class="">Actrița Cătălina Bălălău și „domnișoara dată cu parfumul însingurării pe la încheietoarea brățării”, într-un spectacol de Radu Afrim

Actrița Cătălina Bălălău și „domnișoara dată cu parfumul însingurării pe la încheietoarea brățării”, într-un spectacol de Radu Afrim

„Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”, montat de Radu Afrim la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, privește singurătatea din multiple unghiuri, după cum afirmă actrița Cătălina Bălălău, pe care o regăsim în distribuție și care ne spune în rândurile care urmează de ce să nu trecem pe lângă acest spectacol la București, în Festivalul Național de Teatru.

8 octombrie 2019,  Stiri

Pe 24 și 25 octombrie, de la orele 18.00, Sala Majestic a Teatrului Odeon va găzdui, în cadrul FNT 2019, spectacolul „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”, scris și regizat de Radu Afrim pentru teatrul din Piatra Neamț. Am întrebat-o pe actrița Cătălina Bălălău ce are special acest spectacol. „Este scris de Radu Afrim pentru actorii trupei Teatrului Tineretului și privește singurătatea din atâtea unghiuri, încât cred că fiecare om care a stat fie și un minut în singurătate sau și-a dorit-o vreodată se va regăsi și se va simți provocat să se gândească la ce înseamnă însingurarea. Radu scria textul pe măsură ce avansam la lucru și se simțea inspirat de noi, ne propunea fragmente de text care reflectau percepția lui asupra noastră sau a ideii pe care ne-am dorit-o pentru personaj, deci în sensul ăsta este de asemenea un spectacol foarte personal și specific.”

Din culisele unui spectacol de Radu Afrim

Pornind de aici, am vrut să aflu mai multe despre această întâlnire a lor, actorii (printre care se numără – și toți în roluri de protagoniști, căci nu există personaje secundare! – Lucreția Mandric, Nora Covali, Corina Grigoraș, Gina Gulai, Ada Lupu, Cristina Mihăilescu, Paul-Ovidiu Cosovanu, Valentin Florea, Florin Hrițcu și Mircea Postelnicu), la Piatra Neamț, cu Radu Afrim. Care au fost principalele provocări lucrând pentru acest spectacol și care sunt cele mai frumoase amintiri pe care Cătălina Bălălău le-a adunat la repetiții? „Sunt la a doua întâlnire cu Radu Afrim și de data asta lucrurile au mers mai lin într-un fel, pentru că vorbind despre solitudine ai nevoie mai degrabă de introspecție. Am avut încredere și răbdare și lucrurile s-au întâmplat natural”, povestește actrița. „La proiectul acesta am vrut să mă las în pace, să nu pun presiunea pe care o pun din oficiu pe mine, să las deoparte gândirea excesivă și să mă apropii senzorial. Principalele provocări au fost și sunt în continuare să nu mă grăbesc, să îmi dau timp. Însă probabil cea mai mare provocare este să recunoști marginile universului tău și să faci ce poți să îl mărești măcar un pic sau să provoci un big-bang”, recunoaște Cătălina.

Cât despre zilele de repetiții… „Una dintre cele mai frumoase amintiri este de la o repetiție la care am asistat. Lucrau doi colegi, era o scenă care se petrece la mare și pe scenă nu era nimic care să te ducă cu gândul la asta, eram și destul de obosită, ușor cu gândurile în altă parte când Radu a cerut să se aducă un cort, un dozator de apă, o bărcuță de hârtie, puțin nisip, sunet de valuri, colegii în costume de baie și un reflector care să apună și deodată aerul a început să miroasă a sărat”, rememorează Cătălina. Și cum altfel ar fi putut să fie?

Dar cum a fost pentru ea să joace rolul uneia dintre protagonistele spectacolului? Când o întreb despre personajul ei, despre ce îl face atrăgător, dar și despre cum și-a construit rolul, ce a inspirat-o, spune: „Am început să citim primele pagini aduse de Radu și pur și simplu franceza pe care o vorbesc bine a ieșit la suprafață. De la trăsătura asta exterioară ne-am îndreptat către o imagine de eroină de film francez, un fel de belle de jour și așa a apărut domnișoara dată cu parfumul însingurării pe la încheietoarea brățării. În spectacol, nivelul de singurătate crește. În prima parte domnișoara e dată doar cu un eșantion de parfum al însingurării, însă în a doua parte scapă sticluța pe jos și se sparge, parfumul o sufocă, pereții se strâng în jurul ei și aerul devine irespirabil. E greu să recunoști că te simți extrem de singur, că ieși din casă doar ca să scapi de asta”. Un spectacol-poem, am putea spune, în care șansele să nu te regăsești sunt infime.

Al doilea monolog e foarte frumos, metaforic, e un poem în tensiune, e o călătorie în versuri cu referințe la Bacovia și luntrea lui Charon”, continuă actrița. „Provocarea a fost și este să nu mă grăbesc, să îmi dau timp și mai ales să las loc cuvintelor să existe și să fac diferența dintre prima parte, care ar trebui să fie un tablou ultramarine de Yves Klein, și a doua, o lucrare roșie de Rothko”, mai spune Cătălila despre acest spectacol sofisticat, încărcat de sensibilitate și subtilități atrăgătoare.

Să vorbim despre timp!

Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine” este un spectacol care atrage și prin felul cum ridică o discuție despre timp. Spectacolul vorbește despre solitudine versus companie – una dintre dilemele omului din toate timpurile, pe care punem însă tot mai mult accent în mileniul III – ultratehnologizat. Cum se raportează spectacolul la timp – timpul cu tine însuți, cum ne poate inspira din acest punct de vedere, ce întrebări ridică? „Spectacolul se raportează la timp extrem de interesant, pentru că vedem atâția actori deci atâtea personaje, atâtea personaje deci atâtea singurătăți diferite și motive de însingurare. Nu propune soluții, este într-un fel un eseu bine argumentat despre un grup de oameni pe care la început îi vedem împreună, iar apoi în cea mai pură solitudine. Presupun că întrebările pe care le ridică sunt chiar toate întrebările pe care și le-ar putea pune un om despre acest subiect”, recunoaște actrița.

La Piatra Neamț, m-a dus tata cu o mașină cu perne și cărți și ceașca preferată și am râs pe drum”

Cătălina Bălălău s-a născut la Pitești, în 1990, a studiat actoria la București, iar astăzi o vedem la teatrul din Piatra Neamț. Cum a ales actoria și cum își amintește azi de anii de studiu în capitală și, bineînțeles, cum a fost pentru ea mutarea la Piatra Neamț, dar și ce îi place la teatrul de acolo? Iată cum a fost! „Când am terminat liceul nu aveam o intenție foarte clară de a face actorie, mai degrabă o intuiție, și am mers din instinct către zona asta. Azi anii de facultate mi-i amintesc frumoși, dar știu sigur că mă perpeleam foarte mult și acordam importanță foarte mare fiecărei scene, întâlniri cu colegi, profesori. Am avut și norocul de a juca încă din timpul facultății și de a căpăta experiență. Și-apoi în anul doi de master apare anunțul de concurs la Teatrul Tineretului. Tot așa instinctiv și cu capul înainte am luat trenul către Piatra Neamț”, își amintește.

„Acum am mai crescut și simt că nu mai pot fi așa frunză-n vânt, mă gândesc mai des și mai mult la ce înseamnă că fac asta, ce responsabilități am, ce libertăți, ce bucurii. Mutarea nu a fost ușoară. Drumul a fost amuzant, că m-a dus tata cu o mașină cu perne și cărți și ceașca preferată și am râs pe drum, dar după ce am descărcat bagajele, când mă uitam pe balcon și îl vedeam cum pleacă, atunci m-a invadat le parfum de solitude ca în spectacolul lui Radu. Apoi mi-am cunoscut colegii, am început să lucrăm și să descopăr orașul și a devenit din ce în ce mai ușor. Dorul de casă și de familie și prieteni lăsați în București mă mai chinuie uneori, dar din fericire ai mei reușesc să vină la aproape orice premieră. Rămâne însă dorul de nepoțelul meu care are acum aproape cinci luni.”

Teatru într-un oraș „frumos ca într-o carte poștală”

Cât despre toate aceste întâmplări frumoase ce se petrec la teatrul din Piatra Neamț… „Îmi place că teatrul e deschis către tineri, că mereu urmează proiecte din care îmi doresc să fac parte, pe colegi îi redescopăr cu fiecare proiect nou, că sălile sunt pline și oamenii sunt mândri de teatrul lor, iar orașul este frumos ca într-o carte poștală. Pentru mine, Teatrul Tineretului este un loc unde am crescut și m-am mai maturizat, că nu pot să zic că m-am maturizat de tot, dar ajung și-acolo”, mai spune Cătălina. Cum arată cotidianul actriței într-un astfel de oraș, cu un astfel de teatru? „Cotidianul meu? Uneori mă simt prinsă în ziua cârtiței și zilele seamănă între ele, dar au poezie. Cafea, repetiții, masa de prânz, repetiții și apoi o ieșire cu colegii, într-o zi de lucru. Într-o zi liberă, cafea, lectură, pictură, plimbare, bicicletă, prieteni, iar lectură, somn. Uneori am timp să mă gândesc la toate cele, alteori vine premiera și nu știi dacă să te speli pe dinți sau să dormi și asta e minunat.”

În spectacol, nivelul de singurătate crește. În prima parte domnișoara e dată doar cu un eșantion de parfum al însingurării, însă în a doua parte scapă sticluța pe jos și se sparge, parfumul o sufocă, pereții se strâng în jurul ei și aerul devine irespirabil. E greu să recunoști că te simți extrem de singur, că ieși din casă doar ca să scapi de asta.”
Cătălina Bălălău, actriță

Site-ul www.fnt.ro vă prezintă o serie de articole-invitații la spectacolele selectate în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru (18-27 octombrie, București). Puteți vedea aici selecția oficială a spectacolelor din festival. Aflați aici mai multe detalii despre spectacolul „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine“, care se va juca în cadrul FNT 2019 pe 24 și 25 octombrie, de la orele 18.00, la Teatrul Odeon, Sala Majestic.

BILETELE PENTRU ACEST SPECTACOL SUNT DISPONIBILE AICI.

SUB FIECARE PAS E O MINĂ NEEXPLODATĂ DINTR-UN RĂZBOI NETERMINAT CU TINE
de Radu Afrim

Distribuţia:

Lucreția Mandric

Cătălina Bălălău

Nora Covali

Corina Grigoraș

Gina Gulai

Ada Lupu

Cristina Mihăilescu

Paul-Ovidiu Cosovanu

Valentin Florea

Florin Hrițcu

Mircea Postelnicu

Band: Paul-Ovidiu Cosovanu, Răzvan Murariu

Regia: Radu Afrim

Scenografia: Alexandra Constantin

Muzica originală: Paul-Ovidiu Cosovanu, Răzvan Murariu

Light Design: Cristian Niculescu

Durata: 2 h 25 min (fără pauză)

Teatrul Tineretului, Piatra Neamț

Spectacol cu traducere în limba engleză

Nerecomandat persoanelor sub 14 ani

Fotografii: Adi Bulboacă