class="">Al matale, al dumisale, AL NOSTRU… Caragiale

Al matale, al dumisale, AL NOSTRU… Caragiale

25 mai 2012,  Articole

 

Al matale, al dumisale, AL NOSTRU… Caragiale

 

A mai rămas o zi din ediția cu numărul 22 a Festivalului Național de Teatru, dar o zi care promite să rămână gravată În memoria și sufletul spectatorilor.

Dacă vizionând până acum, În festival, spectacole ale unor artiști cu universuri atât de diferite precum Gigi Căciuleanu, Alexandru Dabija, Mircea Cornișteanu, Mihai Mălaimare şi Cristi Juncu…

…dacă ascultând spectacole radiofonice din prețioasa arhivă a postului România Cultural…

… dacă urmărind cu sufletul la gură și gândul În alertă definițiile date „Țării lui Caragiale” de adevărați performeri ai spiritului critic precum Alina Mungiu-Pippidi, Ștefan Cazimir, Vintilă Mihăilescu și dr. Florin Tudose…

…ori dacă meditând, cu prilejul vreunui divan regizoral, la veșnica noastră pendulare Între festivism și ireverență…

…pe scurt, dacă, făcând toate astea, credeați că ați descoperit tot ceea ce v-ați fi putut dori despre omul Caragiale și, mai cu seamă, despre opera lui, ei bine, aflați că Încă n-ați văzut și auzit Îndeajuns!

Convingeri, idei, opinii, interpretări și teorii / toate se vor clătina, mlădia, preface, răsturna… mâine, duminică 4 noiembrie, Începând cu orele 11, când În foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din București Își va face apariția unicul, inegalabilul actor și regizor RADU BELIGAN Într-una dintre ipostazele care Îl prind atât de bine: aceea de conferențiar. Prezenţă inconturnabilă În contextul teatral al Anului Caragiale, Maestrul care a Întruchipat de-a lungul deceniilor o impresionantă galerie de tipuri caragialiene va glosa cu savoare lingvistică, acuitate intelectuală şi farmec histrionic pe marginea reverenţelor şi ireverenţelor noastre faţă de litera şi spiritul lui I.L. Caragiale.

Un pandant de neratat al conferinței lui Radu Beligan se anunță a fi spectacolul-lectură cu titlu curat caragialian: „E greu viaţa, tomn işpektor!”. Semnat și interpretat de apreciatul actor NICULAE URS, textul, compilat cu acribie şi, totodată, fantezie din proze caragialiene aproape necunoscute şi din corespondenţa lui „Nenea Iancu”, este menit a recompune În faţa spectatorilor un profil uman adeseori surprinzător, cu nimic tributar clişeelor acreditate despre ilustrul scriitor, patron spiritual al Festivalului Național de Teatru.