class="">Robert Wilson: „A citi Rinocerii astăzi – e ca o gură de aer proaspăt…”

Robert Wilson: „A citi Rinocerii astăzi – e ca o gură de aer proaspăt…”

În această seară Festivalul Naţional de Teatru îşi închide oficial porţile, în mod excepţional, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, cu reprezentaţia spectacolului “Rinocerii”, de Eugène Ionesco, în viziunea regizorală a lui Robert Wilson. Reputatul regizor ne-a oferit în exclusivitate un interviu, dedicat acestui eveniment.

2 noiembrie 2014,  Comunicate de Presă

În această seară Festivalul Naţional de Teatru Îşi Închide oficial porţile, În mod excepţional, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, cu reprezentaţia spectacolului “Rinocerii”, de Eugène  Ionesco, În viziunea regizorală a lui Robert Wilson.

Reputatul regizor ne-a oferit În exclusivitate un interviu, dedicat acestui eveniment.

un interviu de Pompilius Onofrei

Pompilius Onofrei: Acum 45 de ani, În apartamentul său din Paris, Eugène Ionesco v-a invitat, domnule Wilson, să va aplecaţi asupra operei sale, exprimându-şi convingerea că dumneavoastră aţi putea fi regizorul prin care piesele sale ar putea căpăta noi Înţelesuri,  precum şi nuanţele dorite şi necesare. Au trebuit să treacă 44 de ani de experienţă În marea aventură a Artei, pentru a vă decide să aprindeţi tipul acela atât de precis de “lumină” care vă caracterizează, asupra unei piese ionesciene… şi ce piesă!…: “Rinocerii” / poate cea mai dură, cea mai dificilă, cea mai complex-social-angajată dintre scrierile lui Eugène Ionesco… De ce a durat atât până să vă hotărâţi?

Robert Wilson: Deşi am simţit Încă de la Început o anume afinitate cu Ionesco, totuşi n-am fost multă vreme sigur că am atins perspectiva corectă pentru a-i pune În scenă creaţia. Încă de când am venit pentru prima oară În contact cu această piesă, după ce l-am cunoscut pe autor, am ştiut deja că voi avea nevoie de o anume distanţă pentru a reflecta asupra modalităţilor de a-i respecta Înţelesurile şi de a o pune cât mai elocvent În “lumină”.

P.O.: Cum v-aţi decis asupra “Rinocerilor”?

R.W.: Am fost rugat, multă vreme, să pun În scenă “Scaunele”, Însă dintotdeauna am fost mult mai interesat de “Rinocerii”, un text pe care-l găsesc a fi mult mai complex. După ce mulţi ani am reflectat asupra acestei piese / m-am decis, În sfârşit, s-o montez.

P.O.: Dacă ar fi să alegeţi Între “modernitate” şi “contemporaneitate” / ce termen aţi folosi astăzi pentru opera lui Ionesco? …şi ce Înţeles aţi da acum, În secolul XXI, epitetului de “absurd”, asociat atât de frecvent teatrului pe care l-a creat?

R.W.: Cred că ce a creat Eugène Ionesco e Încă semnificativ, poate Încă mai relevant astăzi, când ce vedem În teatrul occidental e atât de ‘naturalist’ şi ‘psihologic’. A  citi acest text astăzi / e ca o gură de aer proaspăt.

P.O.: Conceptul pe care Îl folosiţi În “Rinocerii” (…)  accentuează insuportabila singurătate ce se desprinde din această montare de la Craiova, În care alegeţi să Îl transformaţi pe autor În povestitor-dramaturg, folosind replicile (ca şi Întreagă operă) Întru un scop mult mai Înalt. Cât de intenţionată e această abordare ‘răsturnată’, faţă de textul original?

R.W.: Singurătatea a fost şi rămâne atracţia mea principală faţă de această piesă a lui Eugene Ionesco.

P.O.: Tehnologia de Înalta clasă joacă un rol determinant În opera dumneavoastră, augmentând de fiecare dată un anumit gen de emoţie, meta-textuală, copleşind aşteptările spectatorului. Şi nu faceţi nici o concesie, oriunde aţi monta un spectacol. Cum aţi reuşit să depăşiţi aceste dificultăţi În lucrul cu trupa naţionalului craiovean?

R.W.: Când l-am Întâlnit pe Mircea Cornişteanu, dar mai ales după ce am cunoscut minunaţii actori ai Teatrului din Craiova, am ştiut că vom găsi o cale de a monta spectacolul Împreună.

P.O.: Aşadar lucrul cu actorii trupei craiovene a fost inspiraţional, sau a trebuit să adaptaţi conceptul iniţial comandamentelor sui-generis ale locului?

R.W.: Am lucrat Îndeaproape cu actorii şi am modelat spectacolul În conformitate cu personalităţile lor. Am făcut o selecţie a actorilor care să fie complementari unul altuia. Iar acest lucru / deja a iniţiat o complexă poveste.

P.O.: Invitarea spectacolului  “Rinocerii” În Festivalul Naţional de Teatru ar fi fost un “musai” pentru orice selecţioner, căci producţia se constituie Într-un eveniment În sine. Însă Marina Constantinescu a ales ca acest eveniment să Încheie oficial Festivalul, precum o gemmă de preţ a acestei sinteze anuale a teatrului românesc. Din această perspectivă / cum comentaţi alegerea, dar mai ales cât de “românesc” credeţi că e izul acestor “Rinoceri”?

R.W.: Când lucrez la o montare, sunt Întotdeauna influenţat de actori, de teatrul respectiv, de oraşul În care mă găsesc, de ţara În care mă aflu. E vorba de o reală colaborare. Din această perspectivă / niciodată nu ştiu exact cine pe care a influenţat, cine, ce a făcut…

02 noiembrie 2014,

interviu acordat În exclusivitate de regizorul Robert Wilson Festivalului Naţional de Teatru