class="">Radu Afrim, regizor: „Întâi de toate, producţiile noastre sunt un must see”

Radu Afrim, regizor: „Întâi de toate, producţiile noastre sunt un must see”

De zece ani, spectacolele regizorului Radu Afrim sunt o prezenţă constantă la Festivalul Naţional de Teatru. Anul acesta, neconvenţionalul Afrim vine la FNT cu “Tihna” după texte de Attila Bartis (producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Compania “Tompa Miklos”) şi cu “BIZONI. Fabula urbană #2” după Pau Miro (producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu).

15 septembrie 2015,  Articole

De zece ani, spectacolele regizorului Radu Afrim sunt o prezenţă constantă la Festivalul Naţional de Teatru. Anul acesta, neconvenţionalul Afrim vine la FNT cu “Tihna” după texte de Attila Bartis (producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Compania “Tompa Miklos”) şi cu “BIZONI. Fabula urbană #2” după Pau Miro (producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu).

În interviul care urmează, Radu Afrim vorbeşte despre spectacolele sale, despre ce Înseamnă să fii diferit şi despre „căutare” În arta spectacolului.

Florina Tecuceanu: Sunteţi de un deceniu, an de an, prezent cu spectacole În selecţia FNT. Aţi devenit un “must have”. V-aţi obişnuit? Vă mai bucură?

Radu Afrim: Ne bucură, ne bucură! E o ocazie unică, financiar şi nu numai, pentru trupele din ţară să fie văzute la Bucureşti. Împart bucuria cu echipele cu care fac aceste spectacole. În urma acestei “repartizări” a bucuriei  rămâne şi pentru mine o doză suficientă de bucurie. Şi emoţii! E posibil să fiu un “must have”, dar, mai Întâi de toate, producţiile noastre sunt un “must see”.

În general, sunt spectacole diferite estetic de ceea ce se face la Bucureşti. Merg mai mult pe căutări, nu sunt spectacole de agrement, deşi cam toate au o porţie bună de umor nealterat În compoziţie. Chiar dacă nu mai produc genul de scandal care poate lansa un regizor, cum am făcut cu “Trei surori” În FNT-ul de prin 2003,  fac tot posibilul să nu-mi decepţionez spectatorii, deci să nu fac spectacole pe placul BOR sau al unor  teatroloage cu pregătire precară. Uite, anul trecut, o gagică a scris pe un blog despre “Castingul dracului” că e blasfemie teatrală. Chiar ăsta era titlul cronicii. Acest titlu mi-a provocat o plăcere atât de mare Încât n-am mai citit cronica, de teamă că aceasta să nu fie sub nivelul titlului.  

Anul acesta aţi fost selectat cu două spectacole / “Tihna” şi “Bizoni. Fabula urbană #2”. Mergeţi cu doi “copii” la o competiţie. Ce are de oferit, fiecare?

Ooo, dar ce nu au de oferit ! Am investit mult În ambele. Sunt În topul preferinţelor mele! Nu vorbesc de faptul că mai aveam două show-uri din stagiunea asta care puteau fi aduse (râde). Cele două aduc o supradoză de profesionalism: trupa maghiară de la Mureş, o trupă fabuloasă, peste trupa lui Tompa de la Cluj, În acest moment. Părerea mea! Iar sibienii vin cu o energie tânără / un teatru fizic cu text greu, plin de emoţie! Nu ştiu ca În Bucureşti să existe tipul ăsta de spectacol. Poate “ZicZac” al Andreei Gavriliu, Însă acolo se merge mult pe umor. De altfel, am lucrat şi pentru “Bizoni” cu această coregrafă specială.

Romanul “Tihna”, pe care l-am dramatizat cu ungurii de la Mureş, e şi genial şi best-seller. Sunt două spectacole bazate pe texte violente şi tandre, despre familii În descompunere. Sunt sociale / pentru că nu există teatru care să nu fie social, iar cel de la Mureş are un erotism sălbatic / posibil să fie pe gustul bucureştenilor…. S-a scris foarte mult deja despre acest spectacol, mult mai bine decât o pot face eu.

“Bizonii” e un volet al unui diptic sibian care sper că-i va face pe spectatori să dorească să vadă şi “Girafe” / partea rămasă la Sibiu. Scriitorul catalan a scris o fabulă pe tema fragilităţii folosind ca simbol bizonii. E foarte poetic textul, poate nu neapărat pe gustul bucureştenilor / nu ştiu, nu cunosc, deşi am făcut şi la Bucureşti vreo trei piese poetice / care au prins, În ciuda pronosticurilor.

Aceşti zece ani de prezenţă În FNT au contat pentru modul În care aţi fost receptat de public, critică, actori, colegi-regizori? Dar pentru dumneavoastră personal?

Da! Mai ales de către public, pe care şi eu Îl receptez, la rândul meu, diferit de la un an la altul. Însă eu am  aceeaşi teamă ca la Început, mai ales că spectatorii se schimbă, iar gustul şi-l schimbă mult mai rapid decât În anii 2000. Cât despre cronicari, o parte au rămas cantonaţi În spectacolele de tip nouăzecist pe care ar dori să le vadă multiplicate la infinit (din fericire pentru ei, există o serie de regizori tineri care ştiu că vor fi  promovaţi/ premiaţi dacă lucrează după acel model regizoral). Iar o parte dintre cronicărese au crescut odată cu mine, cu generaţia mea, şi au un discurs critic impecabil. Apoi există acele cronicărese care au ratat  drumul spre mânăstire / nu mi-e prea clar de ce anume / şi care nu sunt spectatoarele mele. Sper!

Cât despre colegii-regizori / nu ne cunoaştem prea bine! Poate la pensie, la o partidă de zaruri În Cişmigiu, vom lega prietenii mai durabile. Dar cum se ştie că regizorii dau indicaţii şi prin spaţiile alternative de dincolo de linia orizontului, cred că rămâne pentru o altă viaţă, alt regn. Actorii au fost mişto Întotdeauna. E drept că şovăie, mai ales la Început de drum. Există o zonă neclară a gustului lor. Adică tu, actor debutant, eşti În sală şi În spate o vezi pe marea doamna X a teatrului ro.

Ea are o faţă crispat-scandalizată, Îşi acoperă jumătatea de jos a chipului cu caietul-program (primit gratis şi făcut evantai). Când vede un trup de bărbat dezgolit pe sfânta scândură, părăseşte sala la o mică erecţie butaforică a aceluiaşi actor. Deci tu, tânăr actor, acum trei ani Încă licean de provincie, iar acum simplu spectator, vei empatiza cu actriţa şocată, mai ales dacă ţi-e şi profesoară În institut, sau dacă se aude că va fi directoarea teatrului care scoate la concurs un post de actor debutant. Cu salariu de şase milioane brut.

Cum v-a ajutat această experienţă “de festival” În construcţia spectacolelor viitoare?

Jesus !!!! Tot o absolventă de Teatrologie care scrie destul de mult a scos o perlă uriaşă : cum că nu e bine să se ştie dinainte cine o să fie selecţioner  FNT, pentru că regizorii vor face spectacole pe gustul ei / lui, doar, doar vor fi În selecţie! De aici Îţi dai seama ce părere are ea despre artişti şi Îţi mai dai seama că În viaţa ei nu a Întâlnit vreunul adevărat, şi că, de fapt, ea Însăşi e un fake dacă i se pare că meseria asta se face stând la colţ şi pândind micile oportunităţi!

N-am un răspuns mai bun la Întrebarea aceasta. Festivalul poate fi influenţat de artişti / artiştii nu au voie să fie influenţaţi de festival. Admit că există În Europa un trend al teatrului politic, un teatru UE, iar marile festivaluri au În agenda lor În special acest tip de text. Asta influenţează creaţia. Însă cei care au ceva de zis sunt deasupra normei şi, cel mai sigur, vor ironiza noul teatru UE chiar În casa lui.

Dacă FNT-ul ar avea o temă clară, care să motiveze artiştii, o temă pe care cei care muncesc În artele spectacolului ar şti-o cu doi ani Înainte (aşa cum dau eu, de exemplu, o temă la Gala HOP) atunci da!, asta ar schimba situaţia! Aş face şi eu un spectacol comisionat dacă aş considera că subiectul mă interesează. Dar tot nu mi-aş pune pe masa de regizor portretul Înrămat al selecţionerului, ca să-mi amintească cine e boss-ul căruia, În viziunea teatroloagei plină de umor involuntar, ar trebui să-i fac pe plac. 

Sunteţi director artistic la Gala HOP. Aţi remarcat la unii dintre aceşti tineri “scânteia” pe care o aveaţi şi dvs. când eraţi de vârsta lor?

Eu n-am avut niciodată vârsta lor. Adică n-am apucat vârsta lor În teatru. Şi e clar că aceia dintre ei care n-au “scânteia”de care ziceţi Îşi termină cariera la o vârstă mai fragedă decât cea la care eu am debutat. Domnul Caramitru mi-a dat Gala HOP pe mână acum trei ani şi de atunci am Întâlnit pe acolo actori excesiv de buni şi, mai ales, “liberi la cap”, unii dintre ei contestatari frumoşi ai unui sistem pe care Îl adulmecă şi Îşi dau seama că trebuie să fie puternici, unici şi solidari pentru a-l schimba şi să-i ia sub aripa lor şi pe colegii lor talentaţi, dar fragili.

Mie Îmi plac cel mai mult cei care se rup de şcoală cel mai repede şi fără nostalgii paralizante. Anul trecut, FNT-ul a adus din HOP câteva exerciţii ale tinerilor actori. Aş putea da o listă cu vreo 20 de actori mari care au concurat la HOP În ultimii trei ani şi care fac deja fac filme şi spectacole serioase. E de bine!

Foto: Maria Ştefănescu