class="">Expoziții în FNT 2019

Expoziții în FNT 2019

Șapte expoziții vor completa în acest an – prin culoare, inedit și semnificație – cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru: expoziții manifest, retrospective, sau evenimente expoziționale dedicate creației unor personalități marcante a căror activitate se împletește strâns cu lumea scenei.

1 octombrie 2019,  Comunicate de presă FNT

În chiar prima zi de Festival publicul va putea asista la vernisajul expozițiilor dedicate scenografei Doina Levintza și regizorului Cristian Pepino.

Cunoscuta creatoare Doina Levintza revine în FNT, pentru a patra oară, cu o amplă expoziție de costume: „Doina Levintza – experiment teatral”, desfășurată pe două etaje, în foaierele centrale ale Sălii Mari a TNB.

Costumul de teatru, ca și teatrul de altfel, poate să fie un experiment; iar experimentul în sine este un spectacol. De aceea, pornind de la câteva piese reprezentative pentru creația mea artistică, am ajuns la niște siluete neașteptate, o explozie de culori, forme și volume impresionante.

Costumul face parte din mecanismul spectacolului și poate să genereze direcții total neașteptate. Trebuie să îi dai privitorului, cât și purtătorului, libertatea de a adăuga în povestea vestimentară nuanțe și senzații.

Costumul de teatru nu este întotdeauna o haină banală, trebuie să lase loc liber experimentării, să genereze o energie creativă, să seducă și să impresioneze.

Nu există reguli… sunt milioane de idei și material care, puse împreună, creează Spectacolul.” – Doina Levintza

Vernisajul expoziției Doina Levintza va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 21:30, în Foaierul de Marmură al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, odată cu deschiderea oficială a Festivalului Național de Teatru.

*****

Intitulată cum nu se poate mai sugestiv „Omul care trage sforile” – expoziţia de grafică semnată de Cristian Pepino va debuta odată cu Festivalul, vernisajul fiind programat vineri, 18 octombrie, începând cu ora 17:30.

Desenele marelui artist care și-a dedicat existența teatrului de animație sunt vii, respiră libertate, autentic și un soi de independență personală. O împreunare de lucrări care emană viață, bucurie, ludic.

Fie că sunt în cărbune, creion, pastel, sau fluid, reale sau plăsmuite, dinamice sau statice, lucrate minuțios sau redate din câteva tușe, alb-negru sau în griuri colorate – lucrările sale ne introduc într-o lume ingenuă, originală, un univers paralel în care nu există limite, în care totul e posibil, în care lumina mângâie cu tandrețe contururile. Este o cale de a mărturisi complexitatea ce ne înconjoară, cea vizibilă și, mai ales, cea invizibilă. Desenele sale deschid o lume paradoxală, ambiguă și autentică în același timp, pe care nu o poți judeca, anula sau respinge, în care pur și simplu intri, te minunezi și admiri. Aici totul există, este loc pentru oricine, există generozitate și imposibilul devine posibil iar firescul hibridează cochet cu fantasticul.” – Simona Preda

Vernisajul expoziției „Omul care trage sforile” va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 17:30, la Galeria de Artă Rotenberg-Uzunov (str. Constantin Esarcu, nr.3 – lângă Ateneul Român). Expoziția va fi deschisă pe întreaga durată a FNT.

*****

Începând cu cea de-a doua zi de Festival, la Sala Rotondă a TNB, publicul va avea ocazia întâlnirii – pentru prima oară într-un cadru expozițional – cu opera arhitectului scenograf Paul Bortnovski. Un artist special, care a marcat lumea teatrului, filmului, arhitecturii de teatru și a educației designului în România din a doua jumătate a secolului XX. Personalitate complexă, cu o adânca modestie, Paul Bortnovski a încercat de-a lungul întregii sale cariere să găsească soluții simple tehnic, dar cu o profundă simțire.

Delicata selecție a artefactelor din expoziție – alese dintr-o vastă operă foarte dificil de calibrat – a fost făcută de fiul arhitectului, Vlad Bortnowski, care și-a propus crearea unui traseu emoțional menit să ajute privitorul să pătrundă în mintea și personalitatea acestui mare artist:

„Alegerea materialului de expus, modul de a expune inspirat din unele decoruri ale lui, „scenografia” sălii, au fost rodul unor conversații virtuale cu tatăl meu, trecut apoi prin scrutinul muncii de echipă cu curatorii festivalului și cu realizatorii punerii în operă.” – Vlad Bortnowski

Evenimentul se dorește a fi un prim moment dintr-un proiect mai ambițios de re-aducere în amintirea publică a moștenirii artistice lăsate de Paul Bortnovski, a complexității și frumuseții operei sale și a prezentării acesteia către noile generații.

Vernisajul expoziției dedicate lui Paul Bortnovski va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11:00, la Sala Rotondă a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Expoziția va fi deschisă pe întreaga durată a FNT.

*****

Tot din a doua zi a FNT 2019, foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin spațiul organic al expoziției dedicate artei și vieții unui artist complex și plin de elaborate viziuni: regizorul Dragoș Galgoțiu. La 40 de ani distanță de la debutul sibian al artistului (cu „Neînțelegerea” de Camus) expoziția se constituie într-un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență…

„Căutând imagini, amintindu-mi de oamenii cu care am imaginat împreună, încercând să înțeleg acum ce am făcut și cine sunt, văd dincolo de imagini, văd ceea ce pare invizibil, văd farmecul și deriziunea aventurii mele artistice ca pe un spectacol, un spectacol fragil și încărcat de emoțiile mele și ale celor cu care am imaginat.” – Dragoș Galgoțiu

Printuri șifonate, scrise de mână, fotografii cu passe-partout atinse de notații ale clipei, imagini – pietre de hotar ale unui parcurs artistic alături de mentori și prieteni, fotografii înrămate, schițe de decor, un dulap Biedermeier, cu ușile deschise, adunând obiecte aparținând artistului – un univers amintind de șifonierul din Livada de vișini. Imaginile, obiectele, emoțiile – toate sunt supuse fanării; inclusiv proiecțiile video, sau colajele de muzici de scenă și sunete fracturate, bruiate – toate acestea sunt supuse invaziei nisipului – martor fizic și metaforă a demersului expozițional…

Expoziția „Dragoș Galgoțiu – spectacole, desene, obiecte, prieteni” va fi deschisă în perioada 19 octombrie – 15 noiembrie 2019, la Galeria Odeon, sala Studio. Data vernisajului: 19 octombrie, ora 18.00

*****

În a treia zi de Festival, 20 octombrie, de la ora 11:00 – HUB-ul FNT de la ARCUB Gabroveni își deschide spațiile expoziționale cu un eveniment intitulat „FNT – o retrospectivă a libertății”.

În cei 30 de ani care se împlinesc de la evenimentele din decembrie ’89, Festivalul Național de Teatru a însoțit permanent, prin selecțiile propuse,  impulsurile artistice și concretizările lor scenice determinate de transformările petrecute în această perioadă de tranziție a României.

Afișe, fotografii, mărturii de imagine, ecouri ale percepției FNT – vor fi organizate de curatorul Irina Tapalagă într-o necesară rememorare a parcursului artei scenice românești, având mijlocitor Festivalul Național de Teatru, în cheia artistică a libertății de expresie câștigate în 1989, pe care doar Artele Scenei o pot oferi.

*****

Și tot duminică, 20 octombrie, FNT își așteaptă publicul de la ora 16:00, la un vernisaj special, în Foaierul Sălii Mari a HUB-ului FNT:

Răcnet (Roar) 5.0” se numește această expoziție realizată de echipa Graphic Front a Atelierului de grafică – București. Evenimentul este definit de artiștii care au inițiat-o drept „o reacție Graphic Front” și poartă un subtitlu relevant: „Expo afiș sociopolitic: Poate un poster să provoace schimbare?

Să schimbe lumea?… „Cu siguranță că nu” – își răspund tot ei – „însă este foarte evident că designul graphic poate deveni o formă de protest care, alături de celelalte, ar putea menține funcțional sistemul imunitar al societății. Creativitatea, această formă de libertate, este una din cele mai importante achiziții ale românilor, în toți acești 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989”.

Programul „Răcnet” al artiștilor din jurul Atelierului de grafică – București se află la al cincilea eveniment, după expoziții organizate pe parcursul ultimilor doi ani la Cluj, Timișoara și în Capitală

Răcnet a început dintr-un sentiment de neputință. Simțeam că ieșitul în stradă nu prea avea efect și ne-am gândit că trebuie să mai existe o formă de a enunța lucruri. Cel mai la îndemână a fost instrumentarul din dotare: creionul, pensula, culoarea, mouse-ul. Prin urmare am făcut new page, ne-am apucat de lucru și am dat o strigare prietenilor și cunoscuților din breaslă.

Acum, Răcnet a ajuns la a cincea expunere și strânge la un loc în jur de treizeci de artiști, dintre care aproape o treime sunt din afara țării. Încurajator e că în tot acest timp evenimentul a crescut foarte mult în creativitate, artiști și vizitatori. În această toamnă, un festival de tradiție, cu participare internațională, Festivalul Național de Teatru, ne cheamă să facem parte din programul lor, să continuăm să reanimăm afișul ca formă de protest, acum la 30 de ani de la revoluție..”

*****

Și, nu în ultimul rând, în 23 octombrie, în foaierul cu cărămidă aparentă al sălii Studio al Naționalului bucureștean, FNT propune o rafinată expoziție de fotografie semnată de doi artiști francezi – Jean-Louis Fernandez și Laurence Danière – o expoziție ce poate fi privită fie ca un prolog, fie ca un epilog al celebrului spectacol „MayB”, realizat de marea coregrafă Maguy Marin și invitat special al FNT 29. Ca un preludiu, ca un preambul, sau ca o prelungire a impresiei lăsate de spectacol, cele 22 de fotografii vorbesc despre atmosfera, despre universul, despre aura ce înconjoară acest spectacol emblematic pentru evoluția dansului contemporan.

Rezultatul final al transformării actorilor, printr-un lung și complicat proces de machiaj, este surprins de fotograful Jean-Louis Fernandez în 12 fotografii de dimensiune 70 x 100cm, portrete ale actorilor Companiei Maguy Marin, de o forță a expresiei aparte.

Laurence Danière, prezentă în expoziție, la rândul ei, cu 10 fotografii 50×70 cm, a urmat trupa condusă de Maguy Marin în timpul filmărilor peliculei „Maguy Marin – L’urgence d’agir” – care va fi prezentat publicului român în cadrul FNT 2019 – și a imortalizat multe din personajele creionate de cineastul David Mambouch.

Vernisajul acestui eveniment va avea loc miercuri, 23 octombrie, de la ora 20:00, în Foaierul Sălii Studio a Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București.  Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru.

Foto sus: Jean-Louis Fernandez