class="">TĂCEREA E IMPOSIBILĂ!

TĂCEREA E IMPOSIBILĂ!

23 octombrie | 17:00 – HUB FNT, Sala Mare

Spectacol-lectură bazat pe un scenariu inspirat din jurnalele “Evadarea tăcută” și “Evadarea imposibilă” semnate de Lena Constante. Scenariul : Adriana Moca

INTRARE LIBERĂ
VEZI ALTE EVENIMENTE DIN ACEEAȘI ZI

În Anul Cărții, 2019, se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989 și 110 ani de la nașterea unei artiste, scenografă și fondatoare a Teatrului Țăndărică, Lena Constante. S-a numărat printre intelectualii aruncați în închisoare politică de către un regim dictatorial, înverșunat împotriva oricărei libertăți de expresie.

Pentru libertate s-a ieșit în stradă și acum treizeci de ani. Regimul comunist a încercat să dizolve fibra interioară de curaj, onestitate și dreptate a acestui popor. Pentru libertate a suferit doisprezece ani de pușcărie Lena Constante și, la fel ca ea, alte personalități culturale sau oameni obișnuiți, a căror singură vină a fost păstrarea demnității.

Lectura din jurnalele închisorilor e un exercițiu necesar de reamintire a atâtor victime inocente ale comunismului, mai ales pentru generațiile născute după 1989. O datorie de onoare întru neuitarea miilor de români care au plătit cu sănătatea, cariera și, de cele mai multe ori, cu viața, pentru libertate!