class="">Balerina Daria Reznik: „Întotdeauna spun publicului povestea sufletului meu”

Balerina Daria Reznik: „Întotdeauna spun publicului povestea sufletului meu”

Va împlini 22 de ani pe data de 30 octombrie. S-a născut tocmai la Vladivostok (peste 6.500 de kilometri, pe calea aerului, până la Sankt Petersburg). Dar în 2016 a absolvit celebra Academie de Balet „Vaganova” din orașul de pe Neva și în același an a fost primită în trupa Teatrului academic de balet al lui Boris Eifman din Sankt Petersburg. În trei ani a creat frumoase roluri, printre care Anna în „Anna Karenina”, Camille în „Rodin, idolul ei etern”, Soția lui Ceaikovski în „Ceaikovski PRO și CONTRA”. La București, în Festivalul Național de Teatru, am văzut-o în „Evgheni Onegin”, întruchipând-o frumos, grațios, cu sufletul și corpul pe Tatiana. Este vorba despre Daria Reznik, laureată a unui concurs internațional,  care ne-a acordat un interviu.

27 octombrie 2019,  Stiri

Ați venit la București cu „Evgheni Oneghin”, ne-ați adus-o pe Tatiana, personajul din romanul lui Pușkin, arătându-ne prin dans sufletul acesteia. Cum ați primit rolul și ce înseamnă pentru dumneavoastră?

Tatiana este preferata mea în spectacolele lui Boris Iakovlevici. Eu simt și dansez ca și cum aș fi Tatiana adevărată. Și în ceea ce privește plastica este ușor pentru mine, iar muzica din spectacol o ador: clasică și rock. Îmi place foarte mult rockul. Când acestea se amestecă și cu dansul e ca o erupție emoțională pentru mine.

Cum ați ajuns în trupa lui Boris Eifman?

Văzusem „Anna Karenina” la Sankt Petersburg și m-am îndrăgostit de artiști, de coregrafie, de muzică, de tot ce am văzut. M-am dus la o vizionare la Boris Iakovlevici și el m-a luat solistă. Debutul meu a fost în „Anna Karenina”, apoi au urmat alte roluri.

Cum ați lucrat la personajul Tatiana? A fost greu?

Mi-a fost greu. Nici acum nu-mi este ușor. Și nici nu spun că este ușor să lucrezi cu Boris Iakovlevici. E o muncă extraordinară. Când am venit, eram foarte tânără, dar trebuia să interpretez o femeie matură… Trebuia să joc personaje complexe. Toată viața mă voi strădui ca publicul să înțeleagă mai bine personajul căruia îi dau viață pe scenă. De aceea lucrez mult la ceea ce înseamnă starea emoțională, chiar mai mult decât la tehnică.

Cum faceți ca sufletul să danseze pe scenă, să se vadă prin dans ce are personajul pe suflet?

Eu mă bazez poate și pe mica mea experiență. Ceva iau din viața altora, mă ajută filmele, cărțile, un anumit gen de muzică. Dar ceva eu simt pur și simplu. Eu simt o anumită mișcare și muzica. Nu știu cum și de ce, dar parcă ar trăi în mine.

Care este trecerea de la un personaj cum este Anna Karenina la Tatiana din „Evgheni Oneghin”, căci aceste două femei sunt foarte diferite?

Te setezi cumva la ceea ce ai de făcut în spectacol. Și nu numai că sunt roluri diferite, dar și coregrafiile sunt diferite, desigur. Boris Iakovlevici pune accent pe coordonarea armonioasă a mișcărilor și trasează linia spectacolului printr-o asemenea plastică. Desigur, fiecare personaj e complicat și complex.

Ati studiat baletul clasic, iar la Eifman dansați altfel, altceva.

Nu bănuiam că va fi atât de greu. Dar îmi place foarte tare. Chiar dacă la început mă durea corpul, aveam vânătăi, dar am continuat, pentru că știam unde am venit și pentru ce am venit. Îmi plăcea și îmi place și vreau să continui în acest teatru.

Are vreo reacție asupra dumneavoastră publicul pe care l-ați întâlnit pe continentele lumii?

Am cutreierat lumea în acești trei ani. Întotdeauna mă gândesc înaintea reprezentației că vreau să spun publicului o poveste. Fiecare actor vrea același lucru – să-și spună povestea. Poate nu povestea Annei Karenina sau a Tatianei, dar a mea, a Annei mele, a Tatianei mele. La Tokio, la Paris sau la București eu spun povestea mea personală – povestea sufletului meu. Și este o mare plăcere când vezi că la final publicul apreciază prin aplauze. Publicul nu poate fi indiferent la spectacolele lui Boris Iakovlevici Eifman. Sunt privite cu emoții și nu se uită. Dorim ca și publicul din București să-și amintească de spectacolul nostru prezentat aici.

Ați avut ceva în comun cu Tatiana?

Da, există ceva în mine ce a existat în Tatiana: timiditatea, mândria. Tatiana avea nevoie de iubire ca de aer. Și pentru mine în viață e la fel: am nevoie de iubire ca de aer.

Foto: Evgeny Matveev

Galerii foto din acest spectacol puteți vedea aici, aici, aici și aici.

Informații despre spectacol, aici.