class="">30 ani?

30 ani?

Toată viaţa am ştiut că, trăind în teatru, voi suporta presiunea timpului, sentimentul permanent al neputinţei artistice, că voi fi obsedat de mania perfecţiunii, că voi fi sclavul durerilor facerii… în general.

18 octombrie 2019,  Stiri

de Ion Caramitru

Nu mi-aş fi putut totuşi închipui că intrând în al 30-lea an de libertate, al vieţii noastre celei noi, să se instaleze în jurul nostru duşmănia, incompetenţa, răutatea dusă la extrem a celor responsabili de viaţa artelor şi a teatrului în mod special. „Mugurii“ acestei atitudini i-am întâlnit pe când am fost ministru al culturii şi când, în plină şedinţă de guvern, ministrul finanţelor de atunci a ţipat la mine, enervat de insistenţele mele legate de buget: „Mai lasă-mă, dom’le, cu cultura dumitale, în vremuri de restrişte cultura se opreşte.“

Am crezut până acum că am trăit maximul posibil în isteria comună a celor fără de criterii.

Şi totuşi, ce s-a întâmplat anul acesta bate de departe acea isterie de moment. Dacă atunci am reuşit să-l întorc din drum pe acel ministru, astăzi, un program duşmănos, o suită ascendentă de măsuri coercitive, de declaraţii publice inepte, culminând cu dispoziţii de tristă amintire ceauşistă privind autofinanţarea, domină activitatea ministerului nostru de resort.

Tristă realitate, perspective negre la orizont, dar speranţa mea în schimbarea rapidă a puterii politice e încă vie. Iar pe de altă parte „cultura nu moare niciodată“ şi să te ferească Dumnezeu să se revolte!

Să-i mulţumim Marinei Constantinescu pentru capacitatea ei incredibilă de a rezista prostiei, duşmăniei şi incompetenţei şi că a salvat în ultimul moment FNT-ul, deşi pierderea irecuperabilă pentru Festival se numeşte Purcărete şi al său Eugen Ionesco!

La mulţi ani, FNT!