class="">CONFERINȚA NAȚIONALĂ A MANAGERILOR CULTURALI 2019

CONFERINȚA NAȚIONALĂ A MANAGERILOR CULTURALI 2019

26 octombrie | 10:30 – 16:00, Aula Ministerului Culturii și Identității Naționale

27 octombrie | 10:30 – 16:00, Aula Ministerului Culturii și Identității Naționale

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) este cel mai important eveniment-dezbatere desfășurat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), organizat anual, începând cu anul 2014, sub forma unei platforme de dialog, care a devenit o bună și tradițională ocazie de întâlnire și de schimburi de bune practici pentru managerii din instituțiile publice de cultură, a antreprenorilor culturali din mediul privat din România, a experților în management cultural și a reprezentanților autorităților finanțatoare.

Tema întregului eveniment, aflat anul acesta la ediția a VI-a, este „Formare și reformare în cultura publică”.

În cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali 2019 vor avea loc lansările a două dintre cele mai importante studii ale Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală: „Barometrul de Consum Cultural 2018” și „Indicatorii UNESCO Cultură pentru Dezvoltare (CDIS)”, precum și prezentarea rapoartelor preliminare ale următoarelor proiecte europene: Live Skills, EU Heritage și Heritart.

„Barometrul de Consum Cultural” este cel mai amplu studiu la nivel național, care măsoară practicile, preferințele și tendințele consumatorilor de cultură din România. Ediția 2018 a publicației va avea ca teme centrale: analiza tendințelor și a practicilor culturale înainte și după contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri; reliefarea relației indisolubile între cultură și educație.

„Indicatorii UNESCO Cultură pentru Dezvoltare (CDIS)” reprezintă un instrument de susținere politică dezvoltat între anii 2009-2014 în cadrul Convenției din anul 2005 privind Protecția și Promovarea Diversității Expresiilor Culturale. CDIS combină cunoștințele experților cu o metodologie dovedită și adaptată contextului și nevoilor țărilor cu venituri scăzute. Raportul de cercetare pentru România a fost realizat de INCFC, în strânsă cooperare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale.

A VI-a ediție a Conferinței Naționale a Managerilor Culturali încearcă să găsească răspuns la întrebările:

  • Cum putem cartografia urgențele României în materie de poziționare a propriilor politici și strategii în acord cu agenda Uniunii Europene?
  • Cum am putea identifica mai ușor nevoile de calificare adaptate noilor tehnologii?
  • Cum putem reface legătura dintre Educație și Cultură, ca domenii fundamentale cu impact social?

Vă invităm să dezbatem și să deslușim împreună soluții la toate aceste probleme de actualitate, alături de reprezentanți ai mediului academic, ai organismelor și organizațiilor interesate, ai instituțiilor de cultură și ai operatorilor culturali.

INTRARE LIBERĂ
VEZI ALTE EVENIMENTE DIN ACEEAȘI ZI