class="">Crin Teodorescu. Învinsul învingător

Împrumutând natura paradoxală a dialecticii învinsului învingător pe care regizorul de teatru Crin Teodorescu (1925-1970) a dezvoltat-o în scrierile lui intime și în practica lui existențială, cartea lui Radu Crăciun despre această personalitate uitată a teatrului românesc pleacă ea însăși de la o ambiție în aparență contradictorie. Autorul își propune pe de-o parte să descâlcească ghemul unei vieți din care nu au rămas decât frânturi răzlețe, sub forma unor cronici din presă a dosarelor penale întocmite întâi pentru inversiune sexuală, pentru care este condamnat în 1958, iar apoi pentru „uneltire contra ordinei sociale”, un an mai târziu; și nu în ultimul rând, a jurnalului său intim, pe care Valeriu Moisescu l-a publicat în singura lucrare anterioară de amploare dedicată lui Crin Teodorescu (Crin Teodorescu: Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX). Dar clarificarea nu este decât una dintre direcțiile pe care le urmează Crăciun; cealaltă este, dimpotrivă, o tentativă de complexificare, de prezentare nuanțată, chiar arborescentă, a contextului în care Crin Teodorescu s-a format și a activat.