class="">Albu István și cele „Trei surori” – provocarea de la Gheorgheni

Albu István și cele „Trei surori” – provocarea de la Gheorgheni

Spectacolul „Trei surori” de Cehov, producție a Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni, a fost gândit, la sediu, să se desfășoare în patru spații. Așa va fi prezentat și în FNT: 26 și 27 octombrie (19,00), Teatrul Național București – Foaier Sala Media (unde începe spectacolul), Sala Media, Sala Pictură, Sala Amfiteatru. Regizorul montării, Albu István, care este și directorul trupei, ne face dezvăluiri, pentru site-ul FNT, despre această punere în scenă, considerată de mulți „fenomenală”.

2 octombrie 2019,  Stiri

„Se spune că un teatru introduce în repertoriul său această capodoperă a lui Cehov după ce atinge un anumit nivel de maturitate. În momentul în care am afișat distribuția pentru «Trei surori», m-a cuprins o frică inexplicabilă și care m-a dominat pe toată durata verii (am început repetițiile în iunie, iar premiera a avut loc abia la sfârșitul lui septembrie). În primul rând, nu am avut destulă încredere în mine, însă pe parcursul repetițiilor, încetul cu încetul, frica a dispărut. Cu toate că, în acest spectacol, cu toții ne forțăm limitele – din toate punctele de vedere”.

Albu István apreciază ca fiind definitorii pentru structura spectacolului cele patru spații în care se joacă: „A fost probabil cea mai mare provocare de până acum pentru teatrul acesta mic, și nici nu ar fi fost posibilă, dacă trupa, întregul colectiv al teatrului (inclusiv personalul administrativ și tehnic) nu s-ar fi aflat la acel nivel de maturitate. A fost nevoie, desigur, și de talentul, de fantezia scenografei Márton Erika care a făcut posibil ca timp de trei ore nu numai scena, dar aproape întreaga clădire a teatrului să devină casa Prozorovilor.

Primul act se joacă în foaierul teatrului, unde spectatorilor li se acordă o perspectivă directă asupra orașului de provincie (în cazul acesta Gheorgheni), în care «E un lux prea mare să cunoşti trei limbi! Nici măcar lux nu e… E ca şi când ai avea şase degete la o mână! Ştim prea multe lucruri de prisos!», – cum spune și Mașa. Din această proximitate apăsătoare, din act în act, trecând prin sala Studio și prin sala Mare până în curtea interioară, noi, spectatorii, ne îndepărtăm de personaje în măsura în care surorile se îndepărtează de… Moscova”.

Regizorul mai spune că „Trei surori” le oferă posibilități multiple: „În primul rând, este o șansă bună pentru actori; tot timpul este o șansă să joci această piesă, ca actor, dar și ca echipă. În spectacol este distribuită întreaga trupă, iar eu sunt cel mai fericit și cel mai mândru, în calitatea mea de director, atunci când aud că actorii îmi sunt lăudați, nu doar individual, ci și ca echipă. Asta înseamnă și o șansă pentru întâlniri: actorul sătmărean Nagy Csongor, în rolul lui Cebutîkin, a avut efect asupra trupei. Asta înseamnă și o posibilitate pentru ceva nou: pe Bocsárdi Magor l-am știut până acum compozitor, însă în rolul lui Andrei ne-a dezvăluit, instinctiv, talentul său actoricesc”.

Albu István consideră important faptul că „Trei surori” oferă Teatrului Figura Stúdió „posibilitatea de a transmite mai multor oameni, într-un spectru tot mai larg, acelе valori care îl definesc și sunt evidente în spectacolele sale”.

Site-ul www.fnt.ro vă prezintă o serie de articole-invitații la spectacolele selectate în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru (18-27 octombrie, București). Puteți vedea aici selecția oficială a spectacolelor din festival. Aflați aici mai multe detalii despre spectacolul „Trei surori“, care se va juca în cadrul FNT 2019 pe 26 octombrie și pe 27 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Sala Media.

BILETELE PENTRU ACEST SPECTACOL SUNT DISPONIBILE AICI

„Trei surori” de A.P. Cehov

Distribuţia:

Andrei Sergheevici Prozorov: Bocsárdi Magor

Natalia Ivanovna: Szilágyi Míra

Olga: Bartha Boróka

Mașa: Vajda Gyöngyvér

Irina: Máthé Annamária

Kulîghin Feodor Ilici: Moșu Norbert-László

Verşinin Alexandr Ignatevici: Faragó Zénó

Tuzenbach Nicolai Lvovici: Fodor Alain Leonard

Solionîi Vasilii Vasilievici: Kolozsi Borsos Gábor

Cebutîkin: Nagy Csongor-Zsolt

Anfisa: Tamás Boglár

Regia: Albu István

Scenografia: Márton Erika

Costumele: Márton Erika

Artist plastic: Ferenczi Zoltán

Muzica originală: Bocsárdi Magor

Light Design: Borsos Attila

Sound Design: Majos Endre

Durata: 3h (cu pauză)

Teatrul Figura Stúdió, Gheorgheni

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

Nerecomandat persoanelor sub 12 ani