class="">Întâlnirile din Pasajul FNT – O clipă de viaţă alături de mari actori români

Întâlnirile din Pasajul FNT – O clipă de viaţă alături de mari actori români

Pasajul „Nicolae Bălcescu“ de la staţia de metrou Universitate este pregătit pentru sărbătoarea teatrală care va avea loc cu prilejul desfăşurării celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie, la Bucureşti.

24 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

Pasajul „Nicolae Bălcescu“ de la staţia de metrou Universitate este pregătit pentru sărbătoarea teatrală care va avea loc cu prilejul desfăşurării celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, În perioada 24 octombrie / 2 noiembrie, la Bucureşti.

un articol de Judy Florescu

Aici, În zilele de 24, 27, 28, 29, 30 şi 31 octombrie, publicul poate obţine autografe de la artişti precum Margareta Pâslaru, Coca Bloos, Marius Manole, Răzvan Mazilu, Vlad Ivanov, George Mihăiţă şi Claudiu Bleonţ.

„Actorii cântă”, un proiect caritabil iniţiat de Margareta Pâslaru

Începând de joi, 23 octombrie, până vineri 31 octombrie, doamna Margareta Pâslaru se află la standul FNT din Pasajul Universităţii, Între orele 16.00 şi 19.00, pentru a acorda autografe pe albumul „Actorii cântă”, un CD pus În vânzare, cu 20 de lei, În beneficiul Campaniei Naţionale „Artişti pentru Artişti“.

Margareta Pâslaru a vorbit pentru site-ul Festivalului Naţional de Teatru despre ideea albumului „Actorii cântă” şi despre scopul acestui document musical: „M-a urmărit această idee o bună bucată de vreme şi la un moment dat mi-am spus că nu este suficient să fiu eu cea care donează drepturile de autor, cum o fac din 1993. Am simţit nevoia să fim mai mulţi. Prima care a fost foarte entuziasmată de idee şi care m-a Încurajat a fost actriţa Emilia Popescu“. Margareta Pâslaru a mai spus că prin acest CD pot fi ajutaţi actorii care s-au retras de pe scenă, din cauza unor probleme de sănătate.

„M-au impresionat În mod deosebit bucuria şi plăcerea pe care au transmis-o cei care au lucrat cu mine la acest album. S-au adunat 20 de piese, interpretate de 14 actori. Criteriul prin care i-am ales nu a fost vocea, ci timbrul vocal. Timbrul vocal era deosebit şi fiecare şi-a ales ce melodie şi-a dorit. Am Înregistrat În studiourile lui Jolt şi Andrei Kerestely. Un tânăr extraordinar de talentat, Călin Grigoriu, a fost cel care a reorchestrat foarte multe piese. A fost un schimb de energie extraordinar şi acum aşteptăm un feed-back. Deja se pare că s-au vândut 3.000 de exemplare, ceea ce este foarte bine. Totul se duce la Fondul de Solidaritate teatrală «Artiştii pentru artişti» al UNITER”, a mai spus Margareta Pâslaru.

Margareta Paslaru

Margareta Pâslaru se va afla În fiecare zi la standul FNT

Actorii care s-au alăturat iniţiativei doamnei Margareta Pâslaru sunt: Emilia Popescu, Marius Bodochi, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Maria Buză, Marius Manole, Ovidiu Niculescu, Silviu Biriş, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Mirela Jienescu, Gelu Niţu şi Florin Zamfirescu, ale căror voci le putem asculta pe CD-ul „Actorii cântă”.

Seara semnăturilor celebre, Întâlniri dintre artişti şi public, În cadrul FNT 2014

Joi, 23 octombrie, Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, a prezentat-o pe actriţa Tania Popa, prima invitată din seria de Întâlniri cu publicul „Seara semnăturilor celebre“ din Pasajul Universităţii: „Actriţa Tania Popa s-a alăturat cu generozitate acestei Întâlniri cu spectatorii. Tania Popa joacă la Teatrul Naţional, la Teatrul Metropolis, la Timişoara, cântă superb, româneşte, ruseşte, se ocupă de modă şi astăzi Încearcă să vă aducă puţină bucurie, dumneavoastră, celor care sunteţi aici.”

În cadrul celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, Tania Popa joacă În spectacolul „Lecţia de violoncel”, În regia lui Felix Alexa, alături de Radu Beligan, Lamia Beligan şi Marius Manole. „Lecţia de violoncel” va avea două reprezentaţii: sâmbătă, 25 octombrie şi duminică, 26 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul Metropolis.

Tania Popa

Tania Popa le-a acordat autografe admiratorilor În Pasajul FNT

„Mi se pare nemaipomenită acţiunea aceasta (n.r. Seara semnăturilor celebre, Întâlnirile FNT), pentru că publicul are ocazia să ne vadă exact aşa cum suntem noi, relaxaţi că nu trebuie să spunem replici şi că nu trebuie să jucăm pe scenă. Cu ocazia asta, oamenii chiar pot să-i cunoască pe actorii de teatru, pentru că Îmi dau seama că dacă nu eşti la televizor e foarte greu să fii recunoscut“.

„Seara semnăturilor celebre“ Înseamnă Întâlniri ale artiştilor din teatru cu spectatorii lor, care pot primi şi autografe. Următoarele Întâlniri se vor desfăşura: vineri, 24 octombrie, la ora 17.00 (Coca Bloos), luni, 27 octombrie, la ora 17.00 (Marius Manole), marţi, 28 octombrie, la ora 17.00 (Răzvan Mazilu), miercuri, 29 octombrie, la ora 17.00 (Vlad Ivanov), joi, 30 octombrie, la ora 17.00 (George Mihăiţă), vineri, 31 octombrie, ora 17.00 (Claudiu Bleonţ).

Click aici pentru GALERIE FOTO

Fotografii: Lucian Muntean