class="">Festivalul Național de Teatru – Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2020

Festivalul Național de Teatru – Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2020

Festivalul Național de Teatru va fi recompensat cu Premiul de Excelență, pentru calitatea excepţională a ultimelor șase ediții conduse de Marina Constantinescu, în cadrul Galei Premiilor UNITER, eveniment care se va desfășura pe 11 mai, la Teatrul „Marin Sorescu“ din Craiova.

25 februarie 2020,  Stiri

Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale, conform statutului Uniunii Teatrale din România.
Ultimele șase ediții ale festivalului au avut-o ca director și selecționer unic pe Marina Constantinescu. „Sunt mândră de ce am construit alături de echipa mea în ultimii șase ani și ne bucurăm să vedem că eforturile noastre lasă un ecou în lumea teatrului. Festivalul Național de Teatru și-a câștigat, prin anvergură, prin impactul pe care îl are în breaslă și în rândul publicului, un binemeritat statut de brand de țară“, a declarat Marina Constantinescu.