19 octombrie | 12:00 – Rezidența9 BRD (Str. I.L. Caragiale, nr. 32)
Creația coregrafei Miriam Răducanu, în dans și teatru, poartă atât amprenta unei metodologii extrem de riguroase și aplicate, cât și a unei libertăți inovatoare descătușante.
[same_day_events_link]
Participă: Mariana Mihuț, Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic, Vava Ștefănescu
Moderatoare: Mihaela Michailov
Durata: 1h 30min
Miriam Răducanu.100 de ani
Creația coregrafei Miriam Răducanu, în dans și teatru, poartă atât amprenta unei metodologii extrem de riguroase și aplicate, cât și a unei libertăți inovatoare descătușante. Împreună cu personalități care au fost marcate de intensitatea colaborării cu Miriam Răducanu, în spectacole care au făcut istorie în artele performative din România, vom defini urmele lăsate de artistă și vom reconfigura aspecte definitorii ale creației sale.
Dansatoare, coregrafă, artistă de numele căreia se leagă fenomenul Nocturnelor din anii `70 de la Teatrul Țăndărică, profesoară care a definit traseul unor actrițe și actori de forță, Miriam Răducanu este deopotrivă consistență a istoriei dansului și persistență a unui trecut care se reinventează permanent. (Mihaela Michailov)
***
În acest an, FNT este partener al evenimentelor inițiate de Centrul Național al Dansului București, dedicate artistei Miriam Răducanu, de la a cărei naștere se împlinesc, pe 17 octombrie, 100 de ani.
Evenimentul FNT Miriam Răducanu. A distruge pentru a recrea face parte dintr-un amplu proiect organizat de Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 dedicat coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști. În perioada 27 septembrie – 19 octombrie Rezidența9 găzduiește o amplă expoziție dedicată artistei MIRIAM RĂDUCANU. O expoziție – arhivă cu senZ.
În 19 octombrie, ora 12.00, în spațiul expozițional, va avea loc evenimentul FNT Miriam Răducanu. A distruge pentru a recrea. Momentul va continua cu un performance susținut de Lari Giorgescu, care va prezenta fragmente din monodrama Poezia Visului, bazată pe versuri de Emil Botta.
Întregul eveniment care are în centru creația artistei se încheie cu un alt eveniment FNT, spectacolul Nocturn. Gigi Căciuleanu / Confesiuni, conceput de Gigi Căciuleanu, pe 20 octombrie, ora 21.30, la Teatrul Bulandra București, Sala „Liviu Ciulei”.