class="">Balerinul Igor Subbotin: „Publicul înseamnă un fel de energie, publicul este un fel de mulțumire”

Balerinul Igor Subbotin: „Publicul înseamnă un fel de energie, publicul este un fel de mulțumire”

S-a născut în 1991. La 16 ani era deja artist al Teatrului Academic de Operă și Balet din Dnepropetrovsk, Ucraina. Pe atunci a fost într-un turneu în România. În 2011 a absolvit colegiul de coregrafie din Minsk, Belarus, an în care a devenit solist al Baletului Imperial Rus din Moscova. Un an mai târziu era primit ca solist al Teatrului de stat „Baletul rus”, tot din capitala Rusiei. În Teatrul academic de balet care poartă numele lui Boris Eifman, din Sankt Petersburg, Igor Subbotin, căci despre el este vorba, dansează de șapte ani. I-au fost încredințate partituri importante în spectacole create de acest mare coregraf și maestru de balet Boris Eifman: Dmitri Karamazov („De partea cealaltă a păcatului”), Oneghin („Evgheni Oneghin”) sau Vronski (Anna Karenina”). În FNT a dansat și a încântat publicul cu al său Oneghin, despre care ne-a vorbit într-un interviu.

26 octombrie 2019,  Stiri

Sunteți la București, unde ați mai fost cu 12 ani în urmă. Erați foarte tânăr atunci. Vă mai amintiți de acest oraș?

Da, pe când învățam și lucram în Dnepropetrovsk, în Ucraina, am venit în turneu în România, în câteva orașe, printre care și București. Uitasem cum arată, dar acum când m-am uitat prin geam, de aici din Teatrul Național, care este foarte frumos de altfel, mi-am amintit de orașul vechi pe care îl admirasem atunci. Da, mi-am amintit, deși munca noastră ține de turnee și vedem multe, multe orașe de pe glob.

Acum sunteți aici cu Teatrul de Balet al lui Boris Eifman, o trupă celebră, apreciată la nivel mondial, iar dumneavoastră îi dați naștere personajului titular din „Evgheni Oneghin”. Cine este pentru dumneavoastră Oneghin în acest balet, creat de Eifman? Cum l-ați simțit? Cum arătați în scenă trăirile acestuia, personaj creat de Alexandr Pușkin cu aproape două secole în urmă?

Montarea lui Boris Iakovlevici este un „Oneghin” al vremurilor noastre și nu unul realizat în stil clasic. În acest „Oneghin” sunt cumva anii ’90; se vede asta și după costume. De exemplu, costumul meu are culoarea zmeurei, așa se purta pe atunci. Eu simt că în această partitură sunt stări, sentimente ale iubirii.  E prima întâlnire cu Tatiana, față de care ai o atitudine frivolă. Iar când spre sfârșitul baletului tu îi scrii ei o scrisoare, de vreme ce ea atâta timp a încercat să te cucerească iar tu nu o luai în seamă și acum tu îi faci declarație de dragoste, este dificil, desigur. Chiar dacă ai citit romanul nu e suficient să îl transpui în scenă; trebuie să meditezi la toate acestea, să le filtrezi în conștiința ta și să transmiți emoțiile. Dincolo de dragostea cu Tatiana, există și prietenia cu Lenski, prietenie care trece în omor. Nu este ușor să transmiți acestea – mai întâi prietenia, apoi trădarea, apoi căința, regretul că ai făcut așa ceva. Nu e deloc ușor.

Dansați cu Daria Reznic (Tatiana). Dansați împreună și în „Anna Karenina” de Lev Tolstoi – dumneavoastră Vronski, ea – Anna. Cred că nici acele partituri nu sunt ușoare de dansat. Cum treceți de la un personaj la altul, atât de diferite și scrise în epoci diferite?

În „Anna Karenina” e mult mai romantic. Totuși este vorba de experiență. De fiecare dată când repetăm, Boris Iakovlevici lucreză cu noi și acestea sunt momentele când faci schimbarea – e ca o comutare. În „Anna Karenina” te îndrăgostești imediat de Anna la bal, deși știi că nu ar trebui să se întâmple asta, căci este o femeie măritată. De aceea pare mai simplu. Pe când în „Evgheni Oneghin” e altfel: personajul vine dintr-o altă societate, a dus o viață mondenă și dintr-odată nimerește la țară. E altceva… Totuși trecerea de la un personaj la altul nu este grea. Așa cum am mai spus, facem repetiție atunci când avem programat spectacolul. Desigur, nu e ușor, dacă joci mai mult timp personajul Vronski și apoi treci la Oneghin după o perioadă de timp. După repetițiile cu Boris Iakovlevici, cu pedagogii te reconectezi la partitură. În plus, eu lucrez mult și de unul singur, în fața oglinzii.

Cum ați ajuns în trupa lui Eifman?

După ce am terminat școala de balet din Minsk, m-au chemat în această trupă, dar nu știu de ce, un an și jumătate, nu m-am putut hotărî. Apoi am sunat eu și am întrebat dacă mă pot prezenta. Așa am ajuns, sunt deja la a șaptea stagiune în această trupă.

Care a fost primul rol în noua trupă?

Primul rol a fost Dmitri Karamazov de Dostoievski – altă parte a baricadei. Foarte grea această partitură, căci și romanul lui Dostoievski nu este ușor. Comparând cu Vronski din „Anna Karenina” și Oneghin din „Evgheni Oneghin”, acest rol este mai complicat.

Ați dansat în teatre de balet înainte de a veni în trupa lui Boris Eifman. Altfel de balet ați făcut și ați venit acolo unde e teatru de balet psihologic. A fost greu la început?

Desigur că a fost greu. Coregrafia lui are mai multe aspecte. Include și balet clasic, și contemporan, care se întrunesc sub o cupolă. Înainte eu nu am dansat astfel de balete, în special psihologice. În teatrele în care am lucrat nu am avut astfel de coregrafii. Nu mi-a fost deloc ușor: și Boris Iakovlevici, și pedagogii au cerut mult de la mine, anume muncă în zona dramatică, psihologică și apoi a venit momentul coregrafic. Publicul reacționează la coregrafie. Fiecare mișcare din spectacol este responsabilă de ceva în spectacol. Orice gest nu este făcut pur și simplu, ci necesită o abordare emoțională.

Cât suflet puneți ca jocul actoricesc să devină act artistic?

Mă străduiesc să dau cât mai mult, cât mă țin puterile. Sunt momente când după spectacol nici nu pot să adormi. Simt presiunea psihologică din spectacol, căci m-am dedat cu totul, emoțional.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră publicul, pe care îl întâlniți în diferite țări?

Publicul înseamnă un fel de energie, publicul este un fel de mulțumire. Dacă i te dăruiești din răsputeri, el apreciază foarte mult, chiar dacă nu este de specialitate. Îi simți reacția!

Ce proiecte aveți în perioada imediat următoare?

Încă jumătate de an avem turnee prin lume. De curând am fost în China, în Germania, acum suntem aici… Vom avea o lună în Franța. Și tot așa încă jumătate de an prin lume.

Foto: Evgeny Matveev

O galerie foto din acest spectacol puteți vedea aici.

Informații despre spectacol, aici.