class="">Întoarcerea maeștrilor

Întoarcerea maeștrilor

REPERE* – FNT 1991 (17 – 26 noiembrie)

Cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „I.L. Caragiale” s-a desfășurat în București, între 17 și 26 noiembrie 1991 și a reunit un număr de 16 spectacole din țară, realizate în perioada decembrie 1990 – noiembrie 1991.

14 noiembrie 2020  Repere, Stiri

Organizatorii – Ministerul Culturii, Primăria Municipiului București și UNITER – au încredințat direcția Festivalului unui Comitet director condus de scriitorul Costache Olăreanu.

Iată câteva din spectacolele din selecţia FNT 1991 (re-unite din presa vremii):

„Abatorul de Slawomir Mrożek, regia Alexandru Colpacci, Teatrul de Stat Oradea

„Cameristele” de Jean Genet, regia Mihai Manolescu, Teatrul Dramatic Brașov (în afara concursului)

„Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu, regia Petru Vutcărău, Teatrul Eugène Ionesco, Chişinău

„La papagalul verde” de Arthur Schnitzler, regia Lucian Giurchescu, Teatrul de Comedie

„Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur, Teatrul Odeon Bucureşti

„Noaptea regilor” de W. Shakespeare, regia Andrei Şerban, Teatrul Naţional Bucureşti.

„O noapte furtunoasă”, regia Mihai Manolescu, Teatrul Dramatic Brașov

„O noapte furtunoasă”, regia Laurian Oniga, Teatrul Naţional Timişoara

„Persecutarea şi asasinarea lui Jean Paul Marat” de Peter Weiss, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Naţional Cluj

„Regăsire” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic Bucureşti

„Regina Iocasta” de Constantin Zărnescu, regia Dan Alecsandrescu, Teatrul Naţional Târgu Mureş    

„Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia Cornel Mihalache, Teatrul Nottara

„Ubu Rex cu scene din Macbeth”, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Craiova

„Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, Bucureşti

Festivalul a menținut, în mare, structura competitivă inițiată în „ediția princeps” din 1990 (dar a avut și spectacole invitate în afara concursului), precum și întâlnirile cu caracter colocvial: seminarii,  dezbateri despre starea teatrului românesc după 1989, reuniuni de creație cu invitați din străinătate ai festivalului etc..

Dacă privim retrospectiv, prin prisma reperelor de azi, am putea spune că a fost una din cele mai sonore ediții ale FNT, reunind pe afiș numele unor mari creatori reveniți în țară după căderea comunismului, deciși să reînnoade legăturile cu scena românească: Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu, Vlad Mugur, Andrei Şerban. Și totuși, dacă citim cronicile vremii, poate fi remarcată „normalitatea” abordării unui timp cultural în deplină (sau nonșalantă) rezonanță cu schimbările istoriei trăite pe viu.

„(…) S-au adunat trupe şi critici din mai toată ţara, s-au văzut spectacolele, s-au desfăşurat dezbaterile profesionale, s-au încins spiritele, s-au descins spiritele, s-au dat premiile, s-au bucurat unii, s-au minunat alţii, a fost lăudată organizarea (pe drept cuvânt, efortul n-a fost neglijabil), s-a înjurat organizarea (pe bună dreptate, au existat lucruri nepuse la punct) …

Ce a fost bine, la această a doua ediţie?

Bine a fost, în primul rând, că numărul de spectacole valoroase a fost mult mai mare decât anul trecut. Arată excelent, arată încurajator alăturarea, pe afişul competiţiei, a unor titluri (şi acum nu ne referim la texte ci la spectacole) cum sunt: „Visul unei nopţi de vară” în regia lui Liviu Ciulei la Bulandra, „Mincinosul” de Goldoni pus în scenă de Vlad Mugur la Odeon, „Regăsire” de Pirandello montat de Cătălina Buzoianu la Mic, „Marat-Sade” de Peter Weiss în regia lui Victor Ioan Frunză la Naţionalul clujean sau, la Naţionalul din Craiova, „Ubu Rex cu scene din Macbeth” semnat de Silviu Purcărete. Şi dacă din agenda a nouă zile de concurs, cercetând cu maximă exigenţă, se pot reţine uşor cinci titluri (cu o exigenţă «de gradul doi», sau chiar «unu şi jumătate», exemplele ar putea fi mai numeroase), înseamnă că stagiunea a fost bună, dacă nu foarte bună. Aşa cum se întâmplă întotdeauna. Şi tot aşa cum se întâmplă întotdeauna, după ce Costache Olăreanu, directorul Festivalului, a rostit formula tradiţională – «Declar închisă cea de a doua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale”!» – s-a putut constata că, în ansamblu, retrospectiva anului teatral a pus în evidenţă împlinirile şi poticnelile … anului teatral. Adică aşa cum era firesc să se întâmple; adică exact ceea ce îşi propune un asemenea festival.”  Cristina Dumitrescu – Revista Teatrul Azi, nr.12/1991

Așadar, Festivalul a fost o oglindire anuală a evoluției scenei autohtone de teatru, o direcție ce a fost menținută constant până în prezent. Cât despre înnoirile – inerente și necesare oricărui început – același critic, Cristina Dumitrescu, membru în Comitetul director al celei de-a doua ediții a FNT, menționa în articolul citat:

„Vom înscrie tot la «bune» ideea de a introduce în programul festivalului spectacole  lectură cu texte din dramaturgia contemporană românească (au fost prezenţi, cu câte o piesă, Tudor Popescu şi Radu F. Alexandru), chiar dacă asupra realizării practice a acestui capitol va trebui să se mai mediteze. Tot aici, bineînţeles, se cuvin amintite dezbaterile care au avut loc la UNITER în organizarea secţiei de critică. Şi nu vom uita nici debutul în festival a unei foi numite chiar astfel, Festival, care a apărut zilnic, a totalizat nouă numere şi tot atâtea zile şi nopţi nedormite pentru colectivul – debutant şi el, în publicistică – de tineri viitori teatrologi şi critici care a realizat turul de forţă. Foaia a bucurat, a enervat, a scandalizat … deci a fost bună.”

O impresie edificatoare asupra deschiderilor breslei teatrale din România faţă de evoluţiile scenei europene și a interesului reprezentanţilor acesteia invitaţi în Festival o aflăm tot din paginile publicaţiei „Teatrul azi”, în articolul intitulat „Întrebări, uimiri, perspective” – semnat de Constantin Paiu:

„Interesantă pentru cunoaşterea opiniei oamenilor de teatru din alte ţări asupra fenomenului teatral românesc a fost întâlnirea de creaţie cu câțiva oaspeţi de peste hotare ai festivalului. Aprecierile formulate de doamna Elske van de Hulst, din Olanda, ca şi de domnul Christopher Barron, director asociat al Festivalului de la Edinburgh, au sunat măgulitor, situând teatrul românesc într-o companie selectă în ansamblul mişcării teatrale mondiale. Referirile pe care domnul Barron le-a făcut la festivalul în a cărui conducere se află ne-au întărit convingerea că locul dramaturgiei originale trebuie regândit în viitoarele ediţii ale propriului nostru festival naţional. Doamna Sophie Loucachevsky, regizoare din Franţa, implicată direct în lansarea primelor reprezentaţii bucureştene ale Teatrului româno-francez, şi-a exprimat admiraţia fată de potenţialul profesional al tinerilor noştri actori şi s-a arătat încrezătoare în viitorul unor astfel de colaborări. Deosebit de animată (beneficiind de prezenţa unei numeroase delegaţii de oameni de cultură invitaţi din Republica Moldova) a fost prezentarea şi comentarea realităţii teatrale dintre Prut şi Nistru, realitate considerată, cu dreptate, ca parte componentă a mişcării teatrale româneşti.

Juriul care a decis premiile ediției FNT 1991 a fost prezidat de poetul Marin Sorescu, căruia i s-au alăturat regizoarea Sanda Manu, actorii Rodica Tapalagă și Dionisie Vitcu, scenografa Ştefania Cenean și criticul Mircea Ghiţulescu. Un juriu ales, care a avut o sarcină foarte dificilă în alegerile ce au determinat ierarhia laureaților, câtă vreme podiumul a reunit nume precum:

Liviu Ciulei, Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Lia Manţoc, Adriana Grand, Horaţiu Mălăele… !

Mai mult: Marele Premiu al Festivalului Național de Teatru „I.L. Caragiale” a fost acordat ex aequo creațiilor semnate de Liviu Ciulei – „Visul unei nopţi de vară”, la Teatrul Bulandra și Silviu Purcărete – „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, la Naţionalul craiovean.

Iar daca „Visul…”-lui maestrului Ciulei i s-a decernat Trofeul orașului București, juriul FNT 1991  l-a desemnat pe creatorul „Ubu..”-lui craiovean câștigător al Premiului „Ion Sava” pentru regie.

Iată și câteva referiri și consemnari ale vremii despre cele două montări care – deși extrem de diferite – și-au adjudecat Marele Premiu al FNT 1991:

Valoarea spectacolului „Ubu Rex cu scene din Macbeth” după Alfred Jarry și W. Shakespeare – regia, scenografia și ilustrația muzicală Silviu Purcărete (care a avut premiera pe 29 decembrie 1990 la Teatrul Național din Craiova), fusese deja certificată internațional în vara anului 1991,  la prestigiosul Festival Internațional de la Edinburgh unde a obținut Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol şi Premiul Fundaţiei Hamada pentru excelenţă artistică. A fost începutul unui periplu, care a adus notorietate internațională  teatrului din România, numele regizorului devenind cunoscut în întreaga Europă. Spectacolul a avut multe invitații la festivaluri, participând la cele de la Braunschweig și München (Germania), Parma și Milano (Italia), Ierusalim (Israel), Amsterdam (Olanda) sau de la Istanbul (Turcia).

Desigur, la doar doi ani distanță de evenimentele din decembrie ’89, publicul român a savurat în detaliu și foarte profund viziunea propusă de Silviu Purcărete, această paradă grotescă imaginată cu o energie şi o inventivitate strălucitoare. Dar, poate mai sugestivă în timp este impresia pe care spectacolul trupei craiovene a lăsat-o publicului și specialiștilor britanici. Iată ce scria Robert Gore-Langton, în The Daily Telegraph, în 21 august 1991, după reprezentația de la Edinburgh:

,,Regizorul şi-a numit piesa o catedrală a urâtului, dar acest lucru sună deprimant, în timp ce scena e, în acelaşi timp, un tur de forţă comic. Acest spectacol în româneşte atinge exact toate notele corespunzătoare.

Ubu, în excelenta interpretare al lui Ilie Gheorghe, e îmbrăcat aşa încât să arate ca şi cum ar fi înghiţit un bec gigantic, atât de gras, încât abia poate să meargă.

Soţia lui – interpretată strălucitor de un actor bărbat de 50 de ani, Valer Dellakeza, îmbrăcată într-o rochie de bal roşu-carmin şi o perucă absurdă – este complicele comic perfect în ambiţia lor de a-l da jos pe regele Poloniei pentru a-şi însuşi coroana.

Punerea în scenă are combinaţia est-europeană între asprime vizuală şi simţ înalt al invenţiei teatrale… Nu mai este nevoie să se rostească parabola ce există între istoria recentă a României şi spectacolul lui Silviu Purcărete: splendid, curajos şi măreţ“.

Cât despre spectacolul maestrului Liviu Ciulei (reîntors în patrie cu doar două luni înaintea premierei), el a devenit deja legendă prin emoția specială rezultată din reacțiile complexe pe care întregul – compus din infinite detalii (spațiu, decor, lumini, culori, costume, personaje, actori), perfect calibrate întru intenție însă – reușea să le trezească în spectatori.

Ar putea fi elocventă o impresie de martor la repetițiile de la Bulandra, în sala din Grădina Icoanei – una din multele notate de Luminița Varlam și publicate în revista “Teatrul azi”, nr. 7-8/1991:

Puck comandă ceața, pentru a evita conflictul gata să izbucnească între tinerii îndrăgostiți. La scenă vine ceața, în griul încărcat de sclipiri pe care, amăgit, îl străbații cu privirea. Adusă de data aceasta de către maestrul Ciulei de peste ocean, «ceața» se compune dintr-o sumă de straturi de voal care învie pe scenă. Doar ea, scena, le investește cu virtuți de metaforă. Cu acele lungi și largi fâșii de ceață de pânză, pânză de ceață, figuranții compun «dansul pâclei», când rigid, când unduios, acoperind spațiul cu volute neașteptate sau îl fac inaccesibil prin întrețesere. Personajele care trebuie să străbată fenomenul natural brusc coborât peste ele trec fiecare altfel proba luptei cu natura.”

După premiera din 14 mai 1991 a spectacolului, criticul Victor Parhon scria în cronica sa intitulată „Un exemplar reper de cultură teatrală” publicata în ziarul „Libertatea”:

„(…) apariţia unui exemplar reper de cultură teatrală, cum este spectacolul lui Liviu Ciulei cu «Visul unei nopţi de vară», mi se pare a depăşi, ca importanţă, valoarea propriu-zisă a reprezentaţiei, chiar dacă aceasta este, la rându-i, una de referinţă. Aristocratica tăietură a liniei, rafinata simplitate a desenului, reverberanta esenţializare a cadrului scenic, «mobilat» mai curând prin gestica actorului decât prin puţinătatea elementelor de recuzită, sugestivitatea quasi-atemporală a costumelor, dramatismul cromaticii (în alb, negru şi roşu), efectele extraordinare de extra-terestritate, obţinute parcă fără nici un efort, din combinarea savantă a eclerajului cu jocul diafan al voalurilor iluziei şi visării, permiţându-ne să păşim pe tărâmurile supranaturalului – sunt doar câteva dintre calităţile acestei montări, a căror enumerare ar trebui să înceapă poate cu aceea că nu-şi iese niciodată din matcă. Oricât de învolburate ar fi pasiunile eroilor, oricât de aprige sau de mistuitoare chinurile lor erotice, oricât de frivole pornirile lor sau de zgomotoase şi fruste dezlănţuirile hazlii ale meşterilor din grupul lui Bottom, mâna lui Ciulei e peste tot, veghind ca nimic să nu fie în plus sau să altereze în vreun fel această pilduitoare tentativă de recuperare a universului shakespearian în integralitatea temelor şi motivelor sale”.

PREMIILE  FNT 1991

Sursa: Revista Teatrul Azi, nr.12/1991

Marele Premiu și Trofeul orașului București  – Teatrul Bulandra Bucureşti pentru spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de W.Shakespeare, regia Liviu Ciulei

Marele Premiu (ex aequo)  – Teatrul Naţional din Craiova pentru spectacolul „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, regia Silviu Purcărete

Pentru cele mai bune spectacole:

Premiul I – nu se acordă

Premiul II – Teatrul Odeon Bucureşti pentru spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur

Premiul III – Teatrul Naţional Bucureşti  pentru spectacolul „Noaptea regilor” de W.Shakespeare, regia Andrei Şerban

Premiul pentru cel mai bun spectacol cu o piesă românească – “O noapte furtunoasă”, regia Mihai Manolescu, Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu Braşov

Premiul UNITER pentru originalitate în creația teatrală – Horaţiu Mălăele,  pentru rolurile interpretate în „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur şi „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, Teatrul Nottara

Premiul „Ion Sava” pentru regie – Silviu Purcărete, pentru regia spectacolului „Ubu rex cu scene din Macbeth”, Teatrul Naţional Craiova

Premiul „Costache Aristia” pentru cea mai bună interpretare masculină – Victor Rebengiuc, pentru rolul Bottom (Fundulea) din „Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra Bucureşti

Premiul „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai bună interpretare feminină – Valeria Seciu, pentru rolul Donata Genzi din „Regăsire” de  Luigi Pirandello, Teatrul Mic Bucureşti

Premiile pentru cele mai bune scenografii:

Lia Manţoc,  pentru decorul spectacolului „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur, Teatrul Odeon Bucureşti

Adriana Grand, premiul pentru scenografie, pentru costumele spectacolului „Marat-Sade” de Peter Weiss, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Naţional Cluj

Premiul „Toma Caragiu” pentru cel mal valoros debut – Anda Chirpelean, pentru rolul Marianne din spectacolul „Marat-Sade” de Peter Weiss, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Naţional Cluj

Premiul Tinereţii – Trupa Teatrului Eugène Ionesco din Chişinău, pentru spectacolul „Cântăreaţa cheală” de Eugène Ionesco, regia Petru Vutcărău   

Premiul oferit de Editura Ghepardul, pentru un dramaturg debutant – Constantin Zărnescu, pentru piesa „Regina Iocasta”.

* Dată fiind amploarea Festivalului Național de Teatru, derulat pe parcursul a trei decenii, am decis să oferim în actuala ediție o serie de repere generale din această istorie remarcabilă. Până la ediția 2021 vom finaliza cercetarea prin realizarea a trei volume-album menite a furniza o imagine complexă și completă asupra a tot ce a fost și este FNT.