class="">Lansarea primului număr al revistei de teatru Amfiteatru

Lansarea primului număr al revistei de teatru Amfiteatru

Sâmbătă, 26 octombrie, de la orele 16, la ARCUB, în cea de-a noua zi a Festivalului Național de Teatru a avut loc o dezbatere despre critica de teatru din România, prilejuită de lansarea primului număr (pilot) din revista Amfiteatru.

27 octombrie 2019,  Stiri

La întâlnire au luat cuvântul criticii de teatru Monica Andronescu (redactor-șef al revistei), Alina Epîngeac, Elena Coman și Mircea Morariu (toți membri ai redacției și parte din fosta redacție a săptămânalului de teatru Yorick). Revista este apărută cu sprijinul Centrului Cultural Lumina al Primăriei Capitalei și a fost, deocamdată, tipărită în două sute de exemplare. Va fi distribuită gratuit.

Alături de critici s-au mai aflat și oamenii de teatru Andrei și Andreea Grosu (regizori, fondatori și diriguitori ai teatrului independent Unteatru), Vlad Cristache (regizor), Erwin Șimșenshon (director al Teatrului de Stat din Constanța) și Răzvan Mazilu (regizor, care a ajuns la a doua parte a întâlnirii).

Lansarea ediției printate a revistei Amfiteatru (care va apărea lunar, ca o sinteză a ediției on-line, care este săptămânală) a fost una încărcată de emoții. S-a mulțumit Marinei Constantinescu, directoarea Festivalului Național de Teatru, pentru includerea evenimentului în galeria evenimentelor din trena Festivalului.

Monica Andronescu a ridicat întrebarea dacă mai e sau nu mai e nevoie de critica de teatru? La unison s-a convenit că da, este nevoie de o reîmprietenire cu publicul larg, pentru că această legătură a fost pierdută în ultimele decenii, iar acum opinia s-a democratizat, îndeosebi pe internet, și e mai greu pentru public a discerne valoarea de non-valoare și nu mai există nici o memorie a întâmplărilor din teatrul românesc (internetul fiind mai volatil).

Monica Andronescu a subliniat nevoia unui cadru instituționalizat în care criticul de teatru să își facă profesia (pentru că această profesie este amenințată de dispariție, fiind invadată de oameni fără teatrologie la bază) și a constat că vreme de treizeci de ani instituțiile publice n-au găsit necesar să acorde sprijin și criticii profesioniste de teatru.

În cadrul întâlnirii, Monica Andronescu a mai arătat și că paginile revistelor de cultură ale gazetelor au decăzut iremediabil în cancan.

Criticul Mircea Morariu (care activează din 1984) a menționat că nu poți face critică de teatru dacă nu îi respecți pe creatorii de teatru, Alina Epîngeac a punctat importanța cuvântului împreună, iar Elena Coman s-a arătat îngrijorată de numărul tot mai mic de tineri atrași de jurnalismul cultural și cu atât mai mult de teatrologie, ceea ce pune sub semnul întrebării viitorul “artei criticii de teatru”.

Andreea Grosu (a vorbit și în numele soțului) a povestit cât de important a fost pentru Unteatru dialogul cu presa, fiindcă așa s-a dus vorba despre ce fac ei acolo, iar numărul oaspeților care le-au trecut pragul teatrului s-a tot mărit.

Andreea Grosu a vorbit și despre destinul revistelor bune de a deveni colecții. S-a constatat că e bine a nu fi de acord, a nu fi pe aceeași poziție, ca bază pentru un dialog. “E foarte bine că existați”, li s-a spus criticilor.

Vlad Cristache s-a confesat că e un “om analog”, mai apropiat de print decât de mediul on-line. El a atras atenția că uneori ajung toți oamenii de teatru să uite de public, de publicul larg. Regizorii fac spectacole și așteaptă cronici bune pe care să le citească directorii de teatru (care nu văd spectacolul) pentru a obține noi contracte și tot așa. Și spectatorul e uitat.

Erwin Șimșensohn și-a devoalat crezul în opinia informată care creează și generează repere. Din sală, criticii au fost întrebați dacă există vreo direcție anume cu privire la ce scriu, dacă un gen de spectacol e preferat altuia. Răspunsul a fost: nu. Toate spectacolele au șansa de a ajunge în paginile revistei Amfiteatru. Dacă, desigur, merită.

Foto: Maria Ștefănescu