24 octombrie | 18:00 – Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”
Pe scenă nu se află niciun decor. Un tânăr cântă la un pian vechi. Câțiva actori pare că se pregătesc de spectacol, își fac o încălzire, acordează niște instrumente. Așteaptă ceva. Au emoții. Și noi, publicul, așteptăm împreună cu ei.
Adaptarea/Dramatizarea : Dálnoky Réka & Vladimir Anton
Versiunea maghiară: Benedek Marcell
Versiunea română : Radu Lupan
Distribuţia :
Regizorul : Barabás Árpád
Domnul Webb : Dunkler Róbert
Doamna Webb : László Kata
Doctorul Gibbs : Szűcs-Olcsváry Gellért
Doamna Gibbs : Bekő Fóri Zenkő
George Gibbs: Jakab Tamás
Emily Webb: Kőmíves Boróka/Nagy Xénia-Abigél
Rebecca Gibbs: Kőmíves Boróka/Nagy Xénia-Abigél
Simon Stimson: Pál Attila
Howie Newsome: Esti Norbert
Doamna Soames/Profesorul Willard : Pál-Varga Márta
Polițistul Warren : Tóth Árpád
Sufleor : Pásztor Márk
Fetiță : Dunkler Helka
Wally Webb: Dunkler Krisztián
Joe Crowell: Szűcs-Olcsváry Zete
Si Crowell: Szűcs-Olcsváry Zámor
Membrii corului mixt „Balázs Ferenc” : Bíró Edith, Tóti Ágoston, Crețu Mária, Both Emese, Szőts Gabriella, Nagy Katalin
Elevi : Márton András, György Laura, Birtalan Alexandra, Jenei Bence, Bereczki-Orbán András, Bereczki-Orbán Péter, Lukács Lilla, Balázs Ádám, Gudor Hunor, Pálfalvi Eneh, Tódor Erika, Péter Mónika, Gelei Erika, Barabás Ágnes, Szőcs Réka, Tifán Gellért, Asztalos Ágota
Muzică live și efecte de sunet : Barabás Árpád (vocal), Pál Attila (pian, vioară, banjo, contrabas), Esti Norbert (vocal, tobe), Pásztor Márk (chitară, banjo), Tóth Árpád (contrabas), Márton András (pian)
Regia : Vladimir Anton
Scenografia : Szűcs-Olcsváry Gellért
Decorul : Eranio Petrușka
Costumele : Biró Boglárka
Light Design: Toásó István
Sound Design: Boca Hunor-Lehel
Durata: 2 h 30 min (cu pauză)
Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc
Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română
Nerecomandat persoanelor sub 12 ani
Așteptăm să se stingă lumina? Așteptăm să înceapă spectacolul la care am cumpărat bilet? Poate. Sau poate așteptăm cu toții altceva? Ceva mai simplu și mai neștiut? Ceva de care ne e și puțin frică deși nu vrem să recunoaștem asta? De aceea avem emoții?
Și dintr-odată, o scenă goală, fără niciun decor se transformă și devine un oraș întreg. O stradă mare traversează spațiul gol și este strada copilăriei fiecăruia dintre noi. Actorii au devenit părinții, bunicii, vecinii pe care îi ținem minte atât de bine. Chiar și pe lăptar sau pe polițist sau pe profesorul de muzică parcă îi recunoaștem. Colegii de liceu sunt și ei acolo. Am crezut că îi uitasem. Uite-mă și pe mine prima oară când m-am îndrăgostit și mă bâlbâiam.
Când au trecut pe lângă noi? Și de ce nu ne-am oprit o clipă să ne bucurăm cu adevărat de toate astea?
Există oameni care înțeleg bucuria vieții, în fiecare minut? Doar sfinții și poeții… poate.
Și atunci încep să îmi dau seama ce așteptam la început înainte să se stingă lumina.