de Ștefana Pop-Curșeu, Ioan Pop Curșeu și Ion Pop
Editura Școala Ardeleană, 2023
Data lansării: sâmbătă, 26 octombrie, ora: 13.00
Participă: Ștefana Pop-Curșeu, Ioan Pop Curșeu
Preț: 90,00 ron
[same_day_events_link]
Cartea de față este fructul unui dialog colaborativ cu dadaismul, la o sută de ani de la nașterea și moartea mișcării. Dialogul se instituie atât printr-o piesă de teatru în spirit dada, scrisă în 2016 pentru scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar jucată și în alte teatre din lume până în 2019 (Chișinău, București, Roma, New York), cât și prin cinci studii critice, care ne-au ajutat în procesul de realizare a textului teatral și sunt menite – aici, în volum – să-i limpezească retrospectiv implicațiile și mizele. Personajul principal cu care se vor întâlni aproape la fiecare pagină cititorii este Tristan Tzara, în măsura în care destinul său are ceva din drama eternă a Poetului, articulată de căutarea perpetuă a unui limbaj pur, nepervertit, dar și în măsura în care – într-un context tulbure, marcat de război și incertitudini – el a știut să strângă lângă sine, la Zürich și Paris, tineri artiști inovatori și radicali, ce aveau să schimbe chipul artei moderne. În piesă, am recreat câteva momente importante din viața lui Tristan Tzara și a prietenilor săi, de la nașterea mișcării dada până la auto-dizolvarea ei în 1923, luând ca punct de plecare un text dramatic pe care poetul însuși l-a scris, Batista de nori, a cărui structură și compoziție le-am exploatat intertextual. În studiile critice, am tratat aspecte variate: teatralitatea manifestelor dadaiste, fascinația dadaiștilor pentru mască și punerea în scenă de sine, cinematografia dada și experimentele multimediale încercate de dadaism. Scopul nostru a fost să regăsim câte ceva din libertatea, curajul, prospețimea, spiritul provocator și critic al unor artiști care rămân mereu vii…