21 octombrie | 18:00 – Teatrul Excelsior – Sala „Ion Lucian”

Rezultat al unui proces de creație colaborativ coordonat de teatrologul Oltița Cîntec, „Istorie la persoana I” urmărește o recitire teatrală a raporturilor dintre istoria „mică”, cea a fiecăruia dintre noi, și istoria „mare”, cea oficială, a istoriografilor.
Echipa de proiect :
Oltița Cîntec (coordonator)
George Cocoș
Diana Roman
Alex Iurașcu
Regie colectivă
Filmări: Alexandru Condurache
Video Design: Andrei Botnaru
Muzica originală : Diana Roman
Durata: 1 h (fără pauză)
Teatrul „Luceafărul”, Iași
Spectacol cu traducere în limba engleză
Nerecomandat persoanelor sub 14 ani
Acest spectacol de teatru devised s-a născut într-un parcurs în care echipa s-a documentat în arhive și biblioteci, studiind presă, jurnale și lucrări de specialitate, și-a utilizat autobiografiile, a colectat verbatim opiniile unor experți și a mai multor generații din propriile familii, a lucrat cu un focus-grup exerciții de improvizație din care a selectat pentru scenă și a pus în circulație în spațiul virtual un chestionar la care au răspuns persoane de diverse vârste și ocupații. Platforma dramaturgică a producției include, printre altele, referințe la percepția comună privind evenimentele din 1989, ce înseamnă să fii astăzi prinț, descendent direct al lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domnitor dinaintea lui Al.I. Cuza, războiul descris de combatanți în corespondență, amintiri ori testimoniale, cum participăm în real-time la istoria timpului nostru la care suntem conectați online.
Foto: Andrei Botnaru