În urmă cu ceva ani Teatrul 74 din Târgu Mureș, unul dintre pilonii instituțiilor de teatru independente din țară, făcea un proiect european foarte complex dedicat studenților din facultățile de teatru din zona de Nord Vest a țării. Ideea proiectului era ca studenții să învețe cum ar trebui să funcționeze un teatru independent. I-au împărțit pe grupuri și au pus actori, regizor, dramaturg, om de relații cu presa. Mai mulți studenți la scriere dramatică au scris piese special pentru spectacolele din acel proiect.
6 noiembrie 2021 Cronici mici și prietenoase, Stiri
Unele dintre ele au depășit cu mult ca valoare un simplu exercițiu studențesc. Acesta a fost și cazul piesei „Flori de mină” scrisă de Csaba Szekely, o reinterpretare personală a capodoperei cehoviene, „Unchiul Vania”. Textul s-a montat atunci în cadrul proiectului și s-a jucat cu studenții de la actorie ai Universității Babes-Boliay, secția maghiară.
Acesta s-a dovedit a fi începutul unei cariere excepționale pentru dramaturgul Csaba Székely, iar textele lui, deși plasate în Secuime, au fost montate în toată țara, în maghiară și în română.
Povestea micilor localități miniere din Secuime s-a dezvoltat într-o trilogie. Și pentru prima dată cele trei piese se joacă integral în regia lui Horia Suru, la Teatrul Dramaturgilor din București.
Regizorul aliniază la start o garnitură de actori de prima mână care servesc magistral textul: Cezar Antal, Ioan Coman, Antoaneta Zaharia, Irina Antonie, Bogdan Nechifor. De remarcat că în fiecare spectacol din cele trei interpretează aceiași actori, roluri diferite, desigur. Să spui că actorii aceștia joacă excepțional este un understatement, ar fi pur și simplu prea puțin.
Primul dintre spectacole, „Flori de mină”, ne scufundă în angoasa unui sat („comună”, insistă locuitorii) de secui care, după ce și-au pierdut slujbele la mina din vecinătate, își duc viața „păstrând tradițiile”. Să păstreze tradițiile însemnă că până la prânz sunt beți mangă și din când în când merg în pădure să fure lemne. „Uneori unii nu se mai întorc și îi găsești spânzurați prin copaci”, comentează amar singurul sătean care nu bea, așa că își plătește dramatic luciditatea. „Ba nu. Eu unul mă duc în pădure exclusiv ca să fur lemne”, îi răspunde înțeleptul alcoolic și ratat al satului (comunei, mă rog) Ivan. Vania.
Tot spectacolul este îmbibat de un umor negru nebun așa cum mințile locuitorilor satului (comunei) sunt îmbibate de alcool. Și, deși ca spectator râzi cu lacrimi, nu poți să nu te simți sfâșiat de destinele acestor oameni.
Iar succesul la nivel național al acestui text despre secui este limpede: toată România are astfel de sate (comune, desigur), dacă nu cumva toată țara este un astfel de „sat” ridicat artificial la nivel de „comună”.
Spectacolul este disponibil pentru vizionare de duminică, 7 noiembrie, de la ora 17.00, până marți, 9 noiembrie, ora 17.00. Mai multe informații, aici.