class="">Tristețea și bucuria în viața girafelor (spectacol lectură)

Tristețea și bucuria în viața girafelor (spectacol lectură)

24 octombrie | 16:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media

Girafa, poreclă primită de la recent decedata sa mamă, descoperă că “bărbatul care-i e tată”, șomer, nu mai poate plăti abonamentul de televiziune.

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

[same_day_events_link]

De: Tiago Rodrigues

Distribuția:

Girafa: Mălina Andreescu
Judy Garland: David Drugaru
Bărbatul care-mi e tată / Cehov: Mihai Trăsnea
Bătrânul / Pantera / Bancherul / Polițistul / Pedro Passos Coelho: Tudor Bojin

Regia: George Zamfir

Scenografia: Alberto Ursache

Producător: Festivalul Național de Teatru, 2024

Durata: 1h 30min

Spectacol urmat de o discuție cu publicul, alături de echipă și Ana Maria Ciobanu (jurnalistă).

Moderatoare: Mihaela Michailov

Tiago Rodrigues este directorul artistic al Festivalului de Teatru de la Avignon, erou al construcției de punți între orașe, comunități și țări, unul dintre cei mai mari luptători pentru forța teatrului jucat în orice spațiu. În 2018, i-a fost acordat Premiul Europei pentru Realități Teatrale, ediția a XV-a, în aprilie 2019, Republica Franceză l-a distins cu titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor), în decembrie același an, a primit Premiul Pessoa, cea mai prestigioasă distincție pentru artă și știință din Portugalia. În decembrie 2021, Guvernul Portughez l-a onorat cu Medalia de Merit Cultural.

Spectacol lectură în FNT 2024

Girafa, poreclă primită de la recent decedata sa mamă, descoperă că “bărbatul care-i e tată”, șomer, nu mai poate plăti abonamentul de televiziune. Girafa pornește împreună cu ursulețul ei cu tendințe sucidale, Judy Garland, într-o aventură pe străzile unei Lisabone marcate de șomaj, sărăcie și greve pentru a face rost de bani ca să poată plăti Discovery Channel și să-și termine proiectul școlar despre Tristețea și bucuria în viața girafelor. În această aventură descoperă că adulții nu îi pot rezolva chiar toate problemele și că girafele sunt animale mult mai simple decât oamenii.

“În pliant apare că banca este acolo pentru tine oricând ai nevoie. Dar se pare că de data asta nu este aici pentru tine. Așa funcționează lucrurile. Reclamele bancare sunt ca destinațiile turistice paradisiace. Cele mai multe dintre ele există doar pentru ca noi să visăm să ajungem într-o zi acolo. Ele există, așa că putem continua să visăm să le vizităm și să avem un motiv să economisim și să lucrăm mai multe ore.” (Tiago Rodrigues)