Sunt momente când lumea din jur şi viaţa devin aproape imposibil de suportat. Şi când ne-ar plăcea să uităm de misiunea istorică a teatrului. Reală sau doar închipuită de cei care i se dedică. Ne dorim în acele clipe mai degrabă spectacole euforice, evanescente, ceva care să compenseze prin frumuseţea artei urâtul din jur. Muzica răspunde cel mai bine acestei dorinţe şi foarte rar teatrul.
14 noiembrie 2021 FNT în Presă
Pentru că limita între grav şi uşor, superficial şi profund e mai greu de păstrat pe scenă, unde în lumina reflectoarelor sclipeşte atât inteligenţa, cât şi prostia. Sunt spectacole care ne scot însă din această dilemă, declarându-se fără echivoc pentru idei, pentru dezbatere, pentru politică şi atunci, poate atunci ne simţim busculaţi în lehamitea noastră şi poate trecem fără să vrem de partea spectatorului provocat să se simtă important, implicat în treaba teatrului. A celui care-şi asumă acest rol. Printre spectacolele mai direct implicate în dezbaterea publică a unor probleme la zi prezentate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2021, unul singur a convins pe deplin, declarându-se tranşant încă din titlu de partea teatrului politic: Conferinţa iraniană, în regia lui Bobi Pricop, tânărul care a luat startul spre toate podiumurile. (De altfel, la Sibiu i s-a acordat premiul de regie în cadrul ceremoniei de premiere a participanţilor supranumită şi seara celebrităţilor).
Citiți integral în Adevărul.