class="">Teatrul la Divan sau sfaturile domneşti ale FNT

Teatrul la Divan sau sfaturile domneşti ale FNT

24 mai 2013,  Articole

 

Teatrul la Divan sau sfaturile domneşti ale FNT

 

“Luni e ziua de putere”, spune poetul. Luni e ziua planurilor mari. Despre acestea, dar şi despre felul cum ele pot fi duse la Îndeplinire / cel puţin În teatru… / va fi vorba, Începând de luni, 28 octombrie, la Divanele FNT, cuibărite şi anul acesta În spaţiul cald şi intim al Ceainăriei Serendipity de pe strada Dumbrava Roşie nr. 12, la două minute de mers (pe jos!) de Sala “Toma Caragiu” a Teatrului “Bulandra”. Aici, printre gusturi dulci şi arome de ceai, oamenii de teatru vor sta la taifas / cu folos! Reţete de succes În dialog este, la actuala ediţie, titlul acestor Întâlniri, care vor Încerca, printre altele, să dezlege zicala “Omul potrivit la locul potrivit”. Şi să dezvăluie secrete ce pot asigura succesul În teatrul zilelor – şi mai ales al serilor – noastre. Sau pot atenua crize – financiare ori de personalitate! -, conflicte Între generaţii, Între experiment şi accesibilitate, sau concurenţa dintre sistemul de stat şi cel independent. Totul, Într-o atmosferă destinsă, din ce În ce preţioasă / pentru că e tot mai rară… – În dialogul public.

Se vor afla, tocmai, În dialog directori/manageri ai celor mai “vizibile” teatre ale momentului, fie ele mari sau mici, din Bucureşti sau din ţară, astfel:

– luni, 28 octombrie / invitaţi: Ion Caramitru, director general al Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti, şi Cristian Hadji-Culea, director general al Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi;

– marţi, 29 octombrie / invitaţi: Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu, şi Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului “Marin Sorescu” Craiova;

– miercuri, 30 octombrie / invitaţi: Alina Moldovan, director general al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, şi George Remeş, manager Godot Café-Teatru;

– sâmbătă, 2 noiembrie / invitaţi: Lucian Vărşăndan, director al Teatrului German de Stat Timişoara, Andrei şi Andreea Grosu, fondatori ai teatrului UNTEATRU;

– duminică, 3 noiembrie / invitaţi: Ada Lupu-Hausvater, manager al Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” Timişoara, şi Attila Gáspárik, director general al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş.

Gazdă: criticul de teatru Alice Georgescu, directorul artistic al FNT.

Întâlnirile Încep la ora 10:30. Iar când discuţiile se vor termina şi ceştile se vor goli, printre frunzele de ceai vor rămâne, cu siguranţă, şi câteva reţete de succes bune de lăsat moştenire urmaşilor FNT / şi nu numai.