Regizorul Eugen Jebeleanu este prezent la actuala ediție a Festivalului Național de Teatru cu două spectacole: „E doar sfârșitul lumii” (19 octombrie, ora 17:00 și 21:00, la Recul) și „Goodbye, Lenin!” (25 octombrie, ora 17:00, și 26 octombrie, ora 21:00, Teatrul Metropolis, Sala Mare).
19 octombrie 2025 Stiri
Interviu realizat de Oana Dușmănescu
Care este principalul sentiment care vine din participarea la un festival de anvergură, care a prins rădăcini de câteva decenii?
Cel mai mare câștig din organizarea FNT este faptul că spectacolele din provincie ajung să fie văzute la București. Strict din punctul meu de vedere, nu e vorba despre o validare „de la centru”, ci despre posibilitatea pe care o are publicul din Capitală. Pentru mine, FNT reprezintă o platformă care oferă vizibilitate, de aceea cred că mai multe orașe ar trebui să aibă festivaluri de teatru, pentru ca și spectatorii din țară să aibă acces mai larg la trupe, regizori, actori, care să se întâlnească într-un astfel de cadru. Am remarcat că biletele s-au vândut din primele minute, un lucru formidabil, asta înseamnă că spectatorii își doresc spectacole cât mai diverse.
Contextul socio-politic, cu frământările sale din ultimele luni, este un factor facilitator sau, dimpotrivă, un obstacol pentru creație?
Nu cred că găsesc ceva pozitiv în dinamica socio-politică a zilelor noastre. Cultura nu se află deloc în cel mai bun punct al său și vor veni zile din ce în ce mai grele pentru artiști, căci cultura nu este deloc o prioritate pentru societate – la nivel de finanțare, de încredere în ea ca mecanism esențial. Ba dimpotrivă, guvernanții arată o ignoranță și o indiferență uriașă față de cultură, lucru care se reflectă în bugetul de stat și nu numai în el. Încă din timpul pandemiei de Covid, am fost considerați și etichetați drept non-esențiali și asta e o mare greșeală – glasul culturii e important, mai ales în vremuri îndoielnice. Capitalizarea teatrului de stat duce la un repertoriu mediocru. Lucrurile nu se mișcă, dat fiind sistemul politic de dreapta, care înseamnă automat anihilarea unor viziuni progresiste care ar trebui să încurajeze gândirea, să vorbească despre societate în aspectele ei controversate, să stimuleze inteligența și evoluția.
Cum vedeți rolul tehnologiei avansate pe scenă, inclusiv AI? Cât de mult și de benign poate fi folosită inteligența artificială în spectacole?
Inteligența artificială este prezentă peste tot, de multe ori are utilitate incontestabilă, dar teatrul, spre deosebire de film, nu va fi extrem de afectat. Din fericire, teatrul e încă viu, se întâmplă încă în fața oamenilor. AI nu reprezintă un pericol cât timp rămâne magia nemijlocită din sala de spectacol, cât timp există emoție.
În tabloul teatrului din acest secol, care sunt, după părerea dumneavoastră, ingredientele care asigură acel factor magic al atracției absolute – de exemplu, de ce e nevoie pentru a-i scoate pe oameni cu nasul din telefoane, în special în sala de spectacol?
Eu nu aș da vina pe spectatori. Cred că dacă lucrurile care se petrec pe scenă au sens, vorbesc despre lumea în care trăim, duc cu gândul la ideea de dialog, publicul își păstrează atenția. Da, oamenii sunt distrași, dar dacă le dai emoție, adevăr, dacă creezi acea oglindă a societății care e, de fapt, teatrul, dacă deschizi dezbateri asupra unor subiecte importante, dacă îi faci să se simtă direct vizați, atunci atenția lor va fi mai greu de abătut de telefoanele mobile. Tehnologia ne îmbie spre ea, există acel FOMO de care nu scapă aproape nimeni. Dacă teatrul își exercită magia, toți cei din sală vor fi concentrați asupra acțiunii.