class="">Râs, lacrimi, tăceri…

„Alexa Visarion scrie așa cum trăiește: cu pasiune, cu responsabilitate și cu o foarte rar întâlnită sensibilitate analitică. Nu-i plac drumurile bătătorite, resimte voluptatea perspectivelor noi, inovatoare, e alergic la mediocritate și servește cu înaltă noblețe valoarea. Apără cu îndârjire memoria, ca pe un ultim teritoriu ce ne poate salva de derizoriul prezentului. E ironic, subtil, complex. În pagina scenei, regizorul aranjează spectacole de idei. O face cu forță și cu inteligență. Îl citesc cu îngândurare, printre lacrimi, cum ar spune Cehov, dar și cu surâsul unei regăsiri depline. Cel puțin aici, între cerurile acestei cărți, pot conchide cu bucurie: și eu sunt, într-o oarecare măsură, Alexa Visarion!” (Călin Ciobotari)