de Radu Popescu
Editura Eikon, 2024
Data lansării: duminică, 27 octombrie, ora: 14.30
Participă: Simona Poclid, Carmen Ghiurco, Andreea Nanu, Maria Rotaru, Oana Cristea Grigorescu, Ioan Ardelean, Radu Popescu
Preț: 45,00 ron
[same_day_events_link]
„Cele patru piese de teatru din volum propun un rezumat concis al dramaturgiei lui Radu Popescu de până acum, nu numai prin selecția unor texte premiate sau nominalizate la premii de dramaturgie, ci și montate pe scenă, majoritatea în regia autorului. Ne aflăm în fața unor piese de teatru și nu a unor texte de spectacol dependente de viziunea regizorală, ceea ce le recomandă lecturii și, desigur, invită la alte viziuni scenice. Nu e întâmplător că toate cele patru spectacole pe aceste texte au fost montate la Teatrul Apropo, trei în premieră absolută. Înființat și condus de Radu Popescu în 2010, Teatrului Apropo s-a fixat din 2018 în Pipera (București) și a contribuit la consolidarea mediului teatral independent prin festivalul concurs Bucharest Fringe, dedicat exclusiv producțiilor independente și tinerilor artiști aflați la debutul carierei, în secțiunea de teatru studențesc. Profilul dramaturgului se întregește, astfel, cu rolul de manager cultural și de susținător al experimentului pe text nou, constant încurajat la Teatrul Apropo. Toate aceste paliere de activitate definesc un creator pentru care scrisul pentru scenă e organic legat de finalitatea reprezentării lui și un manager atent la generația tânără, pentru care creează contextul dezvoltării artistice.”
Oana Cristea Grigorescu