În ediția din 2025 a Festivalului Național de Teatru, regizorul Cristian Ban vine cu Respirații (Lungs) la Sala Atelier a Teatrului Mic, în zilele de 18 octombrie, ora 16:00 și 19 octombrie, ora 21:30. Tema e una grea și actuală: ar trebui să mai aducem copii pe o planetă cu termen redus de valabilitate?
18 octombrie 2025 Stiri
Interviu realizat de Oana Dușmănescu
Care e senzația de a face parte dintr-un festival care deja are în spate decenii întregi de existență și care se dezvoltă organic de la an la an?
Senzația e la fel de plăcută de fiecare dată. E cel mai important festival, cea mai mare presiune, cele mai frumoase întâlniri. Țin minte și acum energia bună cu care am rămas după ediția de anul trecut și cât de mult a contat. În cazul de anul acesta, mă bucură mult că cei doi actori din spectacolul cu care venim (n.r. Calița Nantu și Alex Popa) sunt pentru prima dată în FNT și abia aștept întâlnirea lor cu publicul. E și o mare bucurie că biletele la cele două reprezentații s-au vândut în mai puțin de o oră.
În ce fel se schimbă acest context socio-cultural pentru regizori/actori/ceilalți participanți la actul artistic – de ce participarea la un festival este un lucru special?
Cred sau sper ca înseamnă că munca ta e relevantă și are sens pentru publicul de azi. Înseamnă că ceea ce faci se regăsește în aria de interes atât a curatorilor, cât și a oamenilor care vin la teatru. Și orice festival e un popas în care iei o gură de aer proaspăt și în care devii conștient de importanța muncii tale și a colegilor tăi. Pentru actori e cam singura posibilitate de a ieși de la sediu și de a experimenta altă sală, alt oraș, alt public, alte reacții și alte păreri. Și asta e foarte sănătos.
Cum vedeți actualele condiții sociale și politice – ca factori facilitatori sau, dimpotrivă, ca obstacole în calea procesului artistic?
E clar că din ce în ce mai mult, ele sunt obstacole, de fapt. În mod normal, obstacolele te fac să fii mai creativ, uneori e bine să îți apară în cale dar ce se întâmplă în această perioadă se reflectă într-o stare generală care simt că afectează pe toată lumea. Sunt stări, panici, semne de întrebare, dileme pe care începem să le avem cu toții. Și e ciudat că toate astea se întâmplă în timp ce, de câțiva ani, atât teatrele din București cât și din țară se bucură de un real interes din partea oamenilor. Păcat ca politicienii nu merg la teatru. Sau nu merg la spectacolele care trebuie.
În teatrului secolului 21, care sunt, după părerea dumneavoastră, ingredientele care asigură acel factor magic al atracției absolute – de exemplu, de ce e nevoie pentru a-i scoate pe oameni cu nasul din telefoane, chiar și în sala de spectacol?
Emoția, umorul, sinceritatea și profunzimea. Sunt conștient că am înșirat patru clișee, dar asta e! Pe mine, ca spectator, combinația dintre cele patru e factorul magic.
Cum vedeți rolul tehnologiei avansate pe scenă, inclusiv AI? Cât de mult și de benign poate fi folosită inteligența artificială în spectacole?
Încă am dileme etice, cred că trebuie sa mai treacă niște timp să îmi dau seama exact care e atitudinea mea. E clar că devine din ce in ce mai inevitabilă prezența AI în procesul de lucru la un spectacol și nu neg că această prezență e de ajutor de multe ori. Momentan, cred că e în regulă atâta timp cat factorii de decizie rămân gândul și instinctul uman.