class="">Silviu Purcărete – 3 x FNT

Silviu Purcărete – 3 x FNT

23 mai 2013,  Articole

 

Silviu Purcărete / 3 x FNT

 

El Însuşi un personaj, regizorul SILVIU PURCĂRETE este prezent anul acesta la Festivalul Naţional de Teatru În triplă ipostază. Mai Întâi, cu două creaţii purtându-i marca inconfundabilă. SpectacolulPălăria florentină al Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi se va juca luni, 28 octombrie, ora 21:00, şi marţi, 29 octombrie, ora 18:30, În sala Operei Naţionale Bucureşti. Iar filmul Undeva la Palilula, distribuit de Transilvania Film, va rula În zilele de 29 octombrie / ora 14:00, 31 octombrie / ora 14:30 şi 3 noiembrie / ora 19:00, la Cinemateca Union, sub genericul Filmele Festivalului.

Vodevilul Pălăria florentină, scris la jumătatea secolului al XIX-lea de Eugène Labiche, reprezintă dovada că piesele “bine făcute” sunt nemuritoare şi că “geniile tutelare ale genului” nu Îşi pierd nicicând puterea de seducţie. Comedia este ridicată la rang de artă de un trio imbatabil: Silviu Purcărete (regia) / Dragoş Buhagiar (scenografia) / Vasile Şirli (muzica), alături de numeroasa echipă de actori a Naţionalului ieşean. Încurcături de amor (conjugal sau nu), spaţii ample şi pereţi mişcători, peruci şi costume de epocă, muzică originală interpretată live / toate fac parte din arsenalul unui spectacol baroc, plin de vervă, de un comic suculent.

Acelaşi trio artistic, căruia i se adaugă scenograful Helmut Stürmer, ocupă genericul unui film despre un orăşel-fantomă pierdut În mijlocul câmpiei olteneşti, dar şi despre comunitatea care Îl populează: caraghioşi, leneşi, derbedei cu inimă de Înger, trăind Într-o dulce inconştienţă. Afişul producţiei Undeva la Palilula este completat de o distribuţie răsunătoare: Răzvan Vasilescu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Marius Manole, Áron Dimény.

Numele lui Silviu Purcărete se regăseşte, Însă, şi În paginile unei noi cărţi. Volumul Teatrul e vis de Octavian Saiuva fi lansat duminică, 27 octombrie, ora 13:30, la Fundaţia Löwendal. Profesor şi cercetător, Octavian Saiu Îşi ia libertatea de a crea spectacole (im)posibile semnate de cei mai mari regizori ai lumii – exerciţii de imaginaţie ale unui critic de teatru marcat/sedus de arta acestora. “Cum arată un spectacol de Purcărete pe un text de Oscar Wilde?”, “Ce Trilogie ar crea Şerban din energiile popoarelor Pacificului?” Ce imagini s-ar naşte dacă, după Sonetele lui Shakespeare, Robert Wilson ar alege Luceafărul lui Eminescu?” / sunt doar câteva dintre Întrebările la care Încearcă să răspundă acestă insolită carte. 

Festivalul Naţional de Teatru continuă pe toate fronturile… artistice. Sărbătoarea e În toi. Noi şi noi detalii legate de program, precum şi numeroase fotografii de la evenimente apar zilnic pe site-ul www.fnt.ro, iar punctul de informare FNT, deschis În Pasajul de la Universitate, vă aşteaptă nu doar cu ştiri proaspete, ci şi cu surprize pentru toate gusturile.