class="">Dor călător

Dor călător este un roman necomplezent (dar și eliberat de clișeele prozei mai vechi) al relației frumoase și dificile dintre tată și fiu. În concepția lui Alexander Hausvater, scrisul nu are doar menirea de a destinde, ci și aceea de a provoca un catharsis, o descătușare a cititorului și, nu în ultimul rând, de a-i furniza măcar niște întrebări, dacă nu înțelesuri. Astfel, oricât de complicată, relația tată-fiu este, în fond, una dintre axele lumii (care în iudaism este încărcată de sensuri explicite), iubirea ca expresie a libertății poartă întotdeauna cu ea și cicatricele istoriei, iar tragediile umanității – cum a fost Holocaustul – sunt anunțate și „prefațate” de acumulările de suferință individuală.

Răzvan Voncu – Realitatea evreiască nr. 582-583, aprilie 2021, București

Acțiunea romanului este dinamică, imprevizibilă. Ea este pigmentată de momente de teribilă căldură și duioșie, dar care sînt inexplicite. Nici fiul, nici tatăl nu-și pot mărturisi unul altuia afecțiunea profundă care îi leagă, admirația fiului pentru tatăl său și disperarea că îl vede devastat de boală, durerea ascunsă cu pudoare a tatălui că îl va lăsa singur pe fiul său. Fiul își „răpește“ tatăl din spitalul severului doctor Meir și-l face să mai trăiască niște episoade de existență normală. Ține un jurnal al acestor zile, pe care le comunică unui cotidian sub forma unor reportaje. Nu putem ști bine dacă tot ce se petrece după fuga celor doi este aievea, sau se derulează doar în mintea unuia sau altuia dintre cei doi. Autorul controlează foarte bine „decupajul“ într-un mod care chiar ar favoriza o ecranizare a cărții. Alexander Hausvater stăpînește bine tehnica scrisului, comunică precis sau voit ambiguu, după necesități și are pasaje de remarcabilă intensitate lirică în desfășurarea altfel încordată a episoadelor. Dor călător este un roman intens care solicită atenția și aduce prețioase satisfacții cititorului.

Horia Gârbea, Nostalgie și aventură, România literară nr. 16/2021, București

Nașterea și moartea se confundă într-o deplină simbioză, posibilă prin intermediul memoriei. Hausvater face din memorie o foarte viguroasă linie a romanului său. În pragul morții, tatăl se confruntă cu o disoluție a memoriei, însă un alt tip de memorie, una adânc afectivă, va suplini umbrele ce se întind peste trecut. Neuitarea e mai puternică decât moartea, iată o temă secundă a acestui cuceritor roman. Maestru în creat atmosferă, autorul ne poartă prin cele mai diverse stări de spirit, de la depresie, la tumult vitalist, de la regrete, la celebrarea clipei, de la pasiuni dezlănțuite, la prăpăstiile din interiorul unei secunde de contemplare. Scriitura este de o simplitate încântătoare. Cuvintele, încărcate cu energii misterioase, ies din carte și se furișează în câmpul de emoții al celui ce citește. Dorul devine nostalgie după ceva nedefinit, după un tată personal care a fost sau care ar fi putut fi. Romanul lui Hausvater se deschide spre universal, către un orizont pe care îl zărim cu toții profilându-se în depărtări nenumite…

Călin Ciobotari, Prima noapte a morții mele…, 7Iași, 7.05.2021, Iași