class="">Radu Afrim: „Cele mai aşteptate spectacole la FNT sunt cele din provincie“

Radu Afrim: „Cele mai aşteptate spectacole la FNT sunt cele din provincie“

„Merg pe un drum care sper să fie al meu”, spune Radu Afrim, care vorbește așa cum regizează – liber, asumându-și fără teamă poziții contra curentului. Anul acesta, va fi prezent în FNT cu spectacolul „Castingul dracului” (Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Tompa Miklós”).

11 septembrie 2014,  Articole

„Merg pe un drum care sper să fie al meu”, spune Radu Afrim, care vorbește așa cum regizează – liber, asumându-și fără teamă poziții contra curentului. Anul acesta, va fi prezent În FNT cu spectacolul „Castingul dracului” (Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Tompa Miklós”).

un interviu de Andrei Crăciun

Ne aflăm la Gala HOP, la Costinești, În resortul Vox Maris. A trecut binișor de prânz, de jur-Împrejur, actori, celebri sau la Început de drum, lenevesc la soare. Radu Afrim (46 de ani) e În pantaloni scurți și o cămașă lejeră; poartă o pereche de ochelari de soare, marca Police, care nu te lasă să Îi vezi ochii. În timp ce producătoarea de film Ada Solomon le vorbește tinerilor actori despre industrie, Îmi face semn că a venit timpul, că Îmi acordă jumătatea de ceas pe care i-o cer Încă de la micul dejun. Este directorul artistic al Galei HOP, e mereu ocupat și nu are Îngăduință pentru cei care / vor rămâne nenumiți / „au mutrele acre că trebuie să se uite la spectacolele tinerilor actori În loc să stea non-stop la plajă”. „Înregistrăm?”, mă Întreabă, decis, regizorul. Înregistrăm. La sfârșit, mai mult pentru sine, Își reproșează că a fost, poate, prea critic la adresa Festivalului. Nu-i dau dreptate.

Andrei Crăciun: Aveți din nou o piesă selectată În Festivalul Național de Teatru.

Radu Afrim: Cred că e al zecelea an la rând când se Întâmplă așa. Au fost ani În care aveam și două-trei, dar anul acesta am lucrat mai puțin.

De ce? Așa ați vrut sau așa s-a Întâmplat?

Așa am vrut, să stau mai mult pe acasă, dar, din această toamnă, o să am două stagiuni pline.

A contat mult În cariera dumneavoastră că ați fost atât de prezent la FNT?

Știi pentru cine contează cel mai mult? Pentru teatrele din provincie, care au bugete mici și care nu pot să ajungă mereu la București. De altfel, din experiența mea, cele mai așteptate spectacole la FNT sunt cele din provincie, nu cele care se joacă În București. Acestea se cam știu. Și adevărul e că nu prea se deplasează nimeni prin țară să-i vadă și pe restul.

Tocmai pentru că se joacă la Târgu Mureș, mulți iubitori de teatru n-au apucat să vadă nici „Castingul dracului”. Despre ce este vorba În spectacol?

E un spectacol de autor. Am făcut „Castingul dracului” Împreună cu Andrea Gavriliu. Aveam o idee de la care am plecat / să fie ziua copilului unui baron local. Atât. Nu aveam replici, nu știam cum se va desfășura, aveam doar ideea aceasta. Am petrecut destul de mult timp cu Andrea, cu care am lucrat și la coregrafie la spectacolul „Hoți” de la Național. Și vorbeam despre asta, când mai ieșeam la cafea. Mergeam spre Târgu Mureș când ne-a fost clar cum o să facem, când am limpezit ideea.

A durat mult de când v-a venit ideea până ați definitivat proiectul? Era veche?

Nu. A mers chiar repede.

Câți actori joacă?

La Început, voiam să iau zece actori, dar apoi numărul lor a crescut la șaptesprezece. Tot veneau să-mi spună / „Vreau și eu, vreau și eu…”. Asta a fost o provocare, pentru că trebuia să gândești personaje noi, situații noi. Ei sunt de fapt niște performeri, sunt foarte buni la improvizație. De altfel, am lucrat mult pornind dinspre actori. A trecut perioada aceea În care regizorul lua tot creditul, acum rolul actorului Într-un spectacol este mult mai mare. În final, cred că a ieșit ceva care să ne reprezinte. Sunt destul de curios cum va fi primit la FNT, În București.

Are o amprentă locală puternică?

Da, sunt arătate acolo câteva diferențe Între maghiarii din Mureș, maghiarii din Cluj și secui. Maghiarii se distrează destul de mult pe seama asta, sunt și subtilități legate de limba pe care o vorbesc ei și pe care nici eu, deși sunt din Ardeal, nu le cunosc.

Ați fost să vedeți și alte spectacole care sunt selectate anul acesta?

Nu am timp. De altfel, nici nu merg mult la teatru. Am recuperat anul acesta la Sibiu, când am stat zece zile, mai mult ca niciodată. Am văzut un Purcărete foarte interesant și multe alte spectacole, care nu erau Însă românești. Chiar nu știu acum lista de la FNT, nu o am În cap, dar nu cred să fi fost la altele.

Faptul că nu vedeți alți regizori români nu vă afectează munca?

În ce sens?

În sensul că nu aveți termenii unei comparații, nu aveți repere sau modele, mergeți pe drumul dumneavoastră.

Nu am modele, e adevărat, repere am În alte domenii ale vieții, nu În teatru. Cunosc În mare măsură estetica regizorilor consacrați, nu se schimbă prea mult de la un spectacol la altul. Da, pot spune că merg pe un drum care sper să fie al meu. Altfel, mă duc dacă a apărut un spectacol extraordinar undeva, În Londra sau unde vrei tu. Mă bucur de fiecare dată când mai văd ceva extraordinar și mă bucur și mai mult dacă regizorul e tânăr.

Sunteți destul de critic față de realitățile din societatea românească. Sunt astfel de tușe și În „Castingul dracului”?

BineÎnțeles, despre asta și e vorba. Dar nu o să mă substiui acum altora din teatrul românesc care fac această critică și o fac bine.

Sunteți și angajat social?

Sunt, fără să fiu Însă angajatul societății. Nu vreau să fiu, nu ăsta este rolul artistului.

S-au coagulat destul de multe mișcări de protest În ultima perioadă, au ieșit oamenii În stradă. Ați fost și dumneavoastră?

Am fost În iarna lui 2012, când cu „Jos Băsescu”, dar eu, când simt că am fost manipulat – și am fost destul de des, fiindcă sunt și naiv uneori -, mă retrag.

Ați simțit atunci că ați fost manipulat?

Așa am simțit, deși am ieșit cu un grup de artiști În care am toată Încrederea și pe care Îi prețuiesc foarte mult.

E departe România de ce așteptați la Revoluție? Aveați 21 de ani atunci.

N-aveam niște așteptări punctuale. Voiam să fie ca În Occident, asta știam, voiam să merg În Occident, acolo mă uitam.

Și ați fost.

Eu am fost, dar eu speram să fie și România ca În Occident și e Încă foarte departe. În multe domenii mi se pare chiar că ne Îndepărtăm și față de ce aveam În ”89.

Sunteți destul de conectat la ce se Întâmplă În teatru peste tot În lume, nu sunteți ancorat doar În România. Sunt diferențe mari?

Am văzut și la Londra, ca și la București, spectacole proaste și spectacole bune. Sunt diferențe legate de faptul că la noi se pune un preț foarte mare pe aceste premii ale UNITER, care sunt importante, desigur. Există Însă regizori care Își fac spectacolele ca să fie pe gustul unor critici de o anumită vârstă, formați În ambianța teatrului românesc din anii `80 și `90.

Nu au curaj regizorii? Asta spuneți?

Da, destul de mulți nu au nici curaj și nici talent. Eu am avut curaj să propun altceva și pe scena Naționalului și nu m-a Împiedicat nimeni să o fac.

Ar fi bine să apară la fiecare trei ani sau măcar la cinci ani un tânăr regizor român care să aibă curajul să facă altceva. 

V-a și ieșit, cel puțin cu „Năpasta.

Mi-a ieșit, dar esențial este că nu m-a Împiedicat nimeni. Deci problema e și la regizori, nu neapărat la directorii de teatre.

Gala HOP cum e? E al doilea an În care sunteți directorul ei.

Director artistic. E la fel de bună pe cât sunt participanții la ea, nu poate să fie altfel. Și rămâne a actorilor tineri și se desfășoară, așa cum e și bine să fie, sub această umbrelă a libertății totale. De aceea am și ținut să existe momente În afara concursului, care să nu aibă limită de timp și În care actorii să se dezinhibe complet, chiar dacă unora nu le-a convenit treaba asta. Sunt fericit că am reușit să aduc aici și regizori de film și producători de film, pentru că, așa cum știi, s-a produs o ruptură În ultimii ani Între film și teatru. Se fac puține filme românești și În ele joacă mai mereu aceiași tineri actori. Cred că e o șansă bună pentru regizorii de film să-i vadă pe toți acești tineri actori.

Cum e generația care vine acum din urmă?

Nu pot să fac un portret de generație, n-am toate datele. Sunt foarte tineri, cei mai mulți s-au născut după Revoluție, nu au niciun reper despre ce era Înainte și nici nu cred că trebuie să ne apucăm noi acum să le facem educație În acest sens. Le-au făcut părinții lor În măsura În care i-a interesat. Inclusiv la școală sunt profesori care le vorbesc despre cât de glorios era teatrul românesc, așa și pe dincolo. Cred că e bine să le intre pe o ureche și să le iasă pe cealaltă și probabil că așa se și Întâmplă. Ei au acum alte posibilități, pot să vadă ce se Întâmplă oriunde altundeva, oricât ar vrea unii să Îi țină conectați doar la România.

Ca pe o insulă?

Exact așa – să Îi țină aici ca pe o insulă.

Festivalul Național de Teatru cum a crescut de la ediție la ediție?

Nu pot să spun că e o creștere liniară. Depinde de la ediție la ediție. Contează mult și selecția, dar cel mai mult contează calitatea spectacolelor. Dacă Într-un an În România se joacă numai spectacole proaste, atunci și FNT-ul va fi foarte prost.

Teatrul independent din România cum e?

S-a dus foarte mult Înspre comercial. Și atunci zona de experiment rămâne descoperită. Știu că oamenilor li se strepezesc dinții când aud de experiment În teatru, dar asta trebuie făcut. Mie nu mi-a fost niciodată frică să experimentez, să caut.

Dramaturgii români?

Cei mai buni oameni care scriu piese de teatru În România vor și să le regizeze singuri. Îi Înțeleg și eu aș face la fel dacă aș avea un mare talent dramaturgic – n-aș avea Încredere să las pe altcineva. Citesc multă dramaturgie europeană contemporană, asta fac, cu asta mă ocup, nu mai citesc deloc beletristică, fiindcă n-am timp. Sunt alți regizori care n-au mai citit o piesă de teatru de când erau În facultate.

Și cum e dramaturgia europeană contemporană?

E foarte bună. Trebuie să citești o sută de piese ca să găsești cinci pe care să le pui În scenă. Și nu le pun pe acelea care sunt la modă. Le pun pe cele care mi-au spus mie ceva. Dacă În primele cinci pagini autorul n-a reușit să-mi spună ceva, la revedere!

Foto: Adi Bulboacă