class="">Lansarea volumului de poezie și desen “Miroirs” de Gigi Căciuleanu

Lansarea volumului de poezie și desen “Miroirs” de Gigi Căciuleanu

În ultima zi a FNT 2016, la Sala Atelier a TNB a avut loc o lansare de carte în stilul specific al teatrului și al autorului: sub reflectoare, într-o sală de teatru, și cu momente de dans. E vorba despre prima dezvăluire (publicată) a universului poetic al lui Gigi Căciuleanu, volumul de poezie cu desene ale autorului intitulat "Miroirs", apărut la Editura Vellant.

30 octombrie 2016,  Articole

În ultima zi a FNT 2016, la Sala Atelier a TNB a avut loc o lansare de carte În stilul specific teatrului și al autorului: sub reflectoare, Într-o sală de teatru și cu momente de dans. Este vorba despre prima dezvăluire (publicată) a universului poetic al lui Gigi Căciuleanu, volumul de poezie cu desene ale autorului intitulat „Miroirs", apărut la Editura Vellant.

În fața sălii pline de admiratori și colaboratori ai lui Gigi Căciuleanu, prof. univ. Ludmila Patlanjoglu a vorbit despre personlitatea și exprimările artistice complexe ale acestui mare dansator și coregraf român de renume mondial. Talentul său se manifestă prin modalitățile artistice diverse (de mișcare, dans, teatru, acum și poezie și desen) prin care Gigi Căciuleanu Își pune și Își rezolvă Întrebările existențiale și esențiale ale lumii.

"E o carte adevărată, a unui artist adevărat și complex, foarte important pentru artele spectacolului din România și nu numai. Căciuleanu este un artist polimorf, polifonic și polivalent, care creează nu la Întâmplare ci pe baza unui concept interior. În acest captivant volum de poezie și desene veți identifica combinația extraordinară de teluric și celest, de senzual și spiritual, care Îl caracterizează pe Gigi Căciuleanu, exprimate Într-un limbaj familiar și cald. Temele sale obsedante sunt de fapt și ale noastre: visul, călătoria, dragostea, suspendarea Între vremelnicie și veșnicie" a precizat Ludmila Patanjoglu.

Cu umorul, eleganta simplitate și cu onestitatea care caracterizează toate aparițiile sale publice, Gigi Căciuleanu și-a exprimat bucuria și pe undeva surprinderea că aceste poeme și desene, pe care el le-a notat de-a lungul timpului pe diferite suporturi Întâmplătoare și le-a ținut "Într-o ladă", au văzut lumina tiparului.

"Aceste frânturi de poeme și desene sunt de fapt dansuri, iar dansurile sunt În esență poezie, desen, linie pură." La final, câțiva dintre tinerii și extrem de talentații membri ai trupei Gigi Căciuleanu Romania Dance Company au recitat și interpretat prin mișcare și dans câteva din poemele din volum, creând momente emoționante de Îmbinare a exprimării verbale cu cea corporală. În mod evident, și foarte de bun augur, Gigi Căciuleanu a creat și hrănește o mișcare de teatru-dans (și acum și poetică) ce cultivă o exprimare artistică complexă, specifică secolului XXI, formând dans-actori și creând spectacole (iar acum și poezie) de o mare sensibilitate și capacitate semnificativă.

Vă recomandăm acest (prim) volum de poezie și desen semnat Gigi Căciuleanu, și de asemenea spectacolele trupei sale din București și din țară.

Mai multe imagini de la eveniment găsiți aici.