class="">Lucian Vărşăndan: „Se poate produce musical de bună calitate în România“

Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timişoara, instituţie care a prezentat musicalul „Cabaret“ În Festivalul Naţional de Teatru, trage câteva concluzii la final de festival şi vorbeşte despre aşteptările sale pentru ediţia din 2015.

un interviu de Dan Boicea

Teatrul German de Stat din Timişoara, pe care Îl conduceţi, a prezentat În Festivalul Naţional de Teatru spectacolul „Cabaret“, un musical care a avut mare succes şi la Bucureşti. Ce credeţi că a adus „Cabaret“ În plus festivalului de aici?

Spectacolul „Cabaret“, realizat de Răzvan Mazilu la Teatrul German de Stat Timişoara, a dovedit Încă o dată că se poate produce musical de bună calitate În România. În contextul Festivalului Naţional de Teatru acest spectacol Înseamnă o „pată de culoare“ În cel mai frumos sens al sintagmei, deoarece a prilejuit Întâlnirea publicului din Capitală cu un gen care nu e prea răsfăţat de către producătorii de spectacole din România.

Totodată, girul onorant al FNT pentru acest spectacol Înseamnă şi recunoaşterea importanţei acestui gen pentru artele spectacolului din România. Într-un fel, genul musicalului a fost scos din umbra nemeritată de până acum şi aşezat În lumina reflectoarelor.

De asemenea / după spectacole de factură foarte diversă, precum Pescăruşul (regia Yuri Kordonsky), Fetiţa din bolul peştelui auriu (regia Radu Afrim), Ţinuturile joase (regia Niky Wolcz), Nunta micilor burghezi (regia Alexandru Dabija), NeÎnţelegerea (regia László Bocsárdi) sau derdiedans (un spectacol de Florin Fieroiu) / acum spectatorii din Bucureşti au avut ocazia să descopere un nou chip al trupei Teatrului German de Stat Timişoara, care / deşi nu e foarte numeroasă / dispune de toate datele necesare abordării unui repertoriu pe cât de divers, pe atât de valoros.

Sunteţi şi un spectator avizat şi foarte În temă cu producţia teatrală autohtonă, fiind mereu prezent la festivalurile din România. Cum aţi văzut, ca spectator, actuala ediţie a FNT? Ce v-a atras atenţia În selecţia realizată de doamna Marina Constantinescu?

Consider că selecţia şi-a Îndeplinit misiunea de a radiografia recent Încheiata stagiune, reflectând astfel diversitatea spectacolelor produse În România În sezonul teatral care a făcut obiectul selecţiei.

E foarte importantă reintroducerea componentei internaţionale a festivalului, iar spectacolul Donka / O scrisoare către Cehov a Însemnat pentru mine un prea-plin de virtuozitate şi o revărsare de bucurie. De asemenea, iniţiativa producerii de către FNT a unui spectacol propriu este mai mult decât lăudabilă. M-a fascinat energia debordantă a tinerilor artişti din spectacolul West Side Story; era evident că erau mânaţi de dorinţa de a fi cu toată fiinţa lor În acel proiect.

Am avut privilegiul ca În preajma premierei acestui spectacol să intru În contact cu vibraţia emoţiei acestor tineri, cu bucuria lor, cu arderea lor şi cu sentimentul de a fi fost părtaşi la un mare vis realizat de ei, de toţi Împreună. Ar fi extraordinar să se găsească soluţiile pentru ca un astfel de spectacol să aibă un destin cât mai lung şi cât mai fast, cum la fel de firesc ar fi / Într-o ţară normală şi În vremuri aşijderea / ca după o astfel de premieră tinerii actori să fie asaltaţi de cât mai mulţi directori de teatre cu propuneri de angajamente.

Am apreciat În mod deosebit şi sunt extrem de recunoscător pentru grija acordată fiecărui detaliu al deplasării spectacolului „Cabaret“ la FNT. Am fost sprijiniţi şi de o fantastică echipă tehnică şi logistică a Teatrului Naţional din Bucureşti, cum arareori ne-a fost dat să Întâlnim În deplasări În ţară ori În străinătate.

Sunt, categoric, mari izbânzi ale Marinei Constantinescu faptul că a izbutit să coaguleze energii pozitive În jurul festivalului, faptul că a imprimat manifestării prestanţa şi eleganţa specifice unui festival naţional şi că acesta a putut beneficia de condiţii bugetare care denotă respect faţă de creaţia, munca şi necesarul de confort, inclusiv financiar, al artiştilor şi tehnicienilor invitaţi.

Toate acestea au făcut ca festivalul să fie aureolat de bucuria oamenilor de a fi Împreună şi de a percepe acest „Împreună“ al teatrului ca pe o autentică sărbătoare.

Ce aşteptaţi de la ediţia 2015 a FNT-ului?

Mi-aş dori ca ediţia din 2015 să Îşi păstreze componenta internaţională şi practica producerii unui spectacol propriu, concomitent cu lărgirea cadrului de Întâlnire Între producătorii din România şi programatorii internaţionali. Cred că spectacolele selectate În FNT pot dobândi astfel o mai bună vizibilitate internaţională.

Cum spuneam şi cu referire la West Side Story, e important să avem În vedere şi urmările pe termen mediu şi lung generate de iniţiativele festivalului. Este normal ca prezentarea unui spectacol În FNT să genereze noi oportunităţi pentru acel proiect sau pentru artiştii care au participat la realizarea lui.

În perioada 8-17 noiembrie, Teatrul German de Stat din Timisoara a organizat un festival de anvergura, Festivalul Eurothalia. Care au fost punctele de atracţie ale acestui festival?

Festivalul European de Teatru „Eurothalia“ s-a aflat la cea de-a patra ediţie şi a prezentat spectacole care doresc să ilustreze unele dintre tendinţele teatrului european alături de apreciate montări de pe afişul recentelor stagiuni din România.

Spectacole precum Crash Course Chit Chat, conceptul şi regia Sanja Mitrovć, producţie Sanja Mitrovć & The Stand Up Tall Productions din Amsterdam, Sânge năvalnic, produs de Garage X & New Space Company din Viena În regia lui Volker Schmidt, Victor sau copiii la putere, produs de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj În regia lui Silviu Purcărete, sau Hamlet, regizat la Teatrul „Tamási Áron“ din Sfântu Gheorghe de László Bocsárdi au fost doar câteva dintre atracţiile festivalului.

Un segment distinct a fost destinat teatrului de mişcare, prin spectacole precum Folia, Shakespeare & Co. În regia şi coregrafia lui Gigi Căciuleanu, After All, concept de Vava Ştefănescu, prezentat În festival graţie unei colaborări cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, şi Cronica unor căderi banale, regizat la Studio M Sfântu Gheorghe de Yves Marc din Franţa.

Desigur, un punct de interes l-a constituit premiera Moliendo café, un spectacol non-verbal regizat de Silviu Purcărete cu 36 de actori ai teatrelor German şi Maghiar din Timişoara, În scenografia lui Dragoş Buhagiar şi cu muzica lui Vasile Şirli. Coproducerea de către cele două companii a unui spectacol constituie ea Însăşi o premieră.

Selecţia pentru acest festival reflectă, Într-un fel, şi viziunea dumneavoastră de manager al TGST, un manager care si-a Întărit repertoriul aducând nume mari de regizori, care au montat spectacole de anvergură: Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Bocsardi Laszlo, Yuri Kordonsky, Theodor-Cristian Popescu, Radu Afrim ş.a. Pare imposibil să ai o asemenea echipă de vis la un singur teatru. Cum aţi reuşit?

Prin multă muncă, prin programare strategică şi prin concursul unei echipe foarte implicate şi foarte disponibile: actorii Teatrului German Îşi asumă miza valorică a proiectelor noastre. Nu doar că nu se dau În lături de la provocări, dar au o mereu fertilă curiozitate În a descoperi noi şi noi resorturi ale muncii lor de creaţie.

De regulă, aceste căutări sunt Însoţite sau generate de regizori pecum cei menţionaţi de dumneavoastră, dar pot fi marcate şi de scenografi, de coregrafi, de muzicieni. Fiecare dintre aceste experienţe a Însemnat o Întâlnire fundamentală, un succes de etapă pe un drum mult mai lung, În cadrul căruia eu am convingerea că fiecare spectacol, fiecare rol trebuie să lase urme În parcursul unui artist.

Să Îl formeze pentru următoarea etapă, să Îl echipeze pentru o nouă provocare. E ca la escaladarea unui munte. Aşa s-a dezvoltat această trupă În aceşti ani: cu muncă asiduă, cu disciplină, mereu cu săptămâni şi luni de căutări şi mii de ore de repetiţii.

Dorinţa acestei echipe de a face performanţă este pentru mine ca manager extraordinar de motivantă. Practic, ar fi o nebunie să ştii că tu ca director nu ai făcut tot ce ţi-a stat În putinţă pentru a onora cum se cuvine darul de a avea o astfel de trupă.

La fiecare proiect, simţi vigoarea şi pofta oamenilor de a porni cu tine din nou la drum. Asta este extraordinar, mai ales că aceiaşi oameni sunt totodată şi foarte frumoşi sufleteşte, au mult umor şi sunt profund dedicaţi profesiei. Fac teatru pentru că nu ar putea să nu facă teatru.

BineÎnţeles, aceste lucruri Îi determină şi pe regizori şi pe ceilalţi invitaţi să lucreze cu plăcere aici. A avea o trupă În formă şi disponibilă să pornească mereu Într-o nouă aventură este astăzi un privilegiu. E drept că o astfel de trupă se construieşte În timp şi trebuie cultivată cu grijă şi echilibru. La toate acestea se adaugă condiţiile de producţie, care Încercăm, cu sprijinul unor echipe tehnice şi administrative foarte profesioniste, să fie cât mai bune.

Nu În ultimul rând, miza valorică asumată de noi şi importanţa culturii pentru comunitate au fost recunoscute şi apreciate de Primăria Timişoara, care din 2013 a crescut bugetul destinat culturii cu peste 30%, ceea ce este În mod cert o situaţie quasi-singulară pe plan naţional.

Practic, răspunsul la Întrebarea dumneavoastră este unul simplu şi greu În egală măsură: tot ce trebuie să faci este să Încerci să fii mereu foarte-foarte bun, iar ca manager toate deciziile trebuie să le iei exclusiv În folosul binelui artistic al teatrului.

Nu vei reuşi Întotdeauna să fii foarte bun. Dar chiar şi aşa, dacă nereuşitele se măsoară În parţiale minusuri dintr-un ţel foarte Înalt, atunci rezultatul va fi oricum unul peste mediu.

Pentru un teatru care după anii ’90, odată cu emigrarea masivă a germanilor din România, şi-a schimbat fundamental alcătuirea publicului În mai puţin de două decenii, nu exista cale de mijloc. Practic, orice soluţie „călduţă“ ar fi echivalat cu auto-disoluţia.

Pentru noi, variantele erau doar două, ambele la extreme: fie o nouă strategie repertorială, coroborată cu performanţă de top, care să creioneze un nou profil al instituţiei, să genereze mai multă vizibilitate şi să impună Teatrul German de Stat ca pe un brand cu garanţie de calitate În domeniul teatrului, fie auto-condamnarea la un sfârşit lent, concomitent cu dispariţia publicului tradiţional. Acum gradul mediu de ocupare a sălii este de cca. 80%.

Din punctul meu de vedere, devenirea teatrului În sensul evocat aici nu este un proces Încheiat: există potenţial de dezvoltare şi În continuare.