class="">Marina Constantinescu – Teatrul, clipa magică a istoriei

Marina Constantinescu – Teatrul, clipa magică a istoriei

Sunt treizeci de ani de când România a intrat în libertate și în democrație. În toţi aceşti ani s-au întâmplat multe lucruri. Ne putem exprima liber, putem crea liber, putem gândi liber, iar noi, oamenii de cultură, putem fi o forță și un reper pentru societatea noastră. Cultura este, indiferent de momentele mai bune sau mai grele pe care o societate le traversează, reperul absolut. Ca şi educația. Este ceea ce ne duce întotdeauna înainte și mult mai profund în interiorul nostru.

17 octombrie 2019,  Stiri

de Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru

În acești treizeci de ani s-au întâmplat și lucruri groaznice. Am auzit strigându-se „Moarte intelectualilor!” și „Moarte studenților!”, în 1990, când puterea creierului și puterea fizică au fost puse în opoziție. În pușcăriile comuniste, de până în 1989, au fost închiși și au murit deopotrivă tineri, studenți, muncitori, elevi de liceu, intelectuali, preoți ortodocși și preoți catolici. Ei, cu toții, au reprezentat elita acestei țări.

Teatrul, clipa magică a Istoriei – este motto-ul din acest an al Festivalului Național de Teatru. Pentru că teatrul, precum o busolă în mijlocul degringoladei sociale, a avut mereu calitatea de a pune distanță și luciditate între artă și abrutizare. A consemnat, prin spectacolele lui, perioade de ratări, dar și de fertile căutări. A avut puterea de a opri – magic – clipa pentru acei oameni care încă nu și-au pierdut moralitatea şi inventivitatea. Teatrul poartă în el forţa de a o lua mereu de la capăt. De a fi martor, de a povesti despre prezent, dar și energia, prin mijlocirea creatorilor săi, de a lua atitudine atunci când totul pare să se năruiască. Teatrul înseamnă umanitate și demnitate și cere respect și dragoste. Teatrul, ca și arta, nu are cum să fie supus unei balanțe analitice. Rănile și durerile sufletului nu se pot evalua cu niciun fel de aparat, dar lipsa culturii și a educației se pot măsura prin dramele pe care societățile le pot trăi pe termen scurt sau pe termen lung.

Selecția din acest an urmărește aceleași lucruri care m-au interesat de când am în grijă acest festival. Este pentru a noua oară de când fac programul evenimentelor, selecția spectacolelor românești și celor străine, și mă îngrijesc de obținerea finanțărilor pentru realizarea proiectului meu. Festivalul îşi propune să arate ce este semnificativ, nou şi normal într-un interval de timp. În cazul de față, stagiunea 2018-2019. Sper ca artiștii să se bucure că sunt văzuți pe scenele teatrelor din Capitală. Bucureștiul are mare nevoie de această dimensiune teatrală și culturală, pentru că are un public informat, de elită, care circulă prin lume, un public pregătit, pretențios, care știe să primească noutatea și toate semnele pe care o stagiune le poate da.

Îmi doresc ca propunerea mea să fie pe măsura acestui fenomen teatral care ne aduce pe toți împreună, creatori și spectatori și care, de fapt, ne susține, prin valoare, să mergem mai departe și să nu obosim să ne căutăm pe noi înșine.