecut am fost la douăzeci și opt de festivaluri prin ţară.

Iar acum, slavă Domnului, sunt destule!

Da. Abia am sosit. Am Încheiat Festivalul de la Alba-Iulia și am luat-o prin toată ţara. Am trecut prin Cheile Bicazului și am ajuns până la Vaslui! Nu pot să vă spun cum era sala. În 500 de locuri erau 700 de oameni! Sunt foarte bune festivalurile.

Și ce jucaţi În aceste turnee?

Ultima premieră e cea care e plimbată anul viitor. Am purtat “Gaiţele” mult. În general mergem cu comedii, pentru că lumea preferă comediile. Mă și rog, În vederea deplasărilor, de pictorii scenografi să facă niște decoruri care să se poată purta ușor, să nu facă decoruri care să nu poată să părăsească scena de aici. Am fost cu “Nepotul obez” (n.m. / spectacolul “Natură moartă cu nepot obez”), cu “Arturo Ui”, cu “Titanic Vals” plecăm luna viitoare la Arad.

Și cum e viaţa asta Într-un continuu turneu?

Dar ce frumos este! (n.m. / râde iar sănătos).

Și cu ce mergeţi, cu ce vă deplasaţi?

Cu autocarul.

Nu e obositor?

Atmosfera e așa de plăcută. De exemplu când mergem pe Valea Oltului, avem cap-compas Miercurea Sibiului, unde găsești cea mai bună varză cu ciolan, cea mai bună fasole cu ciolan, din câte există pe lume. Când vii din Vaslui, cap-compas, comuna Golești, imediat după Focșani, unde se face o mâncare extraordinară.

Cunoașteţi toată ţara, vă știu patronii de localuri, vă știe toată lumea!

Păi, nu Îţi dai seama că eu fac teatru de cincizeci și patru de ani, drăguţule?

Mulţi Înainte!

Mulţumesc.

N-aveţi de gând să renunţaţi.

Doamne ferește!

Teatrul e hrana dumneavoastră?

Ca director, mai am un an și am terminat. Ca actor, nu mă las.

Gata cu directoratul?

Ar fi indecent la vârsta mea să mai vreau. Fac 75 de ani la anul. Mandatul meu se termină pe 31 decembrie. Lasă, să mai fie și ăștia mici, tinerii.

Dar sunt gata să ia pe umeri responsabilitatea asta sau nu sunt copţi?

Pentru un post de conducere se găsește Întotdeauna cineva. Ori vine, ori e trimis, ce zici dumneata?

Deci, până pe 31 decembrie 2015 și gata.

Atât mi-e semnătura lui Oprescu. Eu cu Băsescu am dat concurs.

Aţi intrat cu Băsescu și ieșiţi cu Oprescu.

Stai să vedem, eu sigur ies, stai să vedem dacă e tot Oprescu și pe 31 decembrie 2015…

Păi, cine să fie?

Eh, viaţa Îţi oferă atâta surprize…

Deci, ediţia de anul acesta a FNT…

Dragule, ediţia e așteptată, ca toate ediţiile. Avem patru spectacole, noi, cei de la Odeon, patru, două mari și două mici, ca rândunicile…

…Margaretei Pâslaru.

Așa. Exact, exact!

Cele mici care sunt?

Cele ale Gianinei Cărbunariu.

De ce le ziceţi mici?

Le zic mici pentru că sunt la sala “Studio”. Noi, cu “Gaiţele” și la categoria “Hodorogi”.

Haideţi, doamnă, că sunteţi la “Maeștri”, nu la “Hodorogi”!

Când mi-a zis Marina Constantinescu de categoria asta, i-am zis: “Marina, te rog să nu faci ce s-a făcut anul trecut cu Mariana Mihuţ!”, că au vrut să-i facă un medalion cu toate spectacolele În care joacă, și Mariana s-a Îmbolnăvit și nu s-a mai făcut acest medalion. I-am zis să nu cumva să facă medalioane d-astea, că cine știe cine se mai Îmbolnăvește!

E și un stres enorm.

Păi, știi cum tragi de tine? Am fost odată cu “Șefele” la Timișoara, și aveam gripă cum ai dumneata acum, dar uite că ai venit să-ţi faci interviul. Așa și eu, aveam gripa asta, cu febră, eram rău, rău, abia mă ridicam din pat, m-am târât până la sală. Ce minune se Întâmplă pe scenă, nu știu! După ce s-a terminat spectacolul, mi-a trecut și gripa!

Le spun actorilor tineri: nu ne urâţi, nu ne aruncaţi la gunoi, pentru că voi vă formaţi Într-o anumită structură și În structura asta, cu noi, aveţi toate șansele să vă formaţi ca niște profesioniști, cu respect faţă de regizor, faţă de scenă, faţă de public.

Cel mai bun medicament. Dar publicul nu știe.

Și nici nu trebuie să știe. Ai necazuri, ai…

Aţi jucat și dumneavoastră la necaz mare?

Dragule, ţi-aș spune, dar am mai spus cuiva, un reporter tânăr, mai tânăr decât dumneata… Da, am jucat. A murit tata, am fost la Hunedoara, l-am Îngropat, m-am Întors, am jucat. A murit bărbatu-meu, a doua zi am avut spectacol. Cu soacră-mea, săraca, stăteau oamenii la pomană, le-am zis: “Hai, căraţi-vă o dată, că eu am spectacol!”. Nu poţi dacă nu joci. Cazi, te prăbușești. Povestesc asta tânărului reporter acum douăzeci de ani și plecând noi, el mă Întreabă: “Doamna Dorina Lazăr, pot să pun titlul articolului ‘Dorina Lazăr Își Îngroapă soţul și joacă teatru?’”. Pe urmă, am mai dat un interviu unei fetiţe și așa de frumos i-am vorbit despre menirea actorului, despre misiunea sa…

Și ce a Înţeles fetiţa?

Păi, coborând noi scările, zice “Vai, doamna Lazăr, sunteţi atâta de plină de energie, cum faceţi?”. E adevărat, eram plină, că eram și cu douăzeci de ani mai tânără. I-am răspuns că probabil că din cauză că am trei rinichi!. “Aveţi trei rinichi?”, se miră. „Da, am trei rinichi, mi-am descoperit treaba asta la o criză”. Ce crezi dumneata că apare În ziar, din tot articolul, ce titlu?

“Actriţa Dorina Lazăr are trei rinichi!”?

Da, dragule, “Dorina Lazăr, actriţa cu trei rinichi”.

Și ce le-aţi spus acestor copii-ziariști, i-aţi tras de urechi?

Dar cine i-a mai văzut de atunci?

Nu i-aţi mai văzut, au dat cu rinichii și au fugit… Să știţi, doamnă, că nu e toată lumea la fel.

Din fericire, da.

Ce ne mai pregătiţi la Odeon, În afara Festivalului?

Păi, ce să pregătim? A făcut Galgoţiu un spectacol după memoriile lui Casanova. Joacă douăzeci și patru de actori din teatru. Cu dansul ne ajută Răzvan Mazilu, costumele Doina Levintza.

Deci, tot ceva mare.

Da!

Acum, tendinţa e spre minimalism: o masă, două scaune, doi actori.

E adevărat. În teatrul independent nici nu se poate altfel, dar dacă ai un buget și Îţi permiţi montări mari, de ce să nu le faci? Niciodată În teatrul independent nu se va monta “Portretul lui Dorian Gray”, cum l-au făcut Galgoţiu și Mazilu la noi, acum câţiva ani. Nu e păcat să faci, dacă poţi? Și de-asta am zis, să facem, cât se mai poate. Din fericire, spectatorii vin la Teatrul Odeon, avem Încasări bune, ne asigurăm și decorurile și costumele și tot până când ne dă Primăria. Primăria asigură salariile, utilităţile.

Restul teatrului e pe picioarele lui?

Nu. Nu. Dau și bani de montări, dar mai greu. Și până ajung banii de la Primărie, ne gospodărim noi.

Un manager ar constata că asta e o problemă de cash-flow, o problemă de irigare cu bani a sistemului. Până aveţi nevoie, acoperiţi singuri.

Așa, da, da. Din Încasări.

Sălile sunt pline. Oamenii vin la spectacole. Teatrul românesc e Într-un moment bun!

Da! E, e.

A fost mult mai rău În anii `90.

Păi eu În anii `90 mi-am făcut o trupă particulară. Se chema Compania Artistică București. În capul meu era că dacă plec vreodată În străinătate cu trupa, să scrie “București”, că e o chestie mare, mândrie, ţara!

Și aţi plecat?

La Adjud. (n.m. / râde din nou). Unde să plecăm, dragule?

Nici până În Bulgaria, peste Dunăre?

Nu doar că n-am ajuns, dar am jucat mai mult prin provincie. Atunci am Învăţat mult din ce am aplicat apoi ca director la Odeon. Atunci mi-am făcut relaţii cu directorii caselor de cultură, atunci am Învăţat cum se face publicitate. Aveam un microbuz, Toyota. Eu conduceam microbuzul, eu tăiam bilete, eu montam decorul, eu jucam.

De ce aţi făcut compania asta?

Domnule, atunci toată lumea avea iniţiative, În anii `90. Toţi Își făceau covrigării, buticuri. Eu mi-am făcut teatru. Aveam un impresar bătrân la UNITER, care m-a tot bătut la cap, făcusem noi multe deplasări Împreună / hai, Dorina, hai să facem, că tu deschizi ușile și eu vin din urmă și colectăm banii! Vreo șase ani am funcţionat. Am făcut spectacole, cu Mitică Popescu, cu Tamara Buciuceanu-Botez, cu Mihai Dinvale.

Nu se poate spune că n-a funcţionat.

A funcţionat, dar eu nu mi-am dat niciodată demisia, căci mi-a fost prea frică de ziua de mâine. Nu se cumpărau multe bilete, pentru că spectacolul din stradă era mai interesant decât ce ofeream noi pe scenă. Spectacolul din stradă era mult mai puternic! Repetam la Casa Centrală a Armatei, cu cortina trasă.

Și ce auzeaţi din stradă?

Nu din stradă. Din sală, de acolo, de dincolo de cortină: click!, click! Ce Dumnezeu e? Dăm cortina la o parte, sala plină de USLAȘI care-și Încărcau armele. Se dăduse deja foc la Prefectură, Începuse nebunia cu Piaţa Universităţii! Cine dracu`să mai vină la spectacol, la Tudor Mușatescu, când afară era, fratele meu, o revoluţie de toată frumuseţea?

Comedie și tragedie, deodată.

Mi-a și zis atunci un actor: Coană Mare, eu mă duc la Revoluţie!

Așa vă spuneau / Coană Mare?

Mai ziceau, da. Acum, Diriga.

Sunteţi ca “Isoscel” din Liceenii.

Sunt. După ce am devenit director artistic la Odeon am desfiinţat Compania, ca să nu intru În conflict de interese.

Acum, societatea s-a mai așezat, spectacolul străzii e mai puţin strident, oamenii se Întorc la teatru.

Da s-au Întors la teatru de ani buni, s-a terminat și cu presa scrisă, care nici nu mai există, televiziunile… ce să spunem? Noroc că există National Geographic și Discovery, În rest e o mizerie. Cum Îl lasă, domnule, pe Capatos să facă porcăriile alea la televizor În fiecare seară? El, fiind un bun ziarist, nu un prost ziarist. Cui se adresează ei?

Prostimii.

Da, prostimii, televizorul a ajuns să se adreseze prostimii!

Foto: Simion Buia