class="">Elizaveta Boiarskaia: „…Istoria se uită atât de uşor”

În spectacolul Teatrului „Maly Drama” THEATRE DE L`EUROPE din Sankt Petersburg / „Livada de vişini” (29 şi 30 octombrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti) / joacă, În rolul Varia, Elizaveta Boiarskaia / o vedetă a teatrului şi filmului rusesc. Actriţa ne-a acordat un interviu. 

Maria Sârbu: Lev Dodin spune că „Livada de vişini” a căpătat astăzi sensuri noi şi ne obligă să gândim altfel despre multe lucruri. Ce e livada de vişini pentru Varia, pentru dumneavoastră? 

Elizaveta Boiarskaia: Pentru Varia, livada de vişini este amintirea vieţii fericite, care Înflorea pe vremuri la o asemenea moşie. Acum livada nu mai rodeşte, dar Varia nu-şi imaginează să o părăsească. Casa, livada sunt acum total lipsite de valoare; doar pentru membrii familiei Ranevskaia ele mai au sens şi valoare sentimentală. Pentru outsiderii trăitori În prezent, vişinii nu reprezintă decât nişte pomi inutili, care trebuie tăiaţi cu toporul pentru a face loc planurilor, noilor idei. Pentru mine, personal, livada de vişini, casa Ranevskaia… La repetiţii, foloseam un exemplu / de parcă ar veni cineva şi ar spune: „Muzeul Ermitaj trebuie dărâmat şi În locul lui de construit un complex de agrement modern, Înconjurat de hoteluri, ca să atragă turişti”. Eu nu Înţeleg cum cineva poate gândi astfel, dar persoana care gândeşte aşa nu poate Înţelege indignarea mea.

Am tot discutat la repetiţii despre faptul că, pentru familie, livada de vişini este ceva minunat, preţios, dar pentru un outsider lipsit de valori spirituale, preocupat doar de câştigul material, aceasta nu reprezintă nimic. Oamenii nu conservă şi nu preţuiesc propria istorie - Ermitajul, livada de vişini... istoria unei naţiuni, o istorie care se uită atât de uşor, pe care e atât de simplu să o calci În picioare. De aceea, istoria se repetă, mereu, pentru că nimeni nu acumulează şi nu foloseşte experienţele anterioare.Toţi Încearcă să construiască ceva nou şi nimeni nu-şi dă seama că ne Învârtim În cerc pentru că ne uităm propria istorie. 

Varia iubeşte, dragostea o sfâşie şi totodată ea este legată de proprietatea scoasă la licitaţie, ştiind că hotărârea e definitvă. Cum vă vedeţi personajul? Are alternative?

Varia este Într-adevăr sfâşiată, Încearcă să conserve un lucru imposibil de salvat, moşia se dezintegrează. Chiar dacă n-ar fi cumpărat-o Lopahin, tot s-ar fi distrus. Familia ar fi oricum nevoită să plece din locul acela. Salvarea moşiei este imposibilă, dar toţi cei care o iubesc nu se pot Împăca cu asta. Continuă să spere. În zadar! Varia cunoaşte planurile lui Lopahin, ştie că decizia lui este una raţională. Cu toate acestea, pentru ea, planul lui nu este o opţiune. Pentru Varia, ideal ar fi ca Lopahin să o ia de nevastă şi să investească bani În salvarea proprietăţii. Totuşi sunt motive nenumărate că e doar un vis şi nu o opţiune. Varia Înţelege că Lopahin e obsedat de planul lui oribil de a cumpăra moşia şi a o distruge, de a tăia cu toporul livada de vişini. Dar nu Îndrăzneşte să Îi spună că nu va fi fericit, chiar dacă va avea, probabil, şi succes, şi bani. Şi chiar dacă ar avea curajul s-o spună, Lopahin n-ar auzi cuvintele ei, prea prins de propriile lui idei. Varia nu-l poate opri, nu are cum să-i spună În faţă „nu asta e calea, ia-mă tu de nevastă, să căutăm soluţia Împreună”. Îşi foloseşte puterile rămase pentru a apăra livada, moşia, Încearcă să facă ordine, munceşte singură, pentru toţi ai casei. Dar toate eforturile ei sunt În zadar - o cale de Întors nu există. 

E greu să joci atât de aproape de public, după cum e În acest spectacol? Cine sunt aici spectatorii: un personaj, lumea veche-nouă? Ce atitudine are Varia, adică dumneavoastră, Elizaveta Boiarskaia, faţă de această lume?

E greu la Început, dar apoi te obişnuieşti. Nu mă distrage deloc această proximitate. Spectatorii atât de aproape sunt, pentru mine, observatori din alte vremuri; fiecăruia dintre ei i se oferă şansa de a Înţelege câtă dreptate are Lopahin când spune că, odată, viaţa se va schimba, că oamenii nu vor mai trebui să sufere. Fiecare dintre noi, care nu suntem personaje din piesă, avem motive să ne aşezăm şi să spunem: peste 200/300 de ani viaţa noastră se va schimba, totul va fi alfel, va fi mai bine. Sunt convinsă că peste 200/300 de ani oamenii Îşi vor mai aminti de Cehov, oamenii viitorului vor spune aceleaşi lucrul despre ce va urma pentru ei. Speranţa e parte a naturii umane. Sentimentele sunt aceleaşi, emoţiile la fel. Istoria se repetă, din nefericire. 

Cum vă influenţează publicul atunci când jucaţi În afara Rusiei? Sunt mari diferenţele Între publicul rus şi cel străin? 

Eu nu văd nicio diferenţă. Peste tot, Înţelegerea lui Cehov este aceeaşi, fără surprize: publicul se identifică cu situaţia, reacţionează la Cehov, la umorul lui deosebit de blând, la compasiunea lui faţă de fiinţa umană... Sentimentele şi emoţiile sunt recognoscibile şi nu atribuite În mod special unei anumite naţionalităţi sau limbi. Sunt universal umane. Ne dăm seama simultan, noi, cei de pe scenă, şi publicul, atât În Rusia, cât şi Înafara ei, că, dincolo de timp istoric sau spaţiu geografic, fiinţa umană se confruntă mereu cu aceleaşi probleme cruciale. Şi asta ne uneşte. Cehov era un maestru fără egal al reliefării aspectelor ce unesc oamenii. 

Spectatorii din România sunt nerăbdători să vadă spectacolul. Aţi mai fost aici cu alte montări. Cum vi s-a părut publicul românesc?

Ce Întrebare frumoasă! Am fost la Bucureşti cu „Regele Lear”, cu „Viaţă şi destin”, În care joc. Îmi amintesc de un public foarte primitor şi format. Se simte că publicul românesc a văzut mult teatru de bună calitate şi ştie multe despre teatru. Sau poate avem noi noroc şi suntem invitaţi doar la festivaluri care au un public experimentat şi cald. În orice caz, nu m-am simţit niciodată neÎnţeleasă când am jucat În România. (Traducere: Ozana Oancea)

Click aici pentru a afla mai multe informaţii despre „Livada de vişini“

Foto: Serghei Bermeniev