class="">Cuvant înainte

Cuvant înainte

Vreau să parcurgem cu toţii, aceia care credem cu adevărat în teatru şi în valorile lui, un interval cu un conţinut estetic major, flexibil, un interval al întâlnirii, al dialogului şi al comunicării, ca pe o formă de regăsire interioară, de regăsire şi redefinire a breslei noastre. Fără prejudecăţi. Am gândit şi structurat această ediţie a Festivalului Naţional de Teatru ca pe o reverenţă faţă de creator şi de valoarea lui. De aceea, proiectul meu îl are pe REGIZOR ca protagonist. Şi asta pentru că întotdeauna l-am considerat pe regizor nu doar liantul unei trupe, interpretul unui text, călăuza actorilor spre dimensiunea performanţei şi aceea a libertăţii interioare, ci un lider spiritual, un formator de opinii, un element esenţial de coagulare a unor energii, emoţii, idei. Atât pe scenă, cât şi în cetate. Este important mesajul spiritual pe care îl primeşte oraşul, spectatorii, cei care vor acumula energiile bune şi se vor încărca pozitiv pentru mai departe, pentru arta, pentru viaţa lor. Ar fi o şansă pentru toţi să petrecem o săptămână împreună, privind ceea ce am considerat reprezentativ pentru cei mai importanţi regizori, din punctul meu de vedere, în stagiunea 2005-2006. Poate fi şi o provocare, la urma urmelor, să vezi cum a lucrat acelaşi creator cu două trupe diferite, pe două texte diferite, la două teatre diferite, în aceeaşi stagiune. Cum la fel de interesant va fi să-i privim în succesiune, la final având portretul, imaginea unei etape teatrale. Acest tablou este alcătuit ca un puzzle, din figurile proeminente ale regiei româneşti, din energiile lor de acum, ale actorilor şi scenografilor cu care au lucrat, din stările lor, din obsesiile lor stilistice şi umane. Văd acest festival, această a 17-a ediţie, dedicată lui Aureliu Manea, şi ca pe şansa de a strânge breasla în jurul valorii, a spiritului, amiciţiei şi solidarităţii. Marina Constantinescu, Director artistic al Festivalului

12 iulie 2007,  Comunicat de Presă

Ciprian Nicula are 24 de ani și este unul dintre actorii tinerei generații, pe care Îi vedem pe scena Teatrului Național din București. El este Christopher, adolescentul cu sindrom Asperger din „O Întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, În regia lui Bobi Pricop, spectacol selectat În Festivalul Național de Teatru din acest an.
Interviu de Alina Vilcan

Alina VÎlcan: Cum ai primit rolul din „O Întâmplare ciudată cu un câine la miezul noptii” (regia: Bobi Pricop), cum l-ai pregătit și cum l-ai descrie?
Ciprian Nicula:
 Am aflat de casting, Îmi tot recomanda lumea să merg la casting la Bobi Pricop. Apoi am aflat despre ce text era vorba. Văzusem spectacolul de la Râmnicu Vâlcea de două ori. Se căuta actor sau student la actorie pentru Christopher, un băiat de 16 ani cu sindrom Asperger… Dacă până acum faptul că nu-mi arăt vârsta m-a dus În unele situații mai puțin confortabile (nu e mult timp de când o chelneriță cam de vârsta mea m-a rugat să Îi arăt buletinul și Înțeleg și de ce, m-am obișnuit), acum știam că sunt avantajat și că cel puțin intru În categoria aia de actori. Am trecut de prima etapă, apoi am avut de pregătit un moment la alegere din romanul „O Întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de Mark Haddon. Am ales momentul În care Chistopher găsește scrisorile de la mama lui. Moment de criză. M-am gândit că așa ar fi bine.

Ce Îți place cel mai mult la acest spectacol? De ce să-l vedem?
Îmi place spectacolul pentru că e o mare provocare pentru mine de fiecare dată când jucăm. Câteodată Îmi e teamă că e prea greu, că nu o să pot să fiu prezent atâta timp, dar mă bucură că stau Încontinuu În scenă. Am două ieșiri / beau două guri de apă, În rest Încerc să fiu atent la colegii de scenă și la ce am de făcut. E o aventură. Iar băieții „din culise” se joacă cu proiecțiile și cu oglinzile și creează Împreună efecte video mișto. E cu muzică aproape tot timpul. În plus, e regizat de Bobi Pricop. Îmi place tot, tot spectacolul, iată de ce Îl recomand. 

Ai amintiri legate de FNT? Ai fost, Înainte de a fi actor, spectator?
Da, am văzut „Trilogia Belgrădeană”, spectacolul Teatrului „Anton Pann” la FNT În 2014, am văzut „Donka / O scrisoare către Cehov” (regia: Daniele Finzi Pasca) În 2015, spectacol care m-a impresionat. Tot În aceeași ediție, am jucat și noi „Femei/Bărbați” (regia: Vlad Massaci).  

Esti actor al Teatrului Național din București. Cum este să joci pe scena Naționalului și ce Înseamnă pentru ține?
În primul rând, e o imensă onoare. Cred că am demonstrat că pot să-mi fac meseria, asta am Încercat. Înseamnă o combinație de fericire cu ușoară teamă, dorință de a juca, de a cunoaște mulți oameni și de a-mi face treaba cât pot de bine. Am Înțeles că e o responsabilitate foarte mare să urci pe scenă, În fața oamenilor, Încă din facultate. Sper să Însemne roluri și colegi faini, actori, regizori… Știu că și de acum Încolo, ca și până acum, voi avea multe de Învățat și de descoperit și că ține de mine cum voi face acest drum unic. 

Ce te leagă de Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea și ce amintiri ai de acolo?
Îmi amintesc că, la Începutul facultății, gândul Îmi era la locuri din afara Râmnicului, voiam să văd locuri noi, dar urmărind În timp fenomenul trupei tinere de la Teatrul „Anton Pann”, am ajuns să Îmi doresc să fiu acolo. Am colaborat Încă din anul III de facultate cu Teatrul „Anton Pann”, iar apoi au urmat doi ani de angajament, unde am făcut primii pași pe scenă cu o trupă formată din oameni minunați, cu care m-am plimbat la multe festivaluri din țară. 

Ai studiat actoria la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca. De ce la Cluj? Cum au fost anii de studenție pentru ține?
Aveam de gând să dau la București și la Sibiu, iar În perioada când lucram la repertoriul de admitere cu actori ai Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea (făceam parte din trupa de juniori a teatrului), l-am cunoscut pe actorul Stelian Roșian. El mi-a vorbit prima dată de Miklós Bács. Mi-a spus că dacă vreau, mă ascultă și el, cu o singură condiție: să dau admiterea la Cluj-Napoca. Nu am mai apucat să ne Întâlnim să Îi „prezint” repertoriul, dar a rămas În mine dorința de a da la Cluj. Am dat la Sibiu și la Cluj, am intrat la amândouă. 

Îmi trec foarte multe imagini prin minte când mă gândesc la facultate: profesori, colegi, o trupă care a fost În continuă schimbare, experiențe extraordinare, căutări multe și momente de acțiune. Într-o astfel de vocație, În care trebuie să asimilezi multe informații și tehnici, să conștientizezi ce Înseamnă meseria asta, cred că trei ani universitari nu sunt de ajuns. Aș mai fi vrut Încă un an cel puțin de facultate, deși au fost suficienți cât să iau virusul pe care Îl Împrăștie Profu’ și să devin un iubitor de Teatru. Am făcut În timpul facultății mai mult decât Îmi puteam imagina. A trebuit să renunț la ce știam sau credeam despre mine, să caut cu corpul, cu gândul În zone neobișnuite, să Învăț să lucrez cu mine și să ascult. 

Cum și unde ai copilărit? Ești dintre aceia care au descoperit teatrul de mici?
M-am plimbat Între Viștea, județul Brașov, unde lucrau ai mei, și Râmnicu Vâlcea, unde stătea bunica mea. De la nouă ani, am rămas la Rm. Vâlcea. Noi ieșeam În fața blocului, ne jucam, băteam mingea… Am Încercat să fac sport, am fost la antrenamente de fotbal, de handbal și, deși eram entuziasmat și doritor, eram ales ultimul când se făceau echipele sau oferit din oficiu. Uneori intram cu toții În casă și ne uitam la desene, la „Dragon Ball”, iar apoi toată lumea ieșea și interpretam episodul. Distribuția se făcea pe modelul primul venit, primul servit. Foarte puțin m-am Întâlnit cu teatrul până În liceu. Am amintiri de la grădiniță cu un spectacol pentru copii și alte spectacole văzute la Teatrul „Ariel” și la Teatrul „Anton Pann”, dar foarte puține. 

Dintre oamenii cu care ai lucrat/studiat, de la cine ai Învățat cel mai mult? Ai mentori, ai modele?
Am avut multe Întâlniri frumoase până acum. În facultate, la clasă am avut ocazia să Îi am ca mentori pe Miklós Bács, Irina Wintze și Camelia Curuțiu, dar și profesori din cadrul workshopurilor. Desigur că profesorii mei Îmi sunt modele. Ei au Încercat să ne predea legile scândurii pe care Încerc să mi le amintesc și să le respect de fiecare dată când urc pe scenă. Sunt lucruri despre care nici n-aș ști să vorbesc sau mi-ar lua foarte mult timp să le explic. Îmi permit libertatea de a fura de la toată lumea. 

Emilian Oprea, un actor pe gustul meu, este unul dintre oamenii cu care m-am  Întâlnit pe scenă și pentru care am un imens respect uman și profesional, care mi-a devenit model la scurt timp după ce ne-am cunoscut. Ne-am Întâlnit prima dată la filmări, la „Orizont”, film regizat de Marian Crișan, apoi la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, apoi ne-am reunit printr-o Întâmplare ciudată.  

Cum vezi generația ta În teatru?
Văd că jucăm, suntem peste tot În teatre, Încercăm să jucăm rolul de mici artiști, creatori, că se fac mai ales În independent experimente/forme noi. Și am Încredere că se poate evolua, că ne putem crește normele calitativ și că putem discerne și ce e de urmat de la colegii de breaslă mai mari, dar și ce nu trebuie repetat. 

O Întâmplare mai puțin obisnuită trăită pe scenă… 
Încercând să-mi stăpânesc emoțiile, stând sub masă ascuns, jucam „Ești un animal, Viskovitz!” (regia: Tudor Lucanu) printre primele dăți, și am adormit de două ori În șase minute. Când m-am trezit, inima Îmi bătea atât de tare, Încât aveam impresia că se aude În public. 

Ce ți-ar plăcea să se spună despre actorul Ciprian Nicula peste 30 de ani?
Nu știu ce Îmi doresc să mi se Întâmple, am dorințe pe plan profesional, dar pe un termen atât de lung Încă nu am nicio imagine. Arde În mine dorința de a face film, Îmi doresc să fac roluri care să Îmi pună Întrebări diferite și să mă pună În inconfort.

În ce spectacole te vedem În această toamnă?
În 17 septembie, va fi  premiera oficială a  spectacolului „București. Instalație umană”, un spectacol deviced coordonat de Radu Nica și Florin Fieroiu la Arcub. La Teatrul „Anton Pann”, am trei spectacole: „Ești un animal, Viskovitz!” și „Ubu rege” (regia: Tudor Lucanu) și „Femei/Bărbati”, iar la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila joc În „Jocul de-a vacanța” (regia: Erwin Șimșensohn).

Foto: Cristian Munteanu

INFO:

O Întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii

după un roman de Mark Haddon

Traducerea: Andrei Marinescu

Adaptarea: Simon Stephens

Distribuția:

Ciprian Nicula

Emilian Oprea

Carmen Ungureanu

Ana Ciontea

Rodica Ionescu

Regia: Bobi Pricop

Decor: Adrian Damian

Costume: Liliana Cenean

Video: Dan Adrian Ionescu, Mizdan

Muzica originală: Alexei Țurcan

Light Design: Andrei Florea

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”, Bucureşti

Christopher nu visează. El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, observă şi percepe viaţa prin filtrele nepoetizate ale logicii. Este un adolescent special, de 15 ani, cu sindrom Asperger, care se defineşte drept un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale”. Un Sherlock Holmes copil, care ştie sigur că uciderea câinelui Wellington cu o furcă este misterul pe care doar micile lui celule cenuşii Îl pot dezlega.

Aşa Începe aventura băiatului care nu poate minţi, printre artificiile de comunicare folosite de adulţii din jurul său, printre prejudecăţi şi minciuni-metaforă. Pe parcursul ei descoperă nu doar ce s-a Întâmplat cu Wellington, ci şi prin ce Întâmplări ciudate au trecut la miezul vieţii părinţii săi, vecinii, precum şi alte victime ale rănilor trecutului.

Spectacolul lui Bobi Pricop, glisând cu sensibilitate lucidă Între comedie şi dramă, are o altă viteză decât cea cotidiană: este viteza năucitoare a unei minţi captive Într-o realitate care s-a Împotmolit În propriile ei limite.

O Întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un show performativ, În care lumea-decor construită de Adrian Damian, din oglinzi, distanţe şi percepţii, se compune şi se descompune pentru a ne aduce faţă În faţă cu noi şi certitudinile noastre fragile.

Montarea multimedia, cu videoproiecţii ce redefinesc spaţialitatea şi muzica lumii În mişcare, este o călătorie senzorială provocatoare pe muchia normalităţii, Între jocurile de cuvinte şi nevoia de limpezime. Iar emoţia e principalul efect special.