class="">O întâlnire cu regizorul Silviu Purcărete

O întâlnire cu regizorul Silviu Purcărete

În ultima zi a Festivalului Național de Teatru din acest an, duminică, 27 octombrie, a avut loc la ARCUB – Hanul Gabroveni (HUB FNT) conferința „Dialoguri despre libertate cu Silviu Purcărete”.

28 octombrie 2019,  Stiri

La întâlnirea cu Silviu Purcărete, moderată de Marina Constantinescu, Sala Mare de la ARCUB părea neîncăpătoare. „Mi-am permis să îl invit pe cel care a rămas liber”, spunea directorul artistic FNT în deschiderea evenimentului. „Cred că ideea de democrație e superficial învățată de noi”, a mai spus aceasta, amintind că ediția de față a festivalului, desfășurată odată cu împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, este închinată libertății și democrației. Selecționerul FNT a continuat prin a rememora prima sa întâlnire cu Silviu Purcărete, din urmă cu 30 de ani. „Întâlnirea cu Silviu Purcărete a fost una decisivă pentru mine. L-am cunoscut în urmă cu 30 de ani. Ne-am întâlnit pentru un interviu, într-o după-amiază de toamnă, în fața Teatrului Mic. (…) I-am admirat întotdeauna normalitatea.”

Marina Constantinescu a subliniat că „pregătirea unui spectacol realizat de Silviu Purcărete e ca un prolog, un fel de workshop” și că un mare regret al festiv alului este că, din cauza întârzierii semnării actelor de finanțare, nu s-a putut realiza spectacolul Călătorie în lumea morților, după textul lui Eugen Ionesco, ales de Silviu Purcărete pentru a fi montat special pentru această ediție. „Este artistul care a trăit o parte importantă din viața sa, înainte de 1989, într-un alt sistem”, adăuga Marina Constantinescu, ca o invitație la depănarea amintirilor din anii fostului regim.

„Sunt foarte intimidat de tema propusă și de idee în sine – ce altceva decât banalități și platitudini aș putea să spun despre acest subiect, atât de vast și de complicat? M-am gândit mult ce aș putea să spun”, afirma Silviu Purcărete luând cuvântul. Regizorul a început prin a povesti cum a ajutat „o doamnă cu un picior în ghips” să ajungă de la taxi până la intrarea în bloc, în drumul său spre HUB-ul FNT. „În țara asta, ce să mai vorbim de libertatea artistului? Trebuie mai întâi să avem un sistem sanitar decent.”

„Din toate timpurile, artistul a fost un mercenar, a fost la dispoziția prințului. (…) Fiecare lucru scris trebuia dedicat unui prinț, unui duce, mitocani, dar ei dădeau bani. Înainte de 1989, la noi, artistul se supunea unor coduri. Și apoi au apărut alte coduri. După 89, în civilizata Canadă, era să fiu linșat că am făcut o față neagră unui maur. I-am întrebat: dar dacă o facem albastră e OK? S-au gândit și au zis da”. Și spectacolul s-a jucat astfel, cu maurul cu față albastră.

Este întrebat despre plecarea sa, înainte de 89, din București la Craiova. „Eram angajat la Teatrul Mic de vreo 10 ani, când director era Dinu Săraru, care e pe nedrept judecat pentru ce a făcut la Teatrul Mic (…). Și, sigur, era o presiune foarte mare cu băieții de la Securitate, ei dădeau voie ce să se facă. (…) Era neplăcut. (…) Dar la Craiova eu am lucrat mai mult după 89”, declara Silviu Purcărete. Să fi găsit mai multă libertate la teatrul din Craiova, mai departe de ochii vigilenți ai cenzurii decât la București, considerat centrul supravegherii?. „Dar cine să te supravegheze? Supravegheau cercuri de lucru cu adevărat importante, pe când despre noi ce să afle? Că bem?”, glumește azi regizorul.

Cât despre cât de conectat era la realitățile epocii, cât știa despre mișcarea disidentă de la noi sau din alte state socialiste, Silviu Purcărete spune: „Știam mai ales ce se întâmpla în străinătate, mai rar ce se întâmpla în România, pentru că foarte greu mai venea câte un zvon”.

„Eu nu am avut o natură de revoltă, și mulți nu au avut, nu am luptat pentru libertăți politice. Disidența mea a fost aceeași cu a majorității – bancuri și cam atât”, recunoaște azi Silviu Purcărete.

La întrebarea dacă existau în spectacolele sale de atunci mici manifeste ascunse, regizorul răspunde că nu. „Nu, pentru că nu am crezut niciodată în eficiența unui astfel de manifest în artă și nu cred nici acum.”

„Ei se temeau mai mult de puterea artei decât puterea reală pe care o are arta. Eu nu cred într-un astfel de efect. Poate doar pe termen lung, în secole, să funcționeze, dar eu nu cred că o piesă de teatru, oricât de genială, poate să aibă un astfel de efect în societate”, mai spunea regizorul în Sala Mare de la ARCUB, în ultima zi din FNT 2019.

Întrebat care a fost relația sa cu modelele, afirma: „Nu am avut un model declarat, unic. Se poate să fi fost o mulțime de modele, dar nu am o teorie a modelelor, nu pot să dau nume”.

Despre începuturile sale în teatru, mărturisea cu haz: „M-am apucat de meseria asta pentru că eram licean și teatrul românesc strălucea, iar eu mă gândeam: uite, e plăcut să intri în lumea asta. Era sfârșitul anilor 60.”

„În ce mă privește, am fost foarte risipit, cu o carieră de vagabond, să zic așa, am lucrat în multe locuri. (…) Constanța e importantă, iar eu am cam sărit de ici-colo. Bine, pe anumite perioade, căci am avut perioada de la București, de la Craiova, de la Sibiu… Apoi am devenit freelancer (…), și constanța a fost dată de oamenii apropiați cu care am lucrat – constanța colaborării. Din păcate, nu am avut constanța colaborării cu anumite trupe. Dar cu artiști – da. Cum e Ilie Gheorghe, cu care chiar am lucrat mult”, mai spunea regizorul.

Marina Constantinescu a adus în discuție „munca la fiecare text – o relație specială cu cuvântul”, în cazul spectacolelor montate de Silviu Purcărete. „Teatrul este o artă interpretativă. Eu fac parte dintr-o generație pentru care un spectacol pornea de la un text. (…) Pe mine întotdeauna m-a preocupat citirea textului. (…) Totdeauna am pornit de la ce am crezut eu că se naște din text, din esența, din adâncul, din misterul unui text”, a dezvăluit regizorul.

„Eu cred că în teatru ideea de democrație nu prea există, cred că în teatru există sau ar trebui să existe dictatura valorii. Cred că ideea de democrație în teatru diferă de ceea ce se întâmplă într-o societate”, l-a provocat apoi Marina Constantinescu. „Nu trebuie să vorbim de democrația în societate, pentru că e cu totul altceva”, răspundea cu calm Silviu Purcărete. „Și apoi, cine hotărăște valoarea? Teatrul e foarte supus istoriei”, adăuga.

„Acum toată lumea pare împotriva regizorului – de ce să ne spună regizorul ce să facem și să nu facem noi teatru de creație, teatru colectiv?”, mai spunea Silviu Purcărete analizând ideea de democrație în teatru. Sau, tot pornind de aici, a ridicat problema eternității actorilor în trupe. „S-a instituit la noi această eternitate a actorilor în trupe, în teatre, sunt contracte pe perioadă nedeterminată și actori blestemați să rămână într-un teatru. (…) Când am fost director de teatru în Franța, pentru un timp scurt, mi-au zis: nu ai voie să semnezi niciun contract mai lung decât propriul tău contract. Câtă vreme sistemul ăsta de contracte pe viață va exista (…), va fi o țigănie.” În concluzie, „nu se pune problema nici de dictatură, nici de democrație în teatru, ci de buna funcționare a lucrurilor”.

Nu este uitată nici relația regizorului cu muzica. „Din păcate, relația mea cu muzica este absolut amatoricească și intuitivă, nu am absolut nicio educație muzicală, ci e vorba doar de ceea ce-mi gâdilă plăcut simțurile”. I-a amintit apoi pe colaboratorii săi apropiați în materie de compoziție – Vasile Șirli și Iosif Herțea.

În încheierea evenimentului, Marina Constantinescu spunea: „Ce admir foarte mult la omul Silviu Purcărete este relația în care se așază față de prieteni, cu unii este împreună de o viață, și acceptă din când în când și mici adaosuri în cercul său…”

Mai multe imagini de la conferință puteți vedea aici.

Fotografii: Mihaela Marin