class="">Ducu… cel de neuitat

Ducu… cel de neuitat

Și a mai fost o zi în festival cu povești frumoase și emoționante. Cu povești despre un artist care, fizic, nu mai este, dar viețuiește prin tot ce a făcut. Parcă era acolo, printre cei mulți veniți la HUB FNT să vorbească despre el. Să vorbească prin cei care l-au ațâțat să se destăinuie, să-și amintească despre lucruri mari pe care le-a făcut și trăit; sau chiar să-și amintească și de fârâme din viața lui, care acum parcă au mai mare valoare când vorbele indirecte ale celui care le-a trăit și zămislit sunt ca niște prețuite anexe. Și s-a petrecut un eveniment intitulat „Alexandru Darie: … a fost odată un Puck…”, prin care i s-a adus un omagiu lui Ducu, cel plecat mult prea devreme…

25 octombrie 2019,  Stiri

Întâlnirea din ziua de duminică, 20 octombrie, cu prieteni, cu oameni care l-au cunoscut, l-au admirat pe acest creator de teatru a fost și un prilej de a fi prezentate două volume, ieșite din tipar la „Nemira” chiar înaintea acestui eveniment: „Alexandru Darie – spectacole de poveste” de Doina Papp și albumul de fotografii „Coriolanus – un spectacol de Alexandru  Darie”, semnat de Mihaela Marin.

Dominată de emoții, Marina Constantinescu, directorul FNT, a deschis acest eveniment cu următoarea prezentare: „Toată lumea a venit azi pentru Alexandru Darie, un mare artist iubit de breaslă, prețuit, un artist care a lucrat în multe locuri – în țară, în București, o personalitate teatrală europeană. Această întâlnire este gândită de mult timp. Și este muncită cu foarte multă dăruire de Doina Papp și Mihaela Marin. Am sperat cu toții că va fi o zi pe care să o petrecem în bucurie împreună cu Alexandru Darie…”.

Marina Constantinescu a povestit cum a fost jucat în premieră, la ediția 2018 a Festivalului Național de Teatru, ultimul spectacol al lui Alexandru Darie – „Coriolanus” de Shakespeare, de la Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”. În opinia sa, a fost o invitație specială, „lucru extrem de onorant pentru un festival”. A și explicat: „Atunci și Doina Papp, care avea acest proiect de suflet, consider eu, un proiect foarte consistent și important, care însemna o căutare de istorie a teatrului, și Mihaela Marin au hotărât să intre cumva clar pe o linie, ca aceste două extraordinare lucrări – o carte și un album – să apară în acest an în festival și să ne dea nouă încă un prilej să-l sărbătorim pe Alexandru Darie cu aceste apariții. Nu am crezut că vor apărea în absența lui. În orice caz, el a parcurs volumul Doinei Papp, cu care el a lucrat, unu la unu, în căutare, în interviu, în toată munca ei de recuperare a memoriei teatrului. Căci astăzi găsim foarte greu în arhive documente, afișe, fotografii”.

Totodată, directorul FNT a vorbit despre despărțirea grea de Alexandru Darie, care „pare ireală și la fel de ireal pare că ne-am despărțit în acest an de Radu Penciulescu, de Cătălina Buzoianu, de Tamara Buciuceanu”. Ea a vorbit și despre necesitatea de a prețui valorile pe care le avem, „să ne acordăm mai mult respect și mai mult respect am primi și din partea celorlalți”.

„Ducu a fost un artist mare, cu un suflet deschis și cu un creier luminat și foarte proaspăt. Un artist atât de cultivat! Avea o cultură muzicală remarcabilă, cu un fel de a vedea altfel lumea, lumea teatrului. Pentru noi toți Alexandru Darie este un remarcabil artist – nu doar regizor, nu doar un om care a văzut în spațiu și a ascultat sunete; le-a transformat, împreună cu compozitorii cu care a lucrat, în muzică de scenă, puternică. Era un vrăjitor. L-am însoțit în multe perioade, diferite, la repetiții… Și farmecul unui boem e ca o aripă pe care o simți că zboară. Și a zburat mereu, poate protejându-ne. Un bărbat frumos, extrem de talentat și de cultivat, venit dintr-o lume a boierilor, și-a lăsat pentru totdeauna amprenta în ce are fundamental, în valoare, teatrul românesc”, a mai spus directorul FNT.

La rândul ei, autoarea cărții „Alexandru Darie – spectacole de poveste”, Doina Papp, a povestit: „Am început această carte în toamna anului 2015, când Ducu era plin de planuri, plin de viață. Ne-am întâlnit cu bucurie pe la tot felul de terase, încercând să punem cap la cap amintirile amândurora. A fost vesel, căci era vorba de perioada de început a lui (…), despre  spectacolul «Amadeus» de la Oradea, despre protagoniștii acestuia, el – Darie, scenografa Maria Miu, actorul Cristi Șofron… Și tot așa, la pas prin viața și opera lui Ducu, am vorbit mult și frumos. Și Ducu era plin de bucurie că se întoarce în timp, la anii lui foarte frumoși, cu succese mari”. Doina Papp a menționat ce conține cartea. Sunt zece capitole despre creația scenică a lui Alexandru Darie – spectacole create și la „Bulandra” și la Teatrul de Comedie, aici făcând „Visul unei nopți de vară”, o extraordinară montare „cu care a avut atâta succes în străinătate și de la care i s-a tras, să spun așa, marea lui carieră internațională”.

„Fiecărui spectacol i-am dedicat un capitol. Mergând pe firul acestor mari realizări, fiecare în parte a însemnat și ceva din învățămintele pentru teatru pe care ni le-a lăsat moștenire Alexandru Darie. A fost „Poveste de iarnă”, a fost întâlnirea cu Strehler de la Milano, au fost spectacolele din Japonia, au fost succesele mari de la Teatrul Bulandra, printre care «Trei surori», spectacol antologic pentru teatrul de artă. Întoarcerea la Teatrul de Comedie, când împlinea 40 de ani, a fost iarăși un moment despre care a povestit cu nostalgie, dar și cu mare bucurie, pentru că se întorcea acolo unde a început, unde i-au fost părinții, unde au fost primele lui experiențe de teatru de neuitat. Și se întorcea în 1999 să facă «Iluzia comică» (…)”, a spus Doina Papp.

Mihaela Marin a însoțit povestea lui „Coriolanus”. Fotografiile din acest album vorbesc pas cu pas despre ce se întâmplă în ultimul spectacol creat de Ducu. Pentru ea însă a fost prima întâlnire cu Alexandru Darie. Din noiembrie trecut și până în vară a muncit, „a gândit povestea în toate felurile până a așezat” lucrările fotografice, filă cu filă. Ducu văzuse în mare parte materialul cuprins în album, după cum îmi spunea Mihaela Marin.

Aceste volume au făcut „și mai concretă prezența lui Alexandru Darie aici, printre noi”, a conchis Marina Constantinescu.

Foto: Dragoș Ivan