class="">Coregraful Hervé Koubi, despre „Ceea ce ziua datorează nopții”: „Am încercat să spun prin dans o poveste despre lucruri pe care cu toții le avem în comun”

Coregraful Hervé Koubi, despre „Ceea ce ziua datorează nopții”: „Am încercat să spun prin dans o poveste despre lucruri pe care cu toții le avem în comun”

Este directorul și fondatorul companiei de dans franceze cu cele mai multe turnee internaționale în ultimii ani. Anul acesta a fost invitat în FNT 2019 cu un spectacol longeviv, extrem de puternic și personal: „Ceea ce ziua datorează nopții” („Ce que le jour doit à la nuit”).

19 octombrie 2019,  Stiri

„Ceea ce ziua datorează nopții” este un spectacol de dans născut dintr-o călătorie personală surprinzătoare și cu consecințe uriașe pentru coregraful franco-algerian. Abia la vârsta de 25 de ani tatăl său i-a arătat o poză cu „un arab bătrân, care era bunicul meu”, dezvăluindu-i astfel că toți strămoșii și rudele sale sunt algerieni. După ce a absolvit facultatea de farmacie (de dragul părinților săi, imigranți algerieni fără studii), și-a urmat visul de a face dans. Aflând despre originile sale, a plecat singur să descopere Algeria, o tară și o cultură pe care le-a descoperit altfel decât și le imaginase, și de care s-a simțit extrem de legat. Acolo, unde nu exista o cultură a dansului profesionist, el a organizat mai multe casting-uri și a ales dansatori care exersau și performau doar pe stradă, care „dansau pentru că simțeau nevoia să danseze, nu pentru că erau pe vreo scenă”, așa cum spune coregraful. S-a născut astfel acest spectacol magnetic, fascinant, care aduce laolaltă rezonanțe sonore, forme, jocuri de lumini și sensuri care împletesc misterioasa lume a „barbarilor” orientali și nord-africani cu elemente din identitatea culturală europeană.

Am discutat cu coregraful Hervé Koubi despre această producție de mare impact, care se joacă de un deceniu pe numeroase scene din întreaga lume, și ai cărui dansatori nu au pregătire formală ci sunt „profesioniști” ai dansului de stradă, antrenați de Koubi.

Cristina Enescu: Ce anume datorează ziua nopții ?

Hervé Koubi: Titlul spectacolului este de fapt al unei cărți a scriitorului algerian Yasmina Khadra (pseudonimul lui Mohammed Moulessehoul). Eu port un nume extrem de franțuzesc, Hervé, dar și un nume de familie cu rezonanțe orientale. Abia la 25 de ani, văzând fotografia acelui arab bătrân care era bunicul meu, am simțit să descopăr mai multe despre această cultură aparent îndepărtată de cea a noastră, europeană, adesea considerată barbară sau necivilizată.

Așadar, titlul spectacolului se referă la acea carte a autorului algerian, care mi-a fost recomandată ca lectură de către cineva căruia i-am povestit istoria mea personală despre găsirea rădăcinilor mele în Algeria. Pentru mine, acela a fost în mod evident și imediat titlul perfect pentru spectacol. Franța și Algeria au o inexorabilă legătură de-a lungul istoriei lor, care a avut și războaie și ură dar și foarte multe momente de „căsătorie fericită“ cu mult înainte de a fi statele de azi, Franța și Algeria. De fapt, Nordul Africii și Europa au o relație și o istorie comună de neevitat. Nordul Africii ne spune nouă europenilor, de exemplu, povestea extraordinară a coexistenței evreilor, musulmanilor, creștinilor, chiar a păgânilor timp de secole. În Europa noi nu prea suntem familiarizați cu acea parte a istoriei, care este însă extrem de inspirantă, și care ne poate ajuta să conviețuim mai bine unii cu alții în viitor.

Așadar, „Ceea ce ziua datorează nopții” este un spectacol de dans despre aceste părți ale istoriei noastre pe care le ignorăm, sau le uităm, dar pe care ar fi extrem de interesant să ni le reamintim. Eu sunt un artist care a ales dansul, după obținerea unei diplome în farmacologie, iar aceste povești m-au inspirat în crearea acestui spectacol care aduce laolaltă Occidentul și Orientul. Am încercat să spun prin dans o poveste despre lucruri pe care cu toții le avem în comun.

Și în acest spectacol, ca și în ”Les nuits barbares”, ați explorat aspecte ale unor contraste și tensiuni foarte aprinse ale zilelor noastre, care deseori duc la ură și violență: tensiunea dintre eu și celălalt care e străin, diferit, necunoscut. Ați spus că, cu riscul de a părea naiv, aveți credința că toți chiar putem trăi laolaltă. Cum poate un spectacol de dans să influențeze realități și mentalități atât de dure precum acestea?

Spectacolul acesta este făcut cu „corpuri străine”, cu excepția unui dansator italian și a unui francez (care se numește Giovanni…), ceilalți sunt toți ne-europeni: algerieni, marocani, un palestinian și un israelian, și sunt extrem de mândru de acest lucru.

Am simțit nevoia să abordez această lume a așa-numiților barbari care au făcut parte integrantă din istoria noastră europeană, și să confrunt această idee cu barbarii zilelor noastre. Istoric vorbind, barbarii erau cei care nu vorbeau limba europenilor, cei necunoscuți, considerați necivilizați. Dar privind mai în detaliu, aflăm că acești barbari făceau parte din civilizații extraordinare, care aveau un cult al bijuteriilor și al aurului, de exemplu, sau instrumente pentru măsurat mersul stelelor. Cuceritorul Imperiu Roman a încercat să șteargă aceste lucruri, dar el a fost de fapt îmbogățit prin aceste civilizații barbare, iar ele au lăsat urme care se întind până în cultura noastră de astăzi. Cumva, acei barbari sunt și strămoșii noștri.

Imaginea străinului, a outsider-ului, stârnește pasiuni puternice și astăzi. Ați atins acest subiect prin limbajul universal al dansului, unul din acele limbaje înțelese de către toți și care aduce oamenii laolaltă. Cum vedeți această putere coezivă a dansului?

Pentru mine, dansul este realmente totul, e viața mea, pe care am ales-o. Dansul are într-adevăr avantajul de a fi o formă de comunicare cu adevărat universală, care transcende barierele lingvistice. Omul de știință din mine vă spune că creierul nostru are așa-numiții neuroni-oglindă („o clasă specială de neuroni care se activează numai atunci când individul face o acțiune sau mișcare, dar și când acesta observă pe altcineva făcând aceeași mișcare”www.brainfacts.org). Acești neuroni ne permit să ne înțelegem unii cu alții prin intermediul mișcării, al dansului, deci canalizează și empatia, care este produsul direct al muzicii și al dansului.

După zece ani cu acest spectacol, am descoperit că noi toți avem o apartenență care este mai veche decât cea la naționalitățile din care facem part. Istoria se repetă tot timpul, și speranța mea e ca, înțelegând mai bine și mai profund istoria noastră comună, europeni și ne-europeni, dincolo de toate formele de propagandă, să putem conviețui mai bine unii cu ceilalți.

Sunt extrem de mândru de faptul că sunt francez, așa cum probabil sunt toți oamenii față de naționalitatea lor. Dar ca francez nu e mereu confortabil să privești istoria țării tale, a Revoluției Franceze, de exemplu, care a inclus și multe masacre dincolo de faptul că a fost indubitabil prima mișcare de emancipare. Deci trebuie să privim mai atent și să înțelegem mai nuanțat istoria noastră, a fiecăruia.

Ce reacții ați văzut la publicul din toate colțurile lumii în acești ani în care „Ceea ce ziua datorează nopții” s-a jucat în toată lumea?

Trebuie să spun faptul că într-un singur loc acest spectacol nu a fost primit cu prea mare entuziasm de către public, anume în Franța. Sunt extrem de mândru de dubla mea origine religioasă, evreiască din partea mamei și arabă din partea tatălui, eu am fost dat la o școală catolică, una din surorile mele s-a măritat în rit catolic. Eu însumi nu aparțin niciunei comunități, nu servesc niciun partid politic, nu mă implic în niciun război, deci nu am parti-pris-uri. Cu atât mai mult nu mi se pare normal și nu înțeleg de ce dansatorii mei încă nu au un loc unde să repete, și se antrenează tot pe stradă deși jucăm acest spectacol pe scene mari din toată lumea. Nu am jucat niciodată acest spectacol la Paris sau în vreo capitală de regiune din zonă. Primim un buget anual de doar 25.000 de euro, ceea ce este infim pentru o trupă cu atâția dansatori și atâtea succese internaționale. Poate pentru că compania mea de dans include puțin cam mulți arabi și poate pentru că nu sunt școliți la Conservator. Spun acest lucru sperând că se va auzi în Franța, și situația și atitudinile poate se vor schimba cumva.

*

Informații despre workshop-ul de introducere în metoda Hervé Koubi, organizat în FNT  înaintea spectacolului ”Ceea ce ziua datorează nopții”, găsiți aici.

Fotografii de la spectacol puteți vedea aici și aici.

Imagini de la întâlnirea cu coregraful Hervé Koubi aici.

Foto credit: Cristian Munteanu