class="">„Anul dispărut. 1989 te face să râzi şi să plângi în acelaşi timp. Dacă mai ai ceva de om în tine“

Ilinca Manolache a fost recompensată În acest an cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă În rol secundar, pentru cum a jucat În „Anul dispărut. 1989“. E de părere, totuşi, că nu există roluri secundare În acest spectacol. Nu mai ştie de câte ori a fost În FNT, dar Încă nu s-a plictisit să participe. Dimpotrivă.

Andrei Crăciun: Din nou În Festivalul Naţional de Teatru. Mai ştii a câta oară te afli Într-o asemenea situaţie fericită? 
Ilinca Manolache: Ştiu că am fost selectionaţi şi anul trecut cu spectacolul de la Teatrul Foarte Mic, „Casa cu pisici”, În regia lui Radu Iacoban. L-am jucat de patru ori În FNT-ul de anul trecut. Spectacolul nostru din acest an, „Anul dispărut. 1989” de Peca Ştefan, În regia Anei Mărgineanu, ar fi trebuit să se joace tot la Teatrul Foarte Mic, dar sala aceea este momentan Închisă şi se pare că aşa o să şi rămână, din păcate... 

Cum e „Anul dispărut. 1989”? De ce să vină spectatorii să-l vadă În FNT?
1. E un text foarte bun, al unuia dintre cei mai talentaţi dramaturgi contemporani, Peca Ştefan. 2. E regizat de Ana Mărgineanu. Cuvintele sunt de prisos. CV-ul ei naţional şi, În ultimii ani, internaţional vorbeşte de la sine. 3. E cu Gheorghe Visu. Exact. Şi cu Maria Ploae. Ce faci, plângi? 4. E cu Isabela Neamţu, Cuzin Toma, Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu şi Virgil Aioanei. Nu te-am convins? 5. Vorbeşte despre anul la care ne raportam În continuare ca la o busolă: „Înainte de '89” sau „după '89”. Indiferent de vârstă. 6. Pentru că te face să râzi şi să plângi În acelaşi timp. Dacă mai ai ceva de om În tine. 7. Pentru că te face să retrăieşti acele timpuri. Sau, dacă nu erai născut În 1989, poţi să Îţi faci o idee despre cum era atunci. Pentru că e un spectacol document. 8. Este inspirat din poveştile reale ale membrilor echipei: actori, cabiniere, maşinişti, garderobieră. De-asta zic, spectacol document. 9. E un spectacol foarte bun, cu mesaj, deştept, şi făcut de oameni talentati. 

Ai fost şi laureată UNITER pentru rolurile din acest spectacol. Au fost acestea cele mai bune roluri din cariera ta? Sau acelea abia urmează? 
Am fost laureată, da, am primit premiul UNITER pentru „Cea mai bună actriţă În rol secundar". Părerea mea e că În „Anul dispărut. 1989” nu există roluri secundare, dar ăsta este doar un detaliu, poate. Ce pot să spun sigur este că a fost o colaborare minunată, tot procesul de lucru a fost fascinant. Şi evident nou. Nu e puţin lucru să joci vieţile actorilor pe care Îi ai parteneri pe scenă. Colaborarea cu Ana Mărgineanu a fost o experienţă maximă, una revelatorie din toate punctele de vedere. A fost o perioadă În care mi-am depăşit limitele şi, mai ales, lenea. Că eu nu mă supăr dacă regizorul mai Întârzie. Sau mai stăm la o vorbă. Nu e cazul când lucrezi cu Ana. Nu ştiu dacă au fost cele mai bune roluri din cariera mea. Ce carieră? 

În decembrie 1989 aveai patru ani şi patru luni. Ce Îţi mai aminteşti tu din acel sfârşit de lume? 
Veniţi la spectacolul „Anul Dispărut. 1989” şi o să vedeţi. 

Ce intenţionezi să vezi În acest an În Festival? Ai câteva spectacole pe care deja ai pus ochii?
Aş vrea să am timp să-mi văd mai mult colegii de la alte teatre pe scenă. Dar nu prea avem timp unii de alţii În acest sens… 

În ultima vreme ai tot repetat pentru o premieră. Ce urmează? Unde te vedem În toamna asta? 
Următorul spectacol la care lucrez este făcut alături de Ioana Păun, regizoare cu care am lucrat foarte mult din facultate şi cu care am făcut, acum un an, la Teatrul Foarte Mic, spectacolul „Inamicul Poporului”, o coproducţie Teatrul Mic şi ARPAS. Un spectacol cu o distribuţie feminină 100%, după singura piesă socială a lui Ibsen. Acum lucrăm la un spectacol performativ, la MNAC, „Calul alb” de Smaranda Nicolau, după documentarea Laurei Ştefănuţ. Câteva cuvinte despre acest performance care să vă atragă? Ură, torţionar, lagăr, exterminare, Periprava, ură, Ioan Iosif Ficior, condamnat, 20 de ani, Închisoare, ură, crime Împotriva umanităţii. Toate acestea, pe 29 Septembrie, la MNAC, sus, pe terasă.

INFO:

Anul dispărut. 1989

de Peca Ştefan

Distribuția:

Gheorghe Visu

Maria Ploae

Mihaela Rădescu

Ilinca Manolache

Isabela Neamţu

Viorel Cojanu

Cuzin Toma/Virgil Aioanei

Regia: Ana Mărgineanu

Scenografia: Anda Pop

Coregrafia: Andreea Duță

Light Design: Cinty Ionescu

Durata:1 h 50 min (fără pauză) / (no intermission)

Teatrul Mic, Bucureşti

Bazat pe amintirile personale ale actorilor și ale membrilor echipei care au lucrat la realizarea spectacolului, Anul dispărut. 1989 este extrem de subiectiv și reconstruiește ficțional anul care s-a Încheiat cu revoluția română din decembrie 1989.

Doi actori ai Teatrului Mic se găsesc Într-o situație kafkiană, deoarece niciunul dintre ei nu a vrut să iasă la aplauze la finalul unei piese În două acte, iar un coleg de-al lor a făcut o plângere la Partidul Comunist pentru a reclama această situație.

Într-o scenă simultană, cinci membri din audiență sunt duși În biroul tovarășei Victoria, care le ține o prelegere despre Aristotel, teatru și despre ceea ce presupune participarea la un eveniment teatral. Se dovedește că aceasta făcea parte din Poliția Politică, fiind responsabilă cu cenzura.

Dispariția unui elev duce la convocarea unei ședințe cu părinții. Pe măsură ce se Încearcă punerea laolaltă a evenimentelor ce au dus la dispariția copilului, apar paranoia, suspiciunea și acuzațiile atât din partea părinților, cât și a copiilor, dezvăluind cruzimea și ipocrizia.

Luminița, o față de 17 ani Încearcă să fugă din țară cu iubitul ei, un student dizident anti-Ceaușescu. Aceasta este și Însărcinată În două luni. O realitate Înfricoșătoare se dezvăluie, familia fetei cheamă miliția și iubitul Luminiței este arestat. Drama fetei continuă, aceasta fiind intoxicată cu alcool de către cei dragi, care Încearcă apoi să aranjeze un avort ilegal, imporiva voinței ei.

Într-o mașină care merge prin București, o mamă este confruntată de băiatul său care descoperă că aceasta mințise spunând că face parte din mișcarea revoluționară.

Este reconstruit sfârșitul anului, incluzând discursurile finale ale lui Ceaușescu și moartea cuplului dictatorial, din pespectiva oamenilor de rând.

Foto: Lucian Muntean