Regizorul Aba Sebestyén se numără printre cei care deschid FNT cu „Alaska” (azi, 17 octombrie, ora 17:00 și 21:00, Teatrul Național „I. L Caragiale”, Sala Pictură) – un spectacol produs de Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Tompa Miklos și Studio Yorick, care disecă relația mamă-fiică, două personaje care încearcă să se regăsească pe fundalul perioadei comuniste din România.
17 octombrie 2025 Selecția FNT.35, Stiri
Interviu realizat de Oana Dușmănescu
Care e senzația de a face parte dintr-un festival care deja are în spate decenii întregi de existență și care se dezvoltă organic de la an la an?
Este mereu o mare bucurie și onoare de a fi prezenți la Festivalul Național de Teatru. Chiar de data aceasta, când intram în București, mi-a reamintit cu plăcere de prima oară când am venit la FNT. Era anul 1993, eram student în anul I la Actorie, la Târgu Mureș, și am asistat la spectacolul „Au pus cătușe florilor”. Și acum am păstrat acea emoție și o trăiesc din nou când participăm la festival.
În ce fel se schimbă acest context socio-cultural pentru regizori/actori/ceilalți participanți la actul artistic?
Întotdeauna e un lucru special să luăm parte la festival, este cel mai important din țară, iar selecția este mereu una foarte bună. În toți anii, prezența noastră aici este o provocare. Suntem mereu atenți la temele pe care le atingem prin teatru, despre care trebuie să vorbim. În spectacolul nostru este vorba despre comunism, despre traumele cauzate de această perioadă, despre modul în care ele se regăsesc în sufletele noastre. E esențial să ne cunoaștem trecutul, așa ne cunoaștem pe noi înșine. Orice privire spre trecut este o bază pe care putem construi.
Cum vedeți actualele condiții sociale și politice – ca factori facilitatori sau, dimpotrivă, ca obstacole în calea procesului artistic?
Nu a fost niciodată ușor să facem teatru și nici acum nu e. Teatrul trebuie să fie viu, tot ceea ce trăim zi de zi, probleme noastre, dilemele noastre, trebuie să fie regăsite în spectacole. Noi, ca artiști, avem misiunea de a fi sensibili la toate lucrurile care ne înconjoară, pentru că dezbaterile întâmplărilor prezente trebuie reflectate în artă în general și în teatru în special.
În tabloul teatrului jucat în secolul 21, care sunt ingredientele care asigură acel factor magic al atracției absolute – de exemplu, de ce e nevoie pentru a-i scoate pe oameni cu nasul din telefoane, chiar și în sala de spectacol?
Cred că pe lângă textul care să-i vorbească direct publicului și problemele actuale care să-l atingă, spectacolul din fața ochilor spectatorului trebuie să fie unul emoțional. Eu lucrez foarte amănunțit cu actorii ca să transmitem lucrul acesta, dar tot ce se petrece pe scenă trebuie să se îmbine și să transmită. Muzica, decorul, totul trebuie să capteze atenția celor aflați în sală și să le dea emoții.
Cum vedeți rolul tehnologiei avansate pe scenă, inclusiv AI? Cât de mult și de benign poate fi folosită inteligența artificială în spectacole?
Nu ne putem face că inteligența artificială nu există. Cred că AI-ul poate și trebuie folosit în scopul bun ar artei, acela de a stârni emoții. Totuși, nu cred că omul, prezența lui pe scenă și în artă la modul general pot fi deocamdată înlocuite, pentru că simplitatea și profunzimea umanității nu pot fi comparate cu nimic, cel puțin în acest punct al istoriei în care ne aflăm.